Medicamente duhovnicești pentru nervozitate

Singura cale corectă spre vindecarea de nervozitatea bolnăvicioasă trece prin adevărata credință Ortodoxă, prin pocăință și îndreptarea vieții după îndreptarul poruncilor lui Dumnezeu. Principalul pentru om este să înțeleagă cauzele îmbolnăvirii sale, să conștientizeze în mod profund neputința sa, să urască păcatele demonice ale trufiei, slavei deșarte, mâniei, trândăviei, minciunii, curviei, să dorească să se schimbe, să se întoarcă spre Domnul cu pocăință nefățarnică.

Cuvântul grecesc soteria acoperă două concepte: „mântuire” și „vindecare”. Așadar, numai pe calea spre mântuire dobândește sufletul vindecare. Este neapărată nevoie ca omul să meargă la slujbe, mai ales în duminici și praznice, să fie părtaș la Tainele Bisericii. În rugăciunea pe care preotul o citește înainte de spovedanie sunt următoarele cuvinte: „ai venit la doctor, să nu pleci nevindecat„. De Sfintele Taine trebuie să ne apropiem cu inimă înfrântă, cu credință adâncă și cu nădejde în mila lui Dumnezeu.

Este neapărată nevoie de citirea Sfintei Scripturi și mai ales a Evangheliei, de împlinirea poruncilor lui Hristos, ce sunt cuprinse în aceasta. Un ajutor de neprețuit este literatura patristică, în care sunt date modelele ideale de urmat, sunt arătate adevărata menire a omului, măreția frumuseții duhovnicești, răbdarea și statornicia în fața greutăților.

Sunt de evitat „născocirile” , fanteziile de tot felul, imaginația sterilă, mai ales cea cu caracter senzual. Visarea și înclinația spre imaginație sterilă este un păcat, și nicidecum dintre cele mai mici. Sfântul Siluan Atonitul spunea că el se ascunde în trufie, de la care lucrarea închipuirii prinde putere, iar smerenia, dimpotrivă, o face să se stingă. Trebuie să ne străduim să dezvoltăm în noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, blândețea și smerenia, dezrădăcinând minciuna și prefăcătoria.

Pentru tot ce ni se întâmplă trebuie să ne învinovățim doar pe noi înșine. Dacă vom face asta se vor înstăpâni în suflet echilibrul, pacea sufletească și liniștea. „Dacă toți s-ar învinovăți pe ei înșiși s-ar înstăpâni pacea„, scria arhiepiscopul Arsenie (Jadanovski). „Învinovățirea de sine ne face să îndurăm liniștiți jignirile fără a le simți„. Trebuie să ne socotim pe de-a-ntregul vrednici de nereușite, critici, căderi — mai mult, să ne socotim mai răi și mai nevrednici decât ceilalți. Atunci va dispărea cu adevărat orice dorință de a ne mânia pe cineva dintre cei ce ne înconjoară.

„Stăpânește-ți limba, ca să nu se înmulțească păcatele tale” (Cuviosul Antonie cel Mare). Cine își păzește gura își păzește sufletul său (Pilde 13, 3). „Înfrânarea limbii vădește pe omul înțelept” (Cuviosul Avva Isaia).

La temelia adâncă a feluritelor boli sufletești (mai ales a nevrozelor) stă împuținarea dragostei în inima omului — iar unde nu este dragoste se pârguiesc nepăsarea, ura, lipsa de răbdare, mânia, pizma, frica ș.a.

Mulți oameni nervoși vorbesc despre nesimțirea sufletească, despre răceala lăuntrică pe care o încearcă. Cuviosul Serafim de Sarov învăța: „Dumnezeu este foc ce încălzește și învăpăiază inimile și rărunchii. Așadar, dacă simțim în inimile noastre răceală — care e de la diavolul, fiindcă diavolul este rece — să îl chemăm pe Domnul, și El, venind, va încălzi inima noastră cu dragoste desăvârșită nu numai către El, ci și către aproapele. Și de la fața căldurii va fugi răceala urâtorului de bine„.

Iată încă o importantă observație duhovnicească: „Vrăjmașul a căzut prin trufie. Trufia este începutul păcatului; în ea sunt cuprinse toate felurile răului: slava deșartă, iubirea de slavă, iubirea de stăpânire, răceala, împietrirea, nepăsarea față de suferințele aproapelui; înclinarea minții spre visare, lucrarea sporită a închipuirii, expresia demonică a ochilor, caracterul demonic al întregii înfățișări; mohorârea, întristarea, deznădejdea, ura; pizma, nepăsarea față de ceilalți; la mulți apare năzuința neînfrânată spre pofta trupească; chinuitoarea neliniște lăuntrică, neascultarea, teama de moarte sau, dimpotrivă, căutarea de a sfârși cu viața și, în fine, ceea ce nu se întâmplă rar, deplina nebunie. Iată semnele duhovniciei demonice — dar câtă vreme ele nu se arată cu putere, rămân nebăgate în seamă de către mulți” (arhimandritul Sofronie (Saharov), în cartea Starețul Siluan Atonitul).

Prof. Dr. Dmitri Avdeev; Nervozitatea