Mărirea deșartă și iubirea de arginți

Mărirea deșartă și iubirea de arginți vatămă sănătatea sufletului. Cel ce le are pe acestea, fără să priceapă hrănește în el o fiară, care-i macină viața și sufletul.

Trebuie să amintesc acum și de cea mai rea patimă dintre toate, lăcomia sau iubirea de arginți. De ce este cea mai rea? Deoarece din aceasta se nasc toate răutățile. Ne-o spune limpede Apostolul: „iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6, 10).

Mânia, pofta și alte instincte sufletești, dacă trec de anumite hotare, vatămă sănătatea sufletului. Dacă cineva mănâncă exagerat își vatămă sănătatea trupului. Mintea, dacă va cugeta mai mult decât poate rezista, se va întuneca și-și va pierde însușirea intelectuală. Ochiul, dacă este expus la lumină orbitoare, își pierde însușirea de a vedea. Urechea, dacă este supusă la zgomote asurzitoare, își pierde însușirea auditivă. Toate acestea arată unde duce lăcomia și cât de nefirească este.

Cel ce se luptă să câștige mulți bani, fără să priceapă hrănește în el o fiară, care-i macină viața și sufletul. Pentru că iubirea de arginți îl aruncă în nenumărate griji, nedreptăți, înșelăciuni, certuri și alte păcate, care-l fac și pe el victimă, și pentru lume vrăjmaș. De aceea spune Apostolul: „Cei ce vor să se îmbogățească, aceia cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină și-n pierzare” (I Timotei 6, 9).

Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți. Pe toți îi urăște, și pe săraci și pe bogați; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, și pe bogați de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu știe ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire.

Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar și cea mai importantă, dacă nu-i aduce câștig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-și mărească fie și cu puțin bogăția. Patima lui pentru bani nu-și găsește saturare, nu cunoaște mulțumire. Iar această patimă îl cufundă din ce în ce mai adânc în păcatul cel cu multe chipuri, în diverse răutăți, în zădărnicia lumii. De aceea diavolul nu se ostenește mult cu bogații. Îi încătușează lesne cu bogății și-i duce la pierzanie. Iată, așadar, de ce Domnul a spus că „celor ce se încred în bogății le este foarte greu să intre în împărăția lui Dumnezeu” și că „mai lesne îi este camilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 10, 24-25).

Strămoșii noștri din vechime nici măcar nu știau ce-i banul, nu umblau după aur și argint. Așadar cum de a apărut atât de stăruitor iubirea de arginți la oamenii care au venit după ei? Din pricina slavei deșarte și a plăcerilor trupești, dar și din cauza trândăvirii și a necredinței în pronia lui Dumnezeu.

Iubirea de arginți nu este o poftă firească, ca cele pe care le-a pus Dumnezeu în om atunci când l-a plăsmuit. Cum sunt, de pildă, poftele mâncării și somnului, în anumite limite, firești și necesare, pentru că dacă nu sunt satisfăcute omul moare. Pofta trupească este naturală, nu este însă și necesară, întrucât mulți au biruit-o și o biruiesc fără să pățească vreun rău. Pofta banilor, dimpotrivă, nu este nici naturală, nici necesară. Este de prisos. De aceea faptul de a ne lăsa stăpâniți de ea depinde cu totul de voința noastră.

Hristos, vorbind despre feciorie, a spus: „ Cine poate urma calea aceasta, s-o urmeze ”. Insă despre bani și averi a vorbit diferit: „ Oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenic al meu ” (Luca 14, 33). Astfel, fecioria, pe care puțini o pot păstra, a lăsat-o în voia fiecărui om, iar lepădarea de averi a poruncit-o pentru toți.

Să izgonim, așadar, departe de noi iubirea de arginți și lăcomia. Căci cel ce este biruit de o patimă severă și greu de războit nu va fi pedepsit rău, dar cel ce este biruit de una ușoară și lesne de stăpânit nu va putea da răspuns la înfricoșătoarea Judecată a Domnului. Ce-i vom răspunde atunci, când ne va spune „Am flămânzit și nu mi-ai dat să mănânc” (Matei 25, 42). Cum ne vom justifica? Vom da vina pe sărăcie? Dar nu suntem mai săraci decât văduva aceea din Evanghelie, care pentru cei doi bănuți pe care i-a dat a fost așezată de Domnul înaintea altora care dăduseră mai mult.

Sfântul Ioan Gură de Aur; Problemele vieții