Mesajul părintelui Justin Pârvu pentru vremurile noastre
Dragii mei, războiul acesta este într-adevăr unul anevoios , dar nu fără știința lui Dumnezeu. Creștinul nostru de azi trăiește niște vremuri grele, de neputință. Poate că niciodată nu a fost așa de neputincios creștinul cum este astăzi.
Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, și va fi până la sfârșitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputința noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului și a sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru și prin noi.
Noi nu suntem decât niște unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi Îl lăsăm. Creștinismul, așa cum a avut un răsărit, tot așa trebuie să aibă și un apus. Iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creștinătății, în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim.
Sfântul Serafim de Sarov spunea undeva că așa cum la sfârșitul vieții Sale pământești, Mântuitorul a simțit durerea maximă de părăsire a Tatălui Său, tot așa și creștinul, la sfârșitul veacurilor, va trăi și va simți părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creștinătate este răstignită pe cruce.
Un om care este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele și să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc?
Iată că acum trecem prin Postul Paștelui care ne îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înșine, la pocăință, dar mai ales la patimi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea?
Dacă noi ne-am aduna cu toții și dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ține loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri ale științei și tehnicii de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noștri. Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creștinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm și să facem o judecată hotărâtoare asupra acestei situații grele în care ne aflăm.
Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne poruncește să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul față de Iuda și față de toți prigonitorii Lui. Vedeți diferența? Dumnezeu și-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, decât pe cei care s-au pocăit!
Lumea acum este în pragul unui mare cataclism, de război. Acesta este un război tehnic, electronic care depășește limita tuturor războaielor de dinainte. Prin acest război se urmărește animalizarea noastră, aduce omul la starea în care să nu mai poată gândi, să nu mai poate simți și trăi nimic, decât ceea ce i se comandă, devenind un rob al tehnicii.
Și dacă vorbim de criza economică, să vorbim și de criza spirituală prin care trece omenire acum. Criza morală, criza spirituală care s-a abătut asupra noastră nu este altceva decât aspra judecată și mâniere a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.
Cu acest cuget trebuie să mergem la război. Sărmanii oameni trăiesc creștinismul căldicel, de aceea nu văd lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paști ca să fii un bun creștin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă și pe tine. Unde s-a mai pomenit creștinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creștinism.
Să fim responsabili, pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii, nepoții și strănepoții noștri. Ceea ce socotim că facem acum să facem cu conștiința că suntem într-un moment istoric, în care să se vadă că s-a luptat pentru adevăr; că în aceste momente grele, creștinii au apărat cu prețul vieții lor adevărul acesta ortodox.
Și așa după cum un ostaș pleacă să-și apere țara cu arma în mână și urmărește inamicul, așa trebuie să fim și noi conștienți că predăm testamentul Ortodoxiei nepoților și strănepoților noștri.
Cum poți să dormi liniștit știind că te apără știința acestui veac? Păi pe noi ne apără Dumnezeu sau cip-ul? Să crezi știința secolului XXI este o mare neghiobie, care nu are decât un superficial de civilizație laică și o cultură pur și simplu amețită de rațiune. Ce să te încrezi de pildă într-un gânditor de al nostru cum că el ar putea să dea principii de viață și reguli sau îndrumări spirituale pentru o națiune ortodoxă de 2.000 de ani născută și crescută în duhul unei cu totul altei lumi decât suntem acum?!
Păi aceste tendințe care se încearcă acum asupra creștinismului nostru ortodox, sunt sforțări inutile, de pară s-ar bate elefantul cu locomotiva – ca să încerci să dărâmi un obicei și o tradiție în România, sau o gândire atât de profundă și de adâncă, ce a fost pecetluită cu sângele atâtor nevoitori, pustnici, călugări, monahi și monahii, care s-au nevoit în pustietățile acestea ale țării, care au fost martirizați prin propria lor voință… și acum să vină un oarecare din lumea întreagă să ne spună nouă că nu e ce-a fost și cum știam noi, că noi trebuie să o luăm pe altă cale. La care cale vă referiți, cinstiți boieri? A marxismului, a leninismului? Păi nu vedem cu toții unde ne-au dus aceștia?
Și această concepție modernă are la bază tot principiul ateist, tot ei sunt la bază. Au venit de prin mulțimea asta sovietică și s-au împus acum în lumea noastră. Și nu se poate vorbi despre o convingere și o credință care să poată avea o temelie. Ori pentru noi tocmai asta este puterea și rezistența noastră – să ne rugăm, să fim într-o unitate deplină, să credem cu desăvârșire în ceea ce ne-am botezat, În ce ne-am îmbrăcat, în cămașa lui Hristos și acesta este drumul.
Să dea Dumnezeu să nu mă înșel eu, dar nu văd o refacere a generației de astăzi ca să putem ieși din această criză. Doar după ce va trece multă vreme de restriște, dar cu generațiile acestea nu se vede nimic nou și bun la orizont.
Suntem prea cuprinși de bălărie, suntem cuprinși prea mult de neghină, ca să mai putem curăța noi ogorul. Trebuie să mai treacă o generație de martiraj ca să putem avea noi o claritate și o limpezire și o nădăjduire cu adevărat, de la om la om. Până nu creăm omul acesta al creștinului de altădată… cu tehnica și cu științele economice și politice actuale niciodată nu vom ajunge la un liman desăvârșit, până ce nu realizăm sufletul nostru cu adevărat, cum l-am primit așa să și-l predăm.
Eu zic că astăzi, ca și altădată, creștinul trebuie să fie ca iepurele pe hat: în două lăbuțe, cu urechile ciulite dreapta-stânga, să vadă de unde vine pericolul. Asta-i trezvirea noastră! Dar la noi primează interesele personale. Pentru un interes personal, nu pot eu să înăbuș un adevăr istoric sau creștin! Pentru că politicienii noștri nu au decât un singur lucru de realizat – să facă avere pe seama acestui popor.
Cu toate partidele care s-au perindat politic, nu s-a schimbat nimic. Se putea ca țăranul să trăiască deplin și demn în Țara Românească, dar nu i-a înteresat asta. Ești pus sub control dacă vrei să faci ceva bun, el trebuie să o ducă bine și tu trebuie să te desființezi. Țara Românească este o țară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecința a nimănui, politic sau a altor stări de lucruri, dar noi suntem ținta multor răzbunări vrăjmașe de 2.000 de ani; așa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, așa și poporul român de la un stăpân la altul.
De aceea noi trebuie să avem această mulțumire sufletească și să ne bucurăm pentru aceste zile în care suntem loviți și să ne dea Dumnezeu să ducem mai departe crucea către Golgota acestui neam și să ajungem și la Învierea Domnului.
Poporul nostru este foarte golit de copilași, nu avem mame, nu avem urmași. Să facem ceva câtuși de puțin să aducem un număr de creștini curați pe care să-i dăm școlii, să-i dăm societății românești. Trebuie să apărăm societatea și familia de handicapul acesta modern care s-a infiltrat și la noi în țară, prin acceptarea incestului și a prostituției și altor mari fărădelegi. Ei încearcă să desființeze valorile nației din temelii, și o face acționând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar și cel biologic, virusând familia și voința omului.
Să ne amintim de martirii și străbunii noștri și să nu îngăduim străinilor să ne răpească moștenirea această primită prin harul lui Dumnezeu și plămădită prin sângele și sudoarea martirilor noștri.
Să știți că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate și prestigiu. Așa că: străjuiți bine! Neamul acesta nu și-a pierdut încă seva!
părintele Justin Pârvu, Ne vorbește părintele Justin
Comentariile sunt închise.