Melchisedec
Distribuie

Sfântul și marele Ierarh Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei și mare stâlp al Bisericii lui Hristos, adeverește istoria sfântă despre Melchisedec, împăratul Salemului, în acest chip: Acest împărat străin între oameni, a fost preot al lui Dumnezeu Cel Prea Înalt. El a fost socotit fără de mamă, și fără de tată și zilele lui au fost nenumărate de neamuri, ca să fie închipuirea vie a lui Hristos, Mântuitorul lumii. Și iată ce spune marele Ierarh Atanasie despre el: Mai înainte de a veni și de a se sălășlui dumnezeiescul Avraam după porunca dumnezeiască în părțile cananeilor, trăia în hotarele Palestinei o împărăteasă cu numele Salem, de același nume cu cetatea Salemului în care împărățea ea (Ierusalimul de azi a moștenit mai pe urmă numele cetății Salem, care s-a scufundat). Această împărăteasă a născut pe Salad, iar Salad a născut pe Melhi. Melhi a luat de femeie pe Salem, asemenea la nume cu numita împărăteasă, bunica lui, și cu dânsa a născut doi fii: pe unul în chema Melhi, și pe celălalt Melchisedec. Deci era Melhi, tatăl acestor doi frați, închinător la idoli și desfrânat.

Și venind sorocul la care se aducea jertfă idolilor cu mare pompă în fața întregului popor, a poruncit împăratul Melhi fiului său Melchisedec, zicând:

– Să iei împreună cu tine slugile noastre și mergând la cireada vitelor să-mi aduci șapte viței care să-i jertfesc dumnezeilor mei.

Deci, mergând Melchisedec la cireada vitelor și ridicându-și pe drum ochii spre cer – după o dumnezeiască insuflare -, privea cu luare aminte frumusețea soarelui și luminoasa lui strălucire. Și a început a zice întru sine: „Cu adevărat, Cel ce a făcut aceste zidiri și le-a înfrumusețat și le ține pe ele întru bună rânduială, Acela este Adevăratul Dumnezeu Atotputernic și Domnul a toate, nestricat, nevăzut, nemuritor, numai Acestuia I Se cuvine a I se aduce jertfe, iar nu idolilor celor muți și surzi și fără suflet. Deci, mă voi întoarce la tatăl meu să-i spun despre această dumnezeiască gândire și poate mă va asculta și-și va veni întru simțire și va părăsi amăgirea deșartă ce-l stăpânește”.

Și întorcându-se Melchisedec la tatăl său fără să aducă nimic, i-a spus despre Acela Care este cauza tuturor și de ce s-a întors fără viței. Și a zis dreptul acesta de Dumnezeu luminat și înțelepțit:

– Eu am socotit, o, tată, că nu este cu dreptate ca noi, oamenii cuvântători și cu minte, să jertfim viței idolilor celor muți și surzi și fără simțire, ci Celui Singur cu adevărat Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul cu toate din ele.

Auzind acestea acel fără de Dumnezeu tată de la fiul său cel luminat de Dumnezeu, s-a tulburat foarte mult și, îmboldit fiind de dobitoceasca și drăceasca mânie, a zis cu mare iuțime:

– Mergi de împlinește îndată porunca ce ți-am dat, iar de nu vei asculta degrab, te voi ucide.

Deci, ducându-se Melchisedec a doua oară la cireada vitelor ca să aducă cei șapte viței pentru a-i jertfi păgânului împărat, a intrat împăratul Melhi la Salem, soția sa, zicând:

– Eu, o, femeie, am hotărât să jertfesc la dumnezeii mei pe unul din cei doi fii ai noștri, la viitorul praznic.

Aceasta auzind împărăteasa și cunoscând, ca o mamă iubitoare de fii, că împăratul vrea să omoare pe Melchisedec, pentru că a încălcat porunca lui, a început a plânge cu amar și a se tângui foarte, fiindcă ea iubea foarte mult pe Melchisedec. Iar împăratul iubea foarte mult pe Melhi, fiindcă îi purta numele. Văzând împăratul întristarea și plângerea cea mare și multă tânguire a împărătesei, a zis:

– Lasă, pune sorți între noi și pe cine va cădea sorțul, acela va da pe fiul său.

Și împăratul a luat de partea lui pe Melhi care purta numele lui, iar împărăteasa pe Melchisedec de partea sa. Și după dumnezeiasca rânduială, a căzut sorțul pe Melhi. Și cu toate că împăratul s-a mâhnit foarte, dar, pentru cuvântul dat, a gătit pe Melhi pentru jertfă. După această tocmeală făcută între ei a sosit și Melchisedec cu cei șapte viței de la cireada vitelor. Și întristânduse foarte de cele ce se puseseră la cale și văzând pe mama sa plângând cu amar, a plâns și el mult și s-a tânguit pentru moartea fratelui său Melhi, cea atât de amară. Și urmând pilda acestui păgân împărat, mulți tați și mame au gătit spre jertfă pe fiii lor, aducându-se spre jertfă ca la 500 de suflete, iar oi și boi si alte dobitoace, mulțime mare.

Deci sosind ziua păgânescului praznic și toți cei din cetate și de prin satele dimprejur intrând în capiștea idolească, fericitul și de Dumnezeu luminatul Melchisedec, neputând suferi nebunia tatălui și a mamei sale și a întregului popor, s-a făcut fugar de bunăvoie de la casa părintească.

Și suindu-se în Muntele Taborului, a intrat în desimea codrului care era pe atunci acolo și în acea singurătate plecându-și genunchii s-a rugat lui Dumnezeu cu mare căldură a inimii, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai făcut cerul și pământul, marea și toate care sunt într-însele, cele văzute și cele nevăzute, auzi-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, și pe câți s-au adunat la junghierea fratelui meu Melhi în vremea acestui diavolesc praznic, pe toți, de la mic la mare, scufundă-i și îi pierde de pe fața pământului. Facă-se iad locul acela, ca să-i înghită pe toți acei nebuni și păgâni oameni”.

Și, o, prea slăvită minune! îndată s-a împlinit cuvântul dreptului Melchisedec. Căci pământul s-a deschis și fără de veste i-a înghițit pe toți. Și n-a mai rămas nici capiște idolească, nici oameni, nici dobitoace, nici, zidiri, nici copaci, nimic din acea blestemată cetate. Apoi, după puține zile pogorându-se din munte dreptul Melchisedec și văzând locul acela al cetății scufundat cu totul în adâncurile pământului, umplându-se de frica lui Dumnezeu s-a suit iarăși la Muntele Taborului și a viețuit în desimea codrului șapte ani întregi, hrănindu-se numai cu mugurii copacilor, cu ierburi și cu miere sălbatică, după cum mai în urmă s-a hrănit dumnezeiescul Înaintemergător Ioan Botezătorul.

Astfel, el a fost cel dintâi pustnic mai înainte de Ilie Tesviteanul și de Ioan Botezătorul. Și fiind el gol de la cap până la mijloc, spatele lui s-a făcut ca țeasta de broască țestoasă.

Apoi, după șapte ani, a venit glas de la Dumnezeu către dumnezeiescul patriarh Avraam, zicând: „Avraame, Avraame”, iar el a zis: „Iată, eu, Doamne”. „Pune șaua pe asinul tău și, luând la tine îmbrăcăminte nouă și încălțăminte nouă, suie-te în Muntele Taborului degrab și acolo strigă de trei ori în desimea codrului cu glas mare, zicând: «Omule al lui Dumnezeu Cel Prea Înalt!» Și după a treia strigare va ieși din desimea codrului un mare pustnic. Iar tu văzând pe acest om, nu te spăimânta nicidecum de el, ci rade-l pe cap, taie-i unghiile, îmbracă-l și încalță-l și cere-i binecuvântarea”.

Deci suindu-se dumnezeiescul Avraam în Muntele Taborului și făcând după a Domnului poruncă, a strigat de trei ori în desimea codrului cu glas mare. Și iată, îndată a ieșit Sfântul Melchisedec pe jumătate gol și acoperit cu păr lung. Și văzându-l dumnezeiescul Avraam, fără de veste, foarte s-a înfricoșat și s-a spăimântat. Iar el i-a zis:

– Nu te înfricoșa, omule, ci spune-mi cine ești și pentru ce ai venit la această pustietate.

Iar dumnezeiescul Avraam i-a răspuns:

– Domnul m-a trimis ca să te rad pe cap, să-ți tai unghiile, să te îmbrac și să te încalț ca pe o credincioasă slugă a Sa.

Atunci Melchisedec a zis:

– Fă după cum ți-a poruncit ție Domnul.

Și dumnezeiescul Avraam a făcut toate câte i-a poruncit Domnul. Iar Sfântul Melchisedec, după trei zile coborându-se din Muntele Taborului și luând un corn cu untdelemn și pecetluindu-l cu cuvântul lui Dumnezeu, a blagoslovit pe Avraam, zicând: „Binecuvântat ești lui Dumnezeu Cel Prea Înalt. Și de acum numele tău va fi pe deplin săvârșit”.

Iar după câteva zile a venit glas din cer către dumnezeiescul Avraam, zicând:

– Pentru că nimeni n-a rămas din neamul lui Melchisedec, el se va numi „fără tată, fără mamă și nenumărat de neamuri, nici începutul zilelor având, nici sfârșit”. Și închipuie în veac pe Fiul lui Dumnezeu.

Deci, pentru că singur acest Melchisedec dintre atâtea neamuri a cunoscut pe Dumnezeu și din îndemnarea Lui a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu al tuturor și pe Făcătorul zidirilor celor văzute și nevăzute, și pentru dragostea lui Dumnezeu a părăsit dezmierdarea și odihna rudeniilor, a prietenilor, precum și luminata mărire a împărăției sale, și a cinstit mai presus de toate pe Dumnezeu și a ales aspra viețuire a pustiului în locul desfătării celei stricăcioase a lumii, s-a învrednicit de Dumnezeu de a se hirotoni în chip nevăzut preot al lui Dumnezeu Celui Prea Înalt; și ca să lucreze mai înaintea darului cele ale darului și să ungă împărați și preoți și să binecuvinteze sfințind și să ofere dumnezeiescului Avraam și celor împreună cu dânsul – că erau 318 slugi de casă ale lui – pâine și vin când acesta se întorcea de la tăierea lui Kedarlaomer (Fac. 14, 18); și să închipuiască în sine mai înainte pe Domnul, care avea să se nască din Preasfânta Fecioară Maria și să rămână preot în veac după rânduiala lui Melchisedec.

Deci s-a socotit fără tată și fără mamă și nenumărat de neamuri și preot dumnezeiesc al celui Prea Înalt, fiindcă nimeni nu știa pe tatăl și pe mama lui și pe celelalte rudenii care s-au scufundat atunci și i-a înghițit pământul. Și a fost în chip nevăzut hirotonisit de Dumnezeu pentru multa lui dragoste de Dumnezeu Cel adevărat. Acesta a binecuvântat pe Avraam cu pâine și cu vin, când Avraam se întorcea de la Kedarlaomer și a închipuit cu mii de ani înainte preoția lui Hristos cea din Legea Darului.

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 11

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *