Maica Domnului scapă
Distribuie

În Roma era un boier de bun neam și îmbunătățit, care socotind cum că viața aceasta vremelnică trece ca un vis, a hotărât să se depărteze de lume pentru ca să-și caute de mântuirea sufletului său. Învoindu-se cu soția sa și cerându-i iertare, i-a lăsat singurul copil (parte bărbătească) pe care îl făcuse cu dânsa și s-a dus într-altă parte, într-un loc liniștit. Și acolo, trăind cu dragoste și cu frică de Dumnezeu, s-a săvârșit în pace, mutându-se la cereștile lăcașuri.

Iar femeia rămânând în casă numai cu copilul, îl iubea peste fire, ținându-l în brațe mai toată ziua și toată noaptea și într-una îl dezmierda și îl săruta. Și nu numai cât a fost mic a făcut ea asemenea, ci și după ce se făcuse mare, bărbat desăvârșit, ca o maică neînțeleaptă, dormea împreună cu dânsul, ca pe vremea când era copil mic și nu se gândea, nefericita, ce alunecare mare putea să-i vină printr-însul.


Din neluarea aminte a ei, cum și din îndemnarea diavolului, a căzut în păcat cu dânsul, ticăloasa, iar când a cunoscut că a rămas însărcinată de fiul ei, a ajuns într-așa stare de mâhnire, că voia să se omoare. Însă gândind la mila cea nemărginită a lui Dumnezeu n-a căzut în deznădăjduire, ci a alergat deodată la Domnul cel prea îndurat. Și din acel ceas n-a mai făcut nimic în casă, ci toată vremea a petrecut-o cu posturi, cu milostenii, cu rugăciuni și cu lacrimi din tot sufletul.


Iar după ce a venit vremea nașterii, ducându-se într-un loc ascuns al casei sale a născut, și ca să nu se afle rușinea, a aruncat pruncul într-un loc plin de necurățenii unde a murit. Și nu s-a auzit nimic o bucată de vreme despre acest fapt. Însă începătorul răutății nu s-a săturat cu cele ce îi făcuse ei până atunci, ci s-a hotărât ca s-o rușineze și înaintea oamenilor și mai mult să o necăjească, pentru ca astfel din multă mâhnire să moară nepocăită.


Prefăcându-se, prea înrăutățitul, cum că ar fi duhovnic înțelept, înainte văzător al inimilor omenești, învăța pe popor. Și pentru ca să se creadă cuvintele lui, a descoperit multe omoruri și furturi, cum și alte fărădelegi, încât îl avea la evlavie și ținea la el nu numai poporul cel de obște, ci și boierii și chiar judecătorii cetății. Iar într-o zi, a zis el către aceștia: „Preacinstiți boieri! Eu vreau să vă povestesc astăzi, mari și înfricoșate lucruri și mai ales despre o păgânească faptă fărădelege și cu totul necuviincioasă, care s-a făcut în cetate, atât de grozavă, încât mă minunez cum de n-a aruncat Dumnezeu foc ca să ardă toată Roma, după cum odinioară Sodoma și Gomora, pentru că aici s-a făptuit mai mare și mai urâtă păgânătate, decât cele ce s-au făcut acolo. Aflați dar, că cutare femeie (și i-a zis pe nume) care, pentru fățărnicia și evlavia ei cea mincinoasă o socotiți ca pe o sfântă, a păcătuit cu fiul ei, a făcut un copil și apoi l-a omorât, pentru ca să nu se mai audă de o faptă ca aceasta„.


Acestea auzind, cei ce erau de față n-au crezut, ci s-au împotrivit, zicând că spune minciuni, pentru că femeia aceea ar fi un suflet foarte bun și cu frică de Dumnezeu, pe care tot poporul o știa și se cucernicea de ea. Atunci vrăjmașul, dovedind învinuirea cu jurământ, a zis: „Puneți să se facă un foc aici și aduceți pe femeie aici să ne întrebăm amândoi, și care se va găsi mincinos din noi doi, să fie ars de viu„.

Judecătorii chemând de față pe cea învinuită, i-au zis: „Doamnă, știi că proorocul acesta pe care l-a trimis Dumnezeu în această vreme pentru mântuirea noastră, te învinovățește cum că ai făcut cutare faptă. Dacă ai greșit, mărturisește-o, iar dacă nu, dovedește-l pe dânsul ca pe un pârâș mincinos„.


Iar femeia, luminată fiind de Dumnezeu, a răspuns: „Preaînțelepți judecători, dați-mi un termen de câteva zile, spre a putea răspunde la o învinuire ca aceasta; căci zice înțeleptul Solomon: „Să nu răspundă cineva degrabă la mare întrebare, ci mai întâi bine de tot să se gândească și apoi să dea răspunsul cel care se cuvine„. Acestea zicând i-au dat un termen de opt zile.


Ieșind de la judecată s-a dus la casa ei; și neavând la oameni nădejde, ci numai la Dumnezeu, a plâns cu amar. Apoi, ducându-se Ia Arhiereul de atunci, Lucian cu numele, a căzut la picioarele lui, mărturisindu-și păcatul său cu atâta zdrobire de inimă și cu atâtea lacrimi, încât s-a minunat Arhiereul și i-a zis: „Îndrăznește fiică, spre mult Înduratul și Milostivul Dumnezeu, că mai mare este milostivirea Lui, decât toate fărădelegile tale; că el n-a urât pe Pavel prigonitorul, nici pe Petru, cel care s-a lepădat de El. Și nu numai că i-a iertat, dar și cei mai întâi stătători ai Apostolilor i-a așezat. Roagă-te dar, cu lacrimi, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, că Ea este nădejdea cea mai temeinică a celor deznădăjduiți și a tuturor păcătoșilor mijlocitoare și fiindcă termenul de judecată este scurt, nu-ți dau alt canon decât să te rogi neîncetat cu zdrobire de inimă și cu lacrimi și cu rugăciunea să fie iertarea fărădelegilor tale„.


Din niște cuvinte ca acestea îmbărbătându-se ea, cu o mare nădejde în Dumnezeu și în Preacurata Maica Lui, s-a întors la casa sa. Închizându-se într-o cămăruță deosebită plângând toată săptămâna, nemângâiată și bătându-și pieptul, ochii și mâinile le ținea înălțate către cer, iar inima către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, rugându-se ei ca să o izbăvească de primejdia cu care era amenințată și să nu fie rușinată în fața judecătorilor și a întregii cetăți. Și fiindcă se ruga din toată inima, cu credință și cu lacrimi fierbinți, a auzit-o îndată Ajutătoarea cea grabnică a celor ce în primejdii sunt fără de ajutor.


Când a venit ziua hotărâtă și a plecat, mergând cu slujnicele și cu rudeniile sale la divan, însăși Stăpâna cea Atotputernică a însoțit-o pe ea și împreună cu dânsa a călătorit, până la priveliștea aceea. Iar începându-se judecata, au zis judecătorii către cel pe care îl socoteau a fi cleric (adică diavolul): „Iată, Părinte duhovnice și învățătorule, femeia pe care ai clevetit-o, zicând despre ea că ar fi făcut acele rușinoase și nelegiuite fapte. Dovedește-o și o înfruntă pe dânsa față către față, ca astfel să fie condamnată la moarte prin arderea cu foc, după cum singur ai cerut și așa s-a hotărât. Iar dacă te vei arăta pârâș mincinos — după lege — să primești tu asemenea pedeapsă”. Însă clericul uitându-se lung la femeie, se mira, și nu putea să vorbească nicidecum. Atunci i-au zis judecătorii: „Ce stai așa nedumerindu-te și de ce-ți este frică și nu o învinovățești pe dânsa după cum făceai mai-nainte?” Răspuns-a duhovnicul: „Această femeie nu este amestecătoarea de sânge și ucigătoarea de fiu pe care am învinovățit-o, ci una dintre cele mai îmbunătățite și sfinte cu viața din fiicele Ierusalimului. Și mă tem să o spun cine este și nu pot să o mărturisesc, căci Maria aproape de dânsa este și o acoperă și o păzește pe ea, încât nici nu mai este cum a fost înainte, ci alta asemenea ei, însă cu totul schimbată„.


Și așa, mincinosul fără să vrea a spus adevărul, căci în acel ceas femeia nu mai era păcătoasă ca mai înainte, ci prin sfințita pocăință se schimbase cu dumnezeiasca schimbare a dreptei celui Preaînalt. Acestea auzindu-le ei, s-au însemnat cu semnul Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; din care pricină, neputând blestematul suferi puterea ei, s-a făcut ca un fum și a pierit din mijlocul lor. Atunci, cei ce erau de față, minunându-se, au slăvit pe Dumnezeu și din acel timp au respectat-o mai mult și au avut către dânsa mai mare evlavie. Iar ea, mulțumind Făcătoarei de bine după cum se cuvenea, tot restul vieții sale și l-a petrecut cu fapte bune și plăcute lui Dumnezeu, spre rușinarea urâtorului de bine și întru slava Celui cu totul Preaîndurat. Amin.


din cartea: Minunile Maicii Domnului

Distribuie