Maica Domnului salvează pe nestorianul ce a hulit-o

În vremurile de demult, în părțile Siriei viețuiau mulți pustnici, pentru că fiind locul călduros, puteau să postească, petrecând în neagoniseală și foarte multă strâmtoare.

Pe vremea aceea era, între alții, un pustnic îmbunătățit și scump cu viața, Partenie cu numele, care avea obișnuință să se ducă de multe ori în muntele Sinai și să se închine Sfântului Rug aducându-și aminte de minunea care s-a făcut acolo, în chipul pururea Fecioarei Maria. S-a dus încă și până la Marea Roșie, cântând troparul lui Ioan Damaschin: „În Marea Roșie chipul Fecioarei celei neispitite de nuntă s-a scris oarecând„, și celelalte.

Ducându-se de mai multe ori acolo, odată a văzut un mort ce zăcea pe malul mării; și milostivindu-se de jalnica lui înfățișare, a făcut rugăciune prea fierbinte, cu lacrimi, către Domnul, ca să-i ajute mortului aceluia, prin rugăciunile Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Pe când se ruga, deodată văzu pe mort că s-a sculat și s-a închinat, zicând: „Mulțumescu-ți ție, sfinte al lui Dumnezeu, că evlavia ta cea multă și dragostea ce o ai către Domnul, și către pururea Fecioara, Maica Lui, nu o folosești numai pentru tine, ci și pe mulți alții ai slobozit de moartea cea sufletească, după cum și pe mine nevrednicul„. Auzind acestea Partenie i-a răspuns: „Te jur pe tine cu numele aceleia ce este Doamna lumii, să-mi spui cine ești și ce folos ai aflat?” Iar acela a răspuns: „Robule al lui Dumnezeu, cu cuviință este ca să se propovăduiască în toată lumea lucrul acesta minunat, și mai ales facerea de minune a pururea Fecioarei Maria, adevărata Maică a lui Dumnezeu.

Și acum ascultă: Eu am fost rătăcit de eresul prea păgânului Nestorie și când auzeam că se pomenea numele Doamnei de Dumnezeu Născătoare, mă mâniam, și împotrivindu-mă ziceam că era o mare fărădelege ca să se zică unei femei, Născătoare de Dumnezeu. Odată am plecat pe mare la Ierusalim, și în corabia în care eram, s-a întâmplat un om evlavios care auzind că sunt nestorian mă sfătuia să las eresul. Iar eu mă împotriveam lui, vrând să dovedesc cu adevărată socoteala mea; și așa vorbeam mult cu dânsul, împotrivindu-mă până într-atâta, încât era să ne înjunghiem de atâta ceartă, și înșiși corăbierii s-au tulburat din cauza noastră. Ei mai întâi ne-au despărțit de vreo două-trei ori, dar mai pe urmă, văzând că nu mai avem pace, nici mergere bună împreună, ne-au lăsat ca doară ne vom omorî, ca să nu le mai facem o supărare ca aceasta.

Luptându-ne așa, am căzut amândoi în noian, și ajungând la fund, am văzut o femeie slăvită și purtătoare de lumină, care l-a luat pe acela de mână, zicându-i: „Fiindcă ești prietenul meu, deoarece te-ai luptat pentru mine, eu nu te las să te îneci, ci du-te ca să te închini mormântului Fiului meu, după dorirea ta, și la trei ani să vii la Împărăția Lui cea Cerească”. Acestea zicând și ținându-l de mână, l-a scos la pământul cel uscat, căci marea trăgându-se înapoi s-a despărțit în două părți, și nu s-a apropiat de ei. După care Stăpâna a zis către mine: „Iar tu, nebunule, du-te în munca cea veșnică, unde este dascălul tău, Satana, să te pedepsești cu Nestorie, începătorul eresului, și cu alții care nu mărturisesc pe adevărata Născătoare de Dumnezeu și sunt luptători ai dumnezeieștii întrupări a Fiului meu”.

Zicând acestea, l-a luat pe acela și nu știu ce s-a făcut cu el; socotesc, după cum a zis, să-l fi dus la Ierusalim, iar pe mine m-a acoperit marea, îndată după ce a plecat Fecioara. Și dracii cei întunecați luând ticălosul meu suflet l-au dus la locul cel de muncă în care am văzut mulțime mare de oameni, care muncindu-se cumplit blestema pe Nestorie, care era pricina muncii lor. Acolo mă chinuiam și eu până în ceasul în care mi s-a arătat Femeia aceea preaslăvită și mi-a zis: „Ieși de aici, pentru rugăciunile robului meu Partenie, și spune-i lui să nu mai facă niciodată rugăciune pentru vrăjmașii mei. Iar tu propovăduiește pretutindenea munca pe care o sufăr nestorienii„. Acestea auzindu-le mi s-a întors duhul meu în trup. Acum îți mulțumesc ție, Sfinte al lui Dumnezeu, și mă rog ție să mă miruiești, că mă lepăd de spurcatul eres al nestorienilor, și mărturisesc pe pururea Fecioara Maria, adevărată Născătoare de Dumnezeu, rugându-mă milostivirii ei să mă primească, pentru rugăciunile robului ei, ca să-i slujesc toată viața mea, deși sunt netrebnic”.

Auzind acestea, Cuviosul Partenie s-a bucurat foarte mult și ducându-se amândoi la Ierusalim, au aflat pe creștinul cel drept-credincios mai sus amintit; și plecând împreună în pustie, au slujit câteșitrei Domnului până la sfârșitul vieții lor, petrecând în sfințenie. Și așa s-au învrednicit de fericirea cea veșnică, pe care, o! De ar da Dumnezeu și noi toți a o dobândi! Amin.

din cartea: Minunile Maicii Domnului