Maica Domnului Călăuzitoarea

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, pe lângă faptul că a fost medic, a fost și pictor. Ca apostol al lui Hristos, a dorit cu multă ardoare s-o picteze pe Maica Învățătorului său. A pictat-o și i-a prezentat lucrarea, iar aceasta, văzând icoana, a zis: „Darul meu să fie mereu cu ea (cu icoana)!” De atunci Luca a pictat mai multe icoane cu Maica Domnului. Tradiția spune că a pictat în total șaptezeci de icoane, din care s-ar păstra patru. Una în Sfânta Mănăstire a Peșterii celei mari — Kalivritos, una în Sfânta Mănăstire Sumela în Veria, una la Mănăstirea Kikos în Cipru și una în Mănăstirea Eleusis în Vilnarosias.

Între icoanele zugrăvite de Sfântul Apostol Luca se numără și Icoana Maica Domnului Călăuzitoarea. Până în secolul al V-Iea a fost păstrată în lerusalim. Evdochia, soția împăratului Teodosie al II-lea, a adus-o la Constantinopol, ca un dar pentru cumnata ei, preacucernica Pulheria, sora împăratului. Iar aceasta, Pulheria, a zidit o mănăstire, nurnită a celor călăuziți sau a călăuzelor, așezând acolo icoana Maicii Domnului Călăuzitoarea. De atunci, icoana a fost odorul cel mai de preț al cetății împărătești. În clipele cele grele, oamenii făceau procesiuni cu ea în toată cetatea.

Ultima procesiune s-a petrecut cu puțin înainte de decăderea cetății. Dar în fiecare săptămână, după cum povestește istoricul Gerard Walter, o scoteau din mănăstire și o duceau în piața publică, spre închinare. Procesiunea aceasta se făcea într-un asemenea mod, încât îi lăsa pe toți înmărmuriți. Un pelerin rus care s-a întâmplat să se găsească la o astfel de slujbă scrie: „Un om își întindea mâinile ca un răstignit și alți trei îi puneau pe umăr icoana cea mare și grea, închisă într-un chivot de argint și aur. Pe umărul lui, icoana devenea foarte ușoară. Îl legau la ochi și procesiunea începea, fiind emoționant să vezi cum el pășea cu icoana grea pe umăr, cu ochii legați, întorcându-se brusc la dreapta sau la stânga. încotro il conducea icoana. Apoi pe drum preda icoana altor credincioși care la fel o duceau până în piață, în tămâieri și în cântări, la care poporul răspundea: Doamne, miluiește-mă!„

Necredincioșii vremii aceleia, văzând aceste minuni înfricoșătoare, rămâneau fără glas, așa cum spune și troparul: „Mute să fie buzele celor necredincioși, cei ce nu se închină sfintei sale icoane, zugrăvită de Sfântul Apostol Luca, numită Călăuzitoarea (Mărimurile la Paraclisul Maicii Domnului).” Troparul nu este un blestem pentru cei necredincioși, ci este o consemnare a minunii ce se petrecea cu cei necredincioși văzând minunea pe care o făcea icoana Maicii Domnului Călăuzitoarea.

Vasilios Bacoianis; Viața Maicii Domnului