Milostenia ajută și în viața aceasta și în cea viitoare

Am să vă spun o istorioară cu un general milostiv. Era un general de oști, care avea milostenia ca virtute. Și era mare război între bulgari și greci. El a primit ordin să se prezinte cu trupele la granița cutare, la marginea pădurii cutare, unde avea să dea piept cu bulgarii. Dar mergând el cu regimentele, cu divizia lui era călare pe cal au avut în drumul lor o întâmplare ca aceasta. Un om mort zăcea gol în șanțul drumului. Nu numai că era dezbrăcat de toate hainele, dar era și înjunghiat în inimă. Soldații, când l-au văzut, nu i-au dat atenție. Mergeau înainte. „Uite un om gol și înjunghiat!”

Și era un deal acolo. Generalul a dat comanda regimentului la altul: „Du-te înainte, că eu mai rămân oleacă”, și acela s-a dus înainte și a trecut cu armata dealul, iar generalul s-a dat jos de pe cal, s-a dezbrăcat de manta, care era deasupra vestonului, și a acoperit mortul acela să nu-l mănânce muștele sau fiarele, că dacă-i acoperit se teme orice fiară să se apropie, crede că-i viu. Apoi a încălecat pe cal, a făcut cruce: „Doamne, ajută!”, s-a dus și a ajuns trupele lui care mergeau la război.

Soldații și ofițerii au observat: „Măi, ce-o pățit domnul general, că parcă era cu mantaua?” „Ba nu era”. Unul zicea că era în veston. Dar nimeni nu știa ce a făcut generalul, cum a acoperit cu mantaua sa pe cel gol și junghiat. Și au mers la război.

Iar acolo a venit unul cu o suliță și de departe a înjunghiat calul lui în piept. Calul când a căzut i-a rupt piciorul generalului, mai sus de genunchi. Și mare, negrăită durere are cel care și-a rupt un oscior cât de mic, dar piciorul rupt mai sus de genunchi? Doamne ferește! El răcnea acolo. Au venit soldații, l-au scos de sub cal și l-au dus la o casă de ajutor din oraș și de acolo alții l-au dus mai departe până la un spital. S-au dat lupte groaznice și au biruit grecii pe bulgari.

Iar el era în spital și l-au băgat într-o cameră care avea un gemușor mic. Singur. Era mare comandant de război și nu l-au mai lăsat cu alții. Și acolo au venit doctorii, dar dacă piciorul era rupt de o săptămână sau mai mult, până ce a ajuns el la spital i se înnegrise piciorul până la șold. A venit doctorul, l-a cercetat și apoi i-a zis:

— Domnule general, cu toată părerea de rău, dacă nu tăiem piciorul mâine de dimineață din șold, nu te putem salva. Ajunge răutatea la inimă și ești gata, ești mort.

Și l-au întrebat:

— Vrei sau nu vrei?

El, săracul general, se gândea: „Rămân cu un picior. Vai de capul meu!” Dar până la urmă a zis:

— Dornnule, dacă așa e situația, mâine dirruneață să-mi tăiați piciorul.

A preferat să rărnână cu un picior, dar măcar să rămână în viață, mare mutilat de război. Șl s-a dus acasă doctorul, a pregătit ferăstraie, ciocane, dălți, blide, cuțite de tăiat carnea. Ferească Dumnezeu, să taie corpul omului ca și cum ar tăia lemne! A pregătit tot ce trebuia: doctorii de oprire a sângelui, cutare, ca dimineață să meargă să taie piciorul generalului.

Dar el, rugându-se acolo în salonul acela singur, plângea tare și se ruga. Era mare durere. Ferească Dumnezeu la care se rupe osul, că acele oase când se ating unul de altul e durere până în creier. El stătea liniștit tare, să nu se dea în stânga sau în dreapta, ca nu cumva oasele acelea să se atingă, că atunci e mare durere, nespusă. De aceea era bucuros să stea cât mai liniștit să nu cumva să se facă durere mai mare. Și pe la miezul nopții, rugându-se el, vede pe gemușorul acela o lumină mare, a venit un om la dânsul strălucind ca soarele, cu toiag de aur în mână. El când l-a văzut, a crezut că e Mântuitorul. A zis:

— Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul, că atâta strălucire n-am mai văzut.

— Ce te doare?

El i-a arătat piciorul care era rupt:

— Uite, Doamne, nu pot să mă scol pe picior.

Când se atinge un os de altul nu mai pot. Mor.

Dar cel care s-a arătat i-a spus:

— Scoală-te, unde te doare?

— Uite, mai sus de genunchi.

Acela a făcut cu toiagul o cruce pe piciorul lui. Și i-a zis:

— Scoală-te și stai pe picioarele tale.

A dat scaunul lângă el. Nu îndrăznea să se miște, știa durerea care o avea. Dar acela s-a pus lângă el și i-a zis:

— Pune mâna pe umărul meu și sprijinește-te pe mine și scoală-te.

Și a luat îndrăzneală generalul și când a pus mâna pe el s-a sculat drept în picioare. Nici o durere. S-a speriat:

— Doamne, cine ești, că ai venit să-mi faci așa de mare bine?

— Eu sunt omul acela înjunghiat. Acela gol și înjunghiat pe care ai pus mantaua ta. Mergeam la o mănăstire să dau niște slujbe. M-au prins niște hoți și nu numai că m-au jefuit, dar deși i-am rugat să nu-mi ia viața, m-au înjunghiat și m-au lăsat și mort și gol. Iar tu, general de oști, ai avut milă de mine, te-ai dat jos și ți-ai pus mantaua ta pe mine. Și mi-a zis Dumnezeu: „El a făcut milă cu tine, du-te și tu, că a căzut în război și și-a rupt piciorul, și fă milă cu dânsul și tămăduiește-i piciorul”. Și am venit cu porunca lui Hristos să te fac sănătos și să dai slavă lui Dumnezeu care are milă de cei milostivi.

Când a zis așa, generalul nu l-a mai văzut pe acela, că a dispărut. Iar după ce acela s-a dus, el în loc să mai plângă, s-a sculat la cântări și la slavoslovii către Dumnezeu câte știa. Cânta și se ruga. N-a mai avut somn.

Dimineața când veneau doctorii cu ferăstraie, cu dălți, cu blide, cu cuțite de tăiat carnea, oasele, pentru mare operație — să-i taie piciorul din șold —, îl aud cântând în salon.

— Cine cântă acolo?

Dar toți au zis:

— Măi, cred că a murit și au venit preoții și acum îi cântă cântările bisericești.

Ei auzeau cântând bisericește.

— Se vede că a murit și au venit preoții și de acum nu-l mai operăm noi, îl îngroapă.

Dar portarul zice:

— N-a venit nimeni. Eu am fost la poartă.

— Dar cine cântă bisericește în salonul lui?

— Duceți-vă și vedeți, domnule, noi nu știm să fi intrat vreun preot în noaptea asta.

Când s-au dus, l-au găsit cântând și slăvind pe Dumnezeu.

— Ce-i cu dumneata, domnule general, cum de te-ai sculat?!

Să fiți sănătoși, domnilor, mai înainte de a veni voi, a venit mila lui Dumnezeu. Iată care doctor m-a vindecat pe mine.

Și le-a spus minunea cum acela numai cu atingerea toiagului său l-a vindecat.

— Cum se poate, domnule, una ca aceasta? Doar piciorul era negru, putred.

Generalul și-a ridicat haina:

— Ia uitați-vă aici.

Nici nu se cunoștea unde a fost rupt piciorul. Nimic.

— Ce-i cu asta, domnule?

— Asta-i minunea lui Dumnezeu celui Preasfânt și Preadrept. Ați văzut cum a făcut milă cu mine? Pentru că acum câteva zile când mergeam la război, am găsit un om înjunghiat și gol și am spus la armată să meargă mai departe cu alt comandant, m-am dat jos de pe cal, n-am avut cu ce-l ajuta că mergeam la război, am pus mantaua mea peste el să nu-i mănânce păsările. Acesta pe care l-am acoperit eu, la Dumnezeu s-a făcut sfânt, că el mergea la o mănăstire și a fost omorât și înjunghiat. Și l-a trimis Hristos și m-a vindecat pe mine, ca să se împlinească ce se spune în Sfânta Evanghelie: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.

V-am spus aceasta pentru ca să știți că milostenia nu numai în vremea morții și în ziua judecății, ci și în viața aceasta ne ajută nouă și ne scoate de la necazuri și de la primejdii

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 15