Patimile sunt boli duhovnicești statornicite din pricina multor căderi în păcat. Mintea pleacă de la lumină, care este Dumnezeu, și cade în întuneric. În continuare, se întunecă sufletul întreg și omul deplin, ca unitate psihosomatică, se îmbolnăvește. După cădere „mintea lui Adam s-a întunecat” și au apărut feluritele patimi. Principala noastră boală, patima noastră de căpătâi este mintea întunecată. Și pricina acestei stări este omul, și nu Dumnezeu.
Mintea întunecată umbrește, de asemenea, partea mânioasă și partea poftitoare și, în general, pe omul întreg. De aici, de la mișcarea ascunsă, voită a minții, de la supunerea față de gândurile rele și de la folosirea greșită a celorlalte puteri sufletești, apar diferitele patimi.
Așadar, omul, prin atacul diavolului, folosește în mod greșit logica lui, adică mintea. În loc să aibă mintea îndreptată către Dumnezeu prin rugăciune, o îndreaptă către zidiri. Astfel, mintea devine pătimașă, pierde vederea lui Dumnezeu și se supune rațiunii, simțurilor, demonilor, patimilor și închipuirii. Se umple cu gânduri care vin fie din mediul înconjurător, fie îndeosebi de la demoni, și devine roaba lor.
Mintea rămâne astfel întinată, îndobitocită și demonizată, fiind lipsită de lumina dumnezeiască, de lucrarea Sfântului Duh. Aceasta se întâmplă deoarece s-a depărtat de Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama ne învață: „Mintea, îndepărtându-se de Dumnezeu, devine dobitocească sau demonizată și, distanțându-se de hotarele firii, poftește lucrurile străine.„
Adică, atunci „când mintea se îndepărtează de Dumnezeu, devine dobitocească (trupească, iubitoare de plăceri, animalică, căutătoare a plăcerilor trupești), demonizată (mândră, trufașă, mânioasă, plină de mânie, osânditoare de Dumnezeu, plină de angoasă și tulburare) și după ce se îndepărtează de ceea ce este firesc (încetează să lucreze după fire), dorește cele străine (adică lucrurile împotriva firii).”
Folosind împotriva firii raționamentul său, adică mintea sa, omul cade în ignoranță față de Durnnezeu.
Mintea, în loc să fie cârmuitorul sufletului și al întregului om, se supune gândirii, rațiunii (care este puterea sufletului mai prejos de relația cu mintea și incapabilă să-L vadă pe Dumnezeu).
Atunci sufletul acestui om a cărui minte este stăpânită de cugetarea-logică se umple de trufie. Mândria îl arată pe omul nebun. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață limpede că folosirea rea a rațiunii înseamnă ignoranță și nebunie.
Ieromonah Sava Aghioritul; Patimi și depresie