Foc nestăpânit este mânia, foc ce le arde pe toate. Și pe trup îl vatămă, și pe suflet îl distruge. Nimic nu este mai cumplit, nimic mai neomenesc, nimic mai mizerabil decât mânia și furia. Dacă cel furios ar putea să se observe pe el în ceasul în care izbucnește și se poartă urât, nu i-ar mai trebui nici un sfat. Căci ce este mai respingător ca fața lui mânioasă?
Mânia este mai rea decât beția și mai mizerabilă decât diavolul. Adevărat, beat și demonizat la un Ioc este cel stăpânit de această patimă. Fața i se umflă, limba îi tremură, vocea i se sălbăticește, ochii i se înroșesc, urechile îi aud alte lucruri, tâmplele i se zbat, mintea i-o ia razna, judecata îi piere… Amețeală, tulburare și întuneric pe dinăuntru; exaltare, violență și țipete pe dinafară.
Pe toate acestea ar fi putut să le evite, dacă s-ar fi înfrânat, dacă și-ar fi stăpânit nervii, folosindu-se pentru asta nu numai de îndelunga-răbdare și de smerenie și de bunătate, dar și de simpla judecată. Atunci ar fi găsit și o soluție mai bună la problema care l-a înfuriat, pentru că ar fi cugetat cu trezvie, și nici n-ar fi provocat tulburare nefolositoare prin izbucnirea și țipetele lui.
„Să piară de la voi toată amărăciunea și întărâtarea și mânia„, spune Apostolul (Efeseni 4, 31). La întâlnirile și schimburile voastre negustorești să fiți blânzi și liniștiți. Și dacă în vreo împrejurare, fără voia voastră vă cuprinde mânia, cel puțin n-o dați pe față, nu vă înfuriați, nu începeți să țipați. Căci din țipăt se hrănește mânia. Să legăm așadar calul, pentru a-l potoli și pe călăreț. Să tăiem aripile corbului, pentru ca răul să nu urce în înălțimi.
Mânia aparține patimilor foarte iuți și tăioase, de aceea poate pune foarte repede stăpânire pe sufletele noastre. Trebuie așadar să-i închidem toate ușile. Trebuie să o înăbușim cu orice chip. Pentru că nu este drept să îmblânzim fiarele sălbatice și să ne lăsăm sufletele în stare de sălbăticie.
Uneori însă mânia este de folos. Când? Când o întoarcem împotriva vrăjmașilor noștri închipuiți. Dacă poți stăpâni mânia, atunci n-o omorî. Păstreaz-o vie, dar legată. Îți va fi folositoare ca un câine, care nu latră la oi sau la stăpânul lui, ci la tâlhari, la străini, la hoți.
Sfântul Ioan Gură de Aur; Problemele vieții
[…] Mânia (inclusă în partea volițională a sufletului) ne-a fost dăruită de către Dumnezeu ca să ne îndreptăm către Acesta cu avânt, cu râvnă și cu hotărâre, încât să-L iubim mai mult decât pe toți și pe toate. Folosind-o corect, putem, de asemenea, să ne înfrânăm pe noi înșine de la rău, să îndepărtăm gândurile și poftele cele rele, pe care vicleanul le seamănă și cu care tulbură sufletul nostru. […]