Milostivirea Sfântului Martin, episcopul Galiei, împărțindu-și averile la săraci și lepădându-se de lume și de cele din lume, s-a făcut desăvârșit în toate faptele bune.

Citind viața și câteva din minunile Sfântului Martin, episcopul Galiei, nu putem să nu slăvim pe Dumnezeu și să nu ne minunăm!

Acest minunat Părinte Martin a viețuit în vremea lui Grațian și Valentinian, împărații Romei, în anii de la Hristos 381. Fiind foarte iscusit și curajos în războaie, împăratul l-a trimis cu cincizeci de mii de ostași și cu toată tabăra împotriva barbarilor, care atunci ridicaseră război împotriva romanilor. Ducându-se Martin cu oastea lui aproape de tabăra barbarilor și văzând mulțimea lor cea nenumărată, s-a temut și el, dar și oastea lui, ca unii ce nu puteau să stea împotrivă atâtor vrăjmași.

În vremea când Sfântul Martin se afla în mare nedumerire și întristare, neștiind ce să facă, s-a arătat înaintea lui un sărac, purtând haine vechi și rupte, care cerea milostenie. Voievodului, văzându-l tremurând de frig și flămând, i s-a făcut milă de dânsul, căci era foarte milostiv. Și luându-l în cortul său, a tăiat o parte din porfira sa, adică din îmbrăcămintea sa cea voievodală și de mare preț pe care o purta, și l-a îmbrăcat cu dânsa. Apoi i-a dat pâine și vin.

După ce s-a înnoptat, de multă grijă a căzut pe așternut, fără să doarmă și târziu, adormind puțin, a văzut în vedenie pe Domnul nostru Iisus Hristos, în chipul săracului pe care l-a miluit ziua, îmbrăcat cu partea de haină pe care i-o dăduse, și i-a zis:

— Martine, pentru care pricină ești atât de mâhnit?

— Pentru că nu pot să stau împotrivă la atâta mulțime de vrăjmași și nu știu ce voi face, a zis el. Atunci Domnul a zis către dânsul:

— Îndrăznește și nu te întrista nicidecum, nici să te înfricoșezi de vrăjmași, căci precum ieri M-ai văzut gol și M-ai îmbrăcat și, fiind flămând, M-ai hrănit și însetat fiind, M-ai adăpat, întru acest chip voi da și Eu ție răsplătire și te voi păzi de vrăjmașii tăi. Pentru că aceștia, când vor vedea fața Mea, se vor înfricoșa foarte și vor cădea înaintea ta, făcându-ți multe făgăduințe și daruri, și vor cere pace; și așa te vei întoarce la Roma cu mare slavă și cinste. Pe lângă acestea, îți voi fi ajutător toată viața și chiar după moarte te voi învrednici împărăției Mele.

Acestea zicându-i Domnul, stratilatul (adică generalul) deșteptându-se, s-a minunat de vedenia pe care a văzut-o și a căpătat mare îndrăzneală.

Apoi, dimineața, a poruncit să se înarmeze toți ostașii și să iasă la război. Iar ostașii, temându-se, au zis că nu sunt vrednici să ducă război cu atâta mulțime de barbari. Dar voievodul, mâniindu-se, a zis către dânșii:

— Eu mă duc singur la război, iar voi rămâneți, și apoi veți vedea de vă veți putea izbăvi de vrăjmași fără povățuirea și ocârmuirea voievodului.

Atunci, căzând toți înaintea lui, l-au rugat să nu mai țină mânie, fiind gata să-l urmeze, ori spre viață, ori spre moarte.

Deci, înarmându-se, au ieșit cu toții la război, și cum l-au văzut vrăjmașii de departe, s-au temut foarte, fiindcă vedeau împrejurul oștirii romanilor niște uriași înfricoșați înarmați, șezând în căruțe și pe cai nenumărați. Acestea erau însă rânduielile Puterilor cerești, pe care le-a trimis Dumnezeu Cel Preaînalt, ca să-i ajute lui Martin și să-l păzească de vrăjmașii lui, după cum i s-a făgăduit mai înainte.

Atunci ei îndată au trimis soli și mijlocitori către voievod, rugându-l să facă pace. Dar el nu le primea nicidecum pacea, ci voia să țină război. De acest lucru înștiințându-se barbarii, au trimis iarăși la Martin alți soli cu multe daruri, făgăduind să fie supușii romanilor și rugându-i să înceteze războiul. Astfel, supunând pe barbari, s-a întors în Roma cu bucurie mare. Despre acestea înștiințându-se împărații, au ieșit cu toți sfetnicii spre întâmpinare, primindu-l ca pe un biruitor, cu mare slavă și cinste.

Atunci fericitul Martin, povestind împăraților vedenia care a văzut-o și toate cele întâmplate, a zis:

— Un război înfricoșat ca acesta nu l-am ținut eu, ci Iisus Hristos, puterea cea nebiruită a creștinilor. Acela ne-a dat biruința aceasta. Pentru aceea, vă rog să-mi dați voie să slujesc cealaltă vreme a vieții mele, lui Dumnezeu, Care mi-a ajutat.

Iar împărații, auzind aceasta, s-au întristat și i-au zis:

— Noi voim să fii cu noi și să-ți dăm și mai mari vrednicii și cinste, după cum se cade ție pentru biruința pe care ai câștigat-o.

Dar binecuvântatul Martin a zis:

— Aceasta socotesc eu mai mare decât orice vrednicie sau cinste, ca să-mi dați voie să mă liniștesc și să mă îngrijesc de mântuirea sufletului meu.

Iar împărații, minunându-se de scopul lui vrednic de laudă și plăcut lui Dumnezeu, i-au dat voie să facă ceea ce dorește, rugându-l să le fie apărător și ajutător în vremea necazului.

Deci, pururea pomenitul Martin, împărțindu-și averile la săraci și lepădându-se de lume și de cele din lume, s-a dus într-un loc liniștit și s-a făcut monah, dându-se cu totul cugetării și citirii dumnezeieștilor Scripturi și nevoințelor pustnicești, făcându-se desăvârșit în toate faptele bune.

Mai târziu, Martin a fost ales episcop într-o cetate a Galiei.

Și ducându-se în cetatea aceea la care a fost chemat, l-a întâmpinat în drum un biet sărac, care îi cerea milostenie. Făcându-i-se milă sfântului, a zis către diaconul său care era rânduit să miluiască pe cei ce aveau lipsă —, ca să-i dea banii pe care-i avea. Iar diaconul i-a dat numai jumătate din câți avea, iar pe ceilalți i-a oprit ca să-i dea altor săraci.

În seara aceea, a găzduit la o femeie slujitoare de idoli foarte bogată, care avea locuința lângă drum. Ea, văzând pe sfântul, l-a primit cu bucurie și le-a așezat înainte masă îndestulătoare. Dar sfântul n-a mâncat nimic, ci se ruga pentru mântuirea femeii.

La miezul nopții, femeia s-a dus la sfântul, acolo unde se ruga el, și, căzând la picioarele lui, l-a rugat să o facă creștină. Căci zicea:

— Am văzut în vedenia mea un judecător înfricoșat, șezând pe un scaun preaînalt, și o ceată de mulți ostași stând împrejurul lui, către care se aduceau mulți osândiți legați; pe unii dintre dânșii a poruncit să-i arunce în foc, pe alții să-i muncească cumplit, iar în mijlocul lor stăteam și eu legată și tremuram. Unul din ostașii judecătorului, venind la mine, m-a întrebat pentru care pricină sunt legată. Eu i-am răspuns: «Nu știu>>.

— Dar ce-mi vei da mie, a zis acela, ca să te izbăvesc pe tine?

— Îți voi da ție toate averile mele.

— Eu nu am trebuință de dânsele, ci numai să-mi dai făgăduință că te vei face creștină și te voi izbăvi de legături și de toate muncile pe care ai să le pătimești, de vei rămâne slujitoare de idoli.

Eu i-am făgăduit că mă voi face creștină, numai să mă izbăvesc din mâinile acestui înfricoșat judecător. Acela mi-a zis iarăși:

— Fă jurământ în numele lui Iisus Hristos.

— Pe Dumnezeul creștinilor, dacă mă vei izbăvi, mă voi face creștină!

Atunci acela mi-a dezlegat legăturile cu care eram legată și mi-a dat drumul. Pentru aceea, te rog pe tine, sfinte al lui Dumnezeu, să mă faci creștină și să mă înveți cele pentru mântuirea mea, ca să nu cad în mâinile acelui înfricoșat Judecător, Care judecă cu dreptate și nu caută la daruri, nici la fața oamenilor.

Auzind sfântul acestea, s-a bucurat foarte mult și, catehizând-o pe dânsa și pe toți oamenii casei sale, i-a botezat pe toți în numele Sfintei Treimi. Apoi, întărindu-i pe dânșii în frica lui Dumnezeu și învățându-i toate câte erau de nevoie pentru mântuirea lor, se pregătea să plece. Iar femeia i-a adus un vas de aur de patru litre și patru sute de galbeni, rugându-l ca să-i primească. Sfântul, ca să nu o mâhnească, i-a primit ca să-i dea la săraci și rugându-se pentru dânsa, a plecat. Apoi a întrebat pe diacon câți bani a dat acelui sărac, care a cerut milostenie.

Diaconul a răspuns:

— Două sute de galbeni.

— Și câți aveai?

— Patru sute.

— Puțin credinciosule, pentru ce nu i-ai dat patru sute, după cum ți-am spus eu? Tu ai dat două sute săracului și ai luat de la femeie patru litre de aur și patru sute de galbeni. Dacă i-ai fi dat acele patru sute, ai fi luat îndoit aur. Deci, iată că ai păgubit pe săraci de patru litre de aur și patru sute de galbeni, ai păgubit și pe femeie de plata cea împătrită pe care avea s-o ia de la Dumnezeu, te-ai păgubit și pe tine de ascultare!

Într-una din zile, trecând sfântul printr-o cetate, a văzut un sărac pe care îl schingiuiau datornicii pentru trei sute de galbeni cu care era dator. Făcându-i-se milă Sfântului de acesta, a rugat pe creditorii săi să se îndure și să mai aștepte pe sărac că-și va plăti toată datoria; iar ei nu voiau nicidecum. Pentru aceea, sfântul, înălțându-și mâinile și ochii săi la cer, a zis: „Doamne, Cela ce ai plouat din cer mană în pustie și ai hrănit pe poporul Tău patruzeci de ani, și prin apostolul Tău Petru ai scos statirul (banul) din gura peștelui, trimite și acum dintru înălțime datoria săracului, spre slava Preasfântului Tău nume. Că Tu ești Dumnezeu singur preaslăvit și minunat în toată lumea și Ție se cuvine slava, în veci. Amin„.

Atunci, o, minune! Îndată s-a pogorât un porumbel și a șezut pe umărul cel drept al sfântului și, prinzându-l cu mâna, s-a prefăcut porumbelul tot în aur. Apoi, luându-l sfântul, l-a dus la un argintar și i-a zis:

— Primește porumbelul acesta ca amanet și împrumută-mă cu trei sute de galbeni, iar mâine ți-i voi da.

Argintarul minunându-se de îndemânarea și priceperea meșterului care l-a lucrat, i-a dat trei sute de galbeni cu bucurie, nădăjduind că-l va stăpâni de tot. Iar sfântul, luând banii, i-a dat cămătarului aceluia și a scăpat pe sărac de datorie.

A doua zi au venit la sfântul niște creștini din locuri depărtate și, folosindu-se de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, i-au adus mulți bani ca milostenie, pe care, primindu-i cu veselie, el i-a povățuit precum se cădea, spre toate cele de trebuință pentru mântuire. Apoi, rugându-se pentru dânșii, i-a slobozit în pace. Și, îndată, ducându-se la argintar, a zis:

— Ia-ți, fiule, cele trei sute de galbeni și încă alți treizeci, pentru facerea de bine pe care mi-ai făcut-o, și dă-mi amanetul.

Iar argintarul, mâhnindu-se, a luat banii și i-a dat porumbelul cel de aur, pe care luându-l sfântul și înălțându-și ochii la cer, a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, că ai auzit rugăciunea mea!” După aceea, a zis către porumbel: „Du-te și tu, pasăre, în cuibul tău„. Și îndată a zburat porumbelul din mâinile lui.

Argintarul, văzând această preaslăvită minune, a căzut la picioarele sfântului și a cerut să primească cele trei sute treizeci de galbeni ca să-i dea la săraci, zicând:

— Destul îmi este mie, sfinte al lui Dumnezeu, că m-am învrednicit a vedea această mare și preaslăvită minune.

Iar sfântul, primindu-i, s-a rugat pentru dânsul, zicând:

— Domnul să te miluiască pe tine, fiule, în ziua judecății!

Într-una din zile, mergând Sfântul pe drum, a întâmpinat un mort pe care îl duceau la groapă. Iar un om nedrept și asupritor nu-i lăsa să-l îngroape, zicând că-i este dator cu trei sute de galbeni. Atunci Sfântul a stat în loc și a zis asupritorului:

— Pentru ce nu lași să îngroape mortul, pentru că, după cum aud, ți-a dat banii cu care îți era dator cu tot cu dobândă?

— Nu mi-a dat nimic, că dacă mi-ar fi dat datoria sa, și-ar fi luat zapisul.

Dar femeia celui mort zicea cu lacrimi:

— Minte, stăpâne sfinte, că și-a luat banii cu dobânda lor, dar fiindcă a avut scopul să ne asuprească, n-a voit să ne dea zapisul, zicând că s-a pierdut.

— Auzi că ți-ai luat banii; lasă să îngroape mortul, iar el spunea că nu i-a luat.

Atunci sfântul i-a zis:

— Dacă va învia mortul și va dovedi că ți-ai luat banii, ce să pătimești?

Și asupritorul, semețindu-se, a zis:

— Dacă va învia mortul, precum zici, să mor eu și să trăiască el. Dar el a zis aceasta pentru că nu credea că va învia mortul.

— Nici mortul nu era de trebuință să învie, nici tu să te pogori în iad, ticăloase. Dar de vreme ce tu singur din nenorocire ți-ai ales moartea în locul vieții și nu lași pe mort să fie îngropat, facă-se după cum ai voit, a zis sfântul.

Zicând aceasta, s-a apropiat de mort și a zis rugăciunea aceasta: „Doamne Dumnezeul nostru, martorul adevărului și Mântuitorul nedreptățiților, învierea morților și dascălul viilor, Care singur cunoști adâncurile inimii și faci vii pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, poruncește, întru numele Tău cel Sfânt și înfricoșat, să se scoale mortul acesta, spre dovedirea adevărului și spre întoarcerea celor ce stau înainte; și văzând minunile Tale, să Te slăvească pe Tine, Unul, adevăratul Dumnezeul nostru, în veci. Amin.„

După aceasta, apucând de mâna dreaptă pe mort, o, minune, îndată a înviat mortul, și șezând pe pat, a văzut pe asupritorul său stând în dreptul lui și i-a zis:

— Du-te om rău, în locul cel întunecos al muncii ce îți este pregătit, căci pe mine, care mă linișteam bine, m-ai supărat. Dar dreptul și Sfântul Martin, cu rugăciunea sa către Dumnezeu, m-a luat de acolo, spre a te mustra pe tine pentru banii pe care ți i-am dat și tu n-ai voit să-mi dai zapisul, așteptând moartea mea. Cu toate acestea, drept este Dumnezeu, Care răsplătește fiecăruia după faptele lui, și degrabă face izbândă celor nedreptățiți.

Acestea zicând, s-a sculat din pat și, apropiindu-se către sfântul, și-a plecat capul până la pământ și s-a închinat lui. Atunci, asupritorul îndată căzând jos, a murit. Iar femeia lui a striga

— O, vai mie, de această înfricoșată schimbare a morților! Sfinte al lui Dumnezeu, dă-mi pe bărbatul meu, căci dau și zapisul și cele trei sute de galbeni cu dobânda lor și multe altele.

— În zadar strigi, o, femeie, căci Domnul, Care a înviat pe acesta, a poruncit aceluia să moară, după cum însuși a voit.

Atunci cei care stăteau înainte, văzând asemenea minuni, au slăvit pe Dumnezeu.

din cartea: Fapte de milostenie