sâm. mai 8th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Marele pariu dintre credincioși și necredincioși

„În noaptea ce urmează zilei de luni din Săptămâna Luminată (adică a doua zi de Paști — n trad.), dincolo de miezul nopții, înainte să mă întind spre a adormi, am ieșit în mica grădină pe care o avem în spatele casei noastre și am stat puțin în picioare, privind cerul întunecat, dar plin de stele. Era ca și cum l-aș fi văzut pentru prima oară. Mi s-a părut imens și parcă am auzit venind din cer o psalmodiere îndepărtată. Gura mea spunea in șoaptă: Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui. Un gheronda cu viață sfântă mi-a spus odată că în timpul acestor ore se deschid cerurile. Aerul avea și răspândea un miros plăcut, provenit de la flori și de la iarba cu plante medicinale pe care o sădisem. Plin este cerul și pământul de slava Domnului.

Aș fi stat acolo afară singur în picioare până în zorii zilei. Mă simțeam ca și cum nu mai aveam trup, nici o legătură cu pământul. Însă apoi m-am gândit că poate se va trezi vreunul dintre cei din casă și se va neliniști pentru că lipseam, și de aceea am intrat în casă și m-am întins pe pat.

Încă nu mă cuprinsese bine-bine somnul, nu știu dacă eram treaz sau adormit, dar am văzut în fața mea un om cu o privire ciudată. Acesta era galben cu totul la față, ca un mort, însă ochii lui erau deschiși și se uita la mine înspăimântat. Fața lui era ca o mască, precum o mumie, cu obrazul lucios, galben-negru și lipit de craniul capului cu toate cavitățile lui. Gâfâia ca un om sfârșit de oboseală. În mână ținea un lucru ciudat, care nu am înțeles ce era, și cu cealaltă mână își apăsa pieptul, ca și cum acesta îl durea.

Acea făptură m-a făcut să mă cutremur. Mă uitam la ea, și ea se uita la mine, fără să vorbească, ca și cum se aștepta să o cunosc. Și într-adevăr, cu toate că era atât de straniu, simțeam ca și cum o voce mi-ar fi spus: «Este cutare om!» De îndată ce am auzit acea voce, l-am cunoscut pe acel om cine era. Atunci și el și-a deschis gura și a suspinat. Și parcă venea vocea lui de foarte departe, ca și cum ar fi ieșit dintr-o fântână adâncă.

Vedeam că se află într-o mare agonie și sufeream și eu împreună cu el. Mâinile lui, picioarele lui, ochii lui, toate arătau faptul că el era chinuit. În această disperare a mea, m-am dus lângă el să îl ajut, însă el mi-a făcut semn cu mâna să mă opresc.

A început să geamă în așa mod încât am înlemnit. Apoi el mi-a spus: «Nu am venit (eu din proprie  inițiativă — n. trad), ci m-au trimis. Eu tremur mereu de groază! Mă aflu într-o mare amețeală. Roagă-L pe Dumnezeu să îi fie milă de mine. Vreau să mor, dar nu pot. Ah! Tot ce ai spus, apoi s-a adeverit. Îți aduci aminte că ai venit acasă la mine cu câteva zile înainte ca eu să mor și că ai vorbit despre probleme religioase (despre credință)? Erau acolo și alți doi prieteni de-ai mei, necredincioși și ei, ca și mine. În timp ce tu vorbeai, ei zâmbeau. După ce ai plecat, ei mi-au spus: (Ce păcat, să aibă așa minte și să creadă în prostiile în care cred babele!) În altă zi ți-am spus, la fel ca de multe alte ori: (Măi F., adună și tu niște bani, o să mori sărac
got lipit. Vezi ce multe am eu și cu toate acestea vreau să am mai mult.)»
Atunci tu mi-ai spus: « Ai făcut o înțelegere cu Moartea că vei trăi atâția ani câți vrei, ca să o duci bine, în desfătări, până la bătrântețe?»

Iar eu ți-am spus: «Vei vedea ce mulți ani voi trăi eu! Acum am 75 de ani. Voi trece de 100 de ani. Mi-am aranjat copiii, la casele lor, fiul meu câștigă mulți bani, pe fiica mea am măritat-o cu un om bogat din Abisinia, iar eu și soția mea avem ce ne trebuie și chiar mai mult decât atât. Nu suntem ca tine, care îi asculți pe preoții care spun: Sfârșit creștinesc vieții noastre… Ce vei câștiga din sfârșitul creștinesc al vieții? Să ai bani în buzunar și nu îți mai trebuie nimic altceva. Să dau eu milostenie? Dar Dumnezeul vostru cel Multmilostiv de ce i-a făcut pe săraci? Ca să îi hrănesc eu? Aha, vă pune pe voi și îi hrăniți pe leneși și voi veți merge în Rai! Auzi la ei, Rai! Știi, frate, eu sunt așa mai lumesc și cunosc toate șiretlicurile acestea. Să le creadă acestea cei cu posibilități intelectuale limitate. Însă nu le crede și tu, care ești atât de cultivat și să te pierzi cu totul (să o iei razna). Așa cum ești, tu vei muri înaintea mea și vei fi responsabil și de familia ta. Dar eu, îți spun și semnez pentru aceasta, ca doctor ce sunt, că voi trăi 110 ani!…»

Spunând acestea, s-a răsucit încolo și încoace, ca și cum era pus pe jar, scoțând niște gemete din gură: «„Ah! Oh! Nu! Nu! Hu! Oh!»

Apoi s-a liniștit putin și a spus din nou: «Acestea le spuneam, însă după câteva zile am murit! Am murit și am pierdut pariul! Ce tulburare! Prin ce groază am trecut! Buimăcit, odată mă scufundam, odată ieșeam la suprafață și strigam: Dar nimeni nu mă auzea. Un curent îmi trecea prin minte ca și cum eram un șoarece mort. Prin câte am trecut până acum și câte îndur. Ce chin este acesta! Tot ce tu spuneai s-a dovedit că este adevărat. Ai câștigat pariul. Eu, atunci când eram în lumea în care tu acum trăiești, eram cel deștept. Eram doctor și învățasem să vorbesc și să fiu ascultat, obișnuiam să batjocoresc cele religioase (legate de credință – n. trad), să vorbesc numai despre lucruri palpabile. Acum însă văd că palpabile și reale sunt cele despre care spuneam că sunt povești și aiureli. Agonia în care mă aflu este reală. Ah! Acesta este probabil viermele cel neadormit, aceasta este scrâșnirea dinților!»

În timp ce spunea aceasta, el a dispărut din fața ochilor mei și mai auzeam numai gemetele Iui, care s-au stins și ele încet-încet. Am adormit puțin, dar la un moment dat am simțit cum m-a împins o mână înghețată. Mi-am deschis ochii și -arn văzut din nou în fața mea. De data aceasta era și mai înfricoșător și scund la trup. Devenise ca un copil de vârstă mică, cu un cap de om bătrân, pe care îl mișca într-o parte și în alta.

Și-a deschis gura și mi-a spus: «După puțin timp se va lumina de ziuă și vor veni să mă ia cei care m-au trimis!» Eu i-am spus: «Cine sunt cei care te-au trimis?» El a spus niște cuvinte amestecate, din care nu am înțeles nimic. Apoi mi-a spus: «Acolo unde sunt eu sunt și mulți alții dintre cei care își băteau joc de tine pentru credința ta și acum și ei au înțeIes că ceea ce ține de inteligență nu trece dincolo de cimitir.» Sunt și alții, cărora tu le-ai făcut bine, și ei te denigrau. Și cu cât tu îi iertai mai mult, cu atât ei deveneau mai răi. Pentru că pe omul rău, în loc să îl facă bunătatea să se bucure, el se mâhnește, pentru că ea îl face să se simtă biruit.

Aceștia se află într-o stare mai rea ca mine și nu pot să iasă din închisoarea întunecată ca să vină și să te găsească, așa cum am făcut eu. Ei sunt chinuiți foarte rău, pentru că sunt bătuți cu biciul iubirii, așa cum a spus un sfânt odinioară.

Cât de diferită este lumea față de ceea ce noi vedem! Este invers decât în concepția noastră inteligentă. Acum am înțeles că inteligența noastră a fost o prostie, discuțiile noastre au fost bârfe viclene, iar bucuriile noastre au fost minciuni și înșelări.

Voi, cei care Îl aveți pe Hristos în inima voastră, și pentru voi cuvântul Lui este adevărul, unicul adevăr, voi ați câștigat Marele Pariu care este între credincioși și necredincioși, acest pariu pe care eu, nemernicul, l-am pierdut, și m-am osândit și tremur și suspin și nu îmi găsesc liniștea. Cu adevărat, în iad nu există pocăință. Vai de cei care umblă așa cum am mers noi în vremea când am fost pe pământ. Trupul ne-a ademenit și ne-a îmbătat și îi batjocoream pe cei care credeau în Dumnezeu și în viața de dincolo și multă lume ne aplauda. Ziceam despre voi că sunteți niște neghiobi, vă luam în derâdere și cu cât voi primeați batjocurile noastre cu mai multă bunătate, cu atât creștea propria noastră răutate.

Văd și acum cât de mult vă întristați din cauza comportamentului oamenilor răi, dar cum primiți cu răbdare săgețile înveninate pe care ei le scot din gura lor, spunându-vă că sunteți niște fățarnici, persoane care își bat joc de Dumnezeu și demagogi. Dacă s-ar afla, sărmanii, în locul în care eu mă aflu acum și ar vedea de aici ceea ce văd eu, s-ar înspăimânta de tot ceea ce ei fac. Vreau să arăt acestora și să le spun să schimbe calea, dar nu am permisiunea, așa cum nu a avut-o nici bogatul acela, și pentru aceasta îl ruga pe Patriarhul Avraam să îl trimită (înapoi în lume – n. trad.) pe săracul Lazăr. Dar el nu l-a trimis pe Lazăr, și aceasta pentru a se vădi faptul că sunt vrednici de pedeapsă cei care păcătuiesc și vrednici de mântuire cei care slujesc lui Dumnezeu. Cel nedrept mai mult va nedreptăți, cel spurcat mai mult se va spurca, și cel drept mai multă dreptate va face, și cel sfânt se va sfinți mai mult.»

Cu aceste cuvinte a dispărut și nu l-am mai văzut în fața ochilor mei.”

Fotie Kontoglu; Flori tainice