Minunile de la Izvorul Maicii Domnului „Tămăduirii”
Izvorul cel de viață primitor, al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
Se vede în penticostar, în vinerea cea dintâi, că era în Țarigrad un ostaș, om îmbunătățit și foarte milostiv, cu numele Leon, și cu prenumele Machelie, care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu, mai pe urmă, de s-a făcut împărat. Pe când era încă ostaș s-a aflat într-o pădure deasă, aproape de cetate, și acolo a văzut un orb, care din cauza călătoriei și a arșiței, era foarte însetat. Pentru aceasta Leon s-a întristat și îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă să-l aline.
Dar după ce au mers puțină depărtare de loc, orbul a căzut, de sete neputând să umble mai mult. Leon a căutat multe ceasuri prin pădure apă și n-a aflat, de care lucru s-a întristat foarte mult, temându-se ca nu cumva să moară orbul din împuținarea lui. Pe când cerceta în părțile cele mai dinlăuntru ale pădurii deodată a auzit un glas, zicându-i: „O, Leone! Nu te scârbi, căci apa este aproape de tine și luând, adapă pe orb. Apoi să-i speli și ochii lui cu dânsa, ca să cunoști puterea mea. Iar tu să știi că vei ajunge împărat și atunci să-ți aduci aminte și să-mi faci aici o biserică, să locuiesc într-însa, și să vină aici câți au trebuință de ajutorul meu, ca să afle mântuirea sufletului și a trupului„. Leon auzind acestea cu totul îngrozit, s-a bucurat, că a aflat trei daruri, în loc de unul, pe care îl căuta. Ducându-se încă trei pași înainte, a aflat apă într-un lac, și a simțit în sine multă veselie și putere. Luând din apa aceea, a adus orbului care și-a venit în fire. Apoi a spălat ochii lui, după porunca Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, și îndată, o! Minunile tale, Stăpână! a văzut cel ce mai înainte era fără vedere, și s-a umplut de atâta bucurie, pe cât poate fiecare să o înțeleagă.
După puțină vreme Leon s-a suit la vrednicia împărătească, și a zidit o biserică, în locul în care a aflat apa cea vindecătoare, în numele Preasfintei Fecioarei Maria, și a numit acea Biserică, cu numele de Izvorul cel primitor de viață, fiindcă apa aceea era dăruire de la Izvorul cel adevărat al vieții, adică de la împărăteasa cea atotputernică.
Și nu numai această facere de minune a săvârșit, ci și altele nenumărate, care covârșesc la număr stelele cerului. Împărăteasa cea atotputernică, prin apa aceea purtătoare de viață, a vindecat multe feluri de boli, ca: durerile de piept, încuierile udului, patimile funigeilor, curgerile de sânge, frigurile, lepra, lingoarea, fierbințelile, albeața ochilor, zgârcirile vinelor, și în fiecare zi vindecă pe cei ce pătimesc. De asemeni și morți a înviat, după cum vom arăta mai jos, întru slava Dumnezeului nostru, Care negrăit dintru dânsa S-a născut, căruia I se cuvine toată cinstea și închinăciunea în veci. Amin.
Leon împăratul vindecat cu apă de la izvorul Maicii Domnului
Împăratul Leon cel preaînțelept avea o soție foarte bună și sfântă, cu numele Teofana, care mai pe urmă s-a sfințit pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui Decembrie.
Mai înainte de a se săvârși Sfânta, a venit asupra împăratului mare boală și durere nevindecată, care se zice piatră, că se formează oarecare pietre la rinichi, ce astupă drumul udului și nu poate să mai iasă, pentru care pricină mulți au pierit. Astfel chinuindu-se Leon, s-au adunat toți doctorii și nu puteau să-l vindece. În săptămâna brânzei, atât de mult l-au apucat durerile, încât doctorii au hotărât că moare, și au făcut pregătirile de moarte.
Atunci, fericita împărăteasă, văzând că nici un doctor pământesc nu poate să-l vindece, a alergat la cel Ceresc. Intrând în cămara cea împărătească și căzând înaintea Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credință și cu lacrimi fierbinți se ruga ca să-i dăruiască puțină viață bărbatului ei, până ce va veni în vârstă Constantin fiul lor, ca să nu se primejduiască împărăția. Făcând dar rugăciune împărăteasa cetății și rugând pe Stăpâna cerului și a tot pământul, a auzit un glas ce i-a zis: „Nu te întrista, Teofana, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să vindece pe bărbatul tău„.
Sfânta, auzind acestea, s-a bucurat foarte mult și alergând către cel bolnav îl văzu cum că era în ceasul cel mai de pe urmă, ca să-și dea sufletul, și doctorii au făcut sfat ca să-l spintece. Dar ea le-a zis lor, că vine degrabă alt doctor să-l vindece, și după multe ceasuri, când socoteau cu toții că a murit, văd că vine degrabă o călugăriță, Agati cu numele, care era la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Hrisopighi, ținând un vas cu apă din aceea vindecătoare. Apropiindu-se, a zis către împărăteasă acestea: „Astăzi când m-am sculat de dimineață și împodobeam biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, am auzit un glas, zicându-mi: „Agati, ia degrabă puțină apă din izvorul meu, ca să duci împăratului să bea, ca să se vindece el și să înceteze și durerea Teofanei, iubitei mele, care cu lacrimi strigă către mine„. Împărăteasa i-a dat îndată apa celui bolnav și îndată, o ! Grabnică izbăvire! Cum a băut-o, s-a vindecat desăvârșit și atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca și cum n-ar fi avut nici o boală.
Minunea aceasta a înspăimântat pe toți, iar împăratul a poruncit de a făcut praznic de veselie întru aducerea aminte a acestei faceri de bine și mulțumire a Preaslăvitei Stăpânei noastre și a Celui ce s-a născut din ea negrăit. Căruia i se cuvine slava în veci. Amin.
Un mort a înviat fiind stropit cu apă de la Izvorul Maicii Domnului
De asemenea, se citește în Penticostar, în Vinerea cea luminată, cum că un om bogat din Tesalonic, s-a pornit cu multă evlavie, ca să se ducă la biserica cea mai sus zisă, a Izvorului cel primitor de viață, ca să se închine, auzind despre vindecările cele minunate, pe care le făcea Stăpâna cea atotputernică cu apa aceea, din care dorea să bea și el, spre sfințirea sufletului său.
Luând mult argint și aur pentru cheltuială și pentru ca să dea la biserică, s-a urcat într-o corabie, dar pe când înota, i-a venit o boală grea, de unde cunoscând cum că are să moară, a zis corăbierului: „Socotesc cum că n-am fost vrednic să mă închin bisericii Născătoarei de Dumnezeu, nici să beau din apa aceea preasfințită și fiindcă păcatele mele m-au împiedicat de a mă duce viu, te jur pe tine cu numele Stăpânei, Născătoarei de Dumnezeu, să nu mă arunci în mare, ci să mă pui într-o ladă și să mă duci la acea Sfântă Biserică, ca să mă îngropi acolo. Făcând așa vei avea ajutătoare pe Preasfânta Maică. Însă îți las ție din banii mei o sută de galbeni, iar pe ceilalți să-i dai la biserica aceea, pentru pomenirea sufletului meu„.
Acestea zicând cel bolnav, corăbierul i s-a jurat că va împlini voia lui și atunci și-a dat duhul. Corăbierul i-a păstrat trupul și după trei zile ajungânt la Țarigrad și scoțând pe cel mort, a chemat Preoții ca să-i cânte slujba înmormântării, după rânduială și să-l îngroape la biserica cea zisă mai sus, a Preasfintei Fecioare Maria. Și după ce au cântat slujba, un Preot a cerut ca să se deschidă sicriul, pentru că i s-a părut că nu miroase ca morții. Deschizându-l, au aruncat deasupra lui țărână în semnul Crucii, după obicei, zicând: „Țărână luând, m-ai plăzmuit pe mine și ai pus întru mine suflare de viață și celelalte„.
După aceasta, un tovarăș al corăbierului luând puțină apă din izvorul cel primitor de viață și apropiind-o de cel mort, a zis acestea: „O sărace! Cât dor ai avut ca să bei din apa aceasta, și nu ai ajuns, ci măcar acum primește-o pe dânsa„. Așa zicând, a vărsat apa peste trupul lui și îndată (o! minunile tale cele mai presus de fire, Stăpână dătătoare de viață!) s-a sculat mortul și a șezut, slăvind pe Domnul și pe Fericita Fecioară.
O, frații mei! Câtă înspăimântare socotiți că au luat cei ce stăteau împrejur, și mai ales corăbierii, care l-au știut că a murit, și mai mult că trecuseră de atunci patru zile, ca și odinioară Lazăr cel ce s-a sculat după patru zile? Cei ce știau acestea, prea mult se minunau. Iar cel mort s-a sculat, a mulțumit din destul Preasfintei, și n-a uitat facerea de bine, ci ca un recunoscător a rămas până în sfârșit în biserica ei, slujind cu toată osârdia, făcându-se călugăr evlavios și îmbunătățit. Veneau mulți însă din diferite locuri de-l întrebau pentru iad, dar el nimic n-a răspuns pentru ceva, după cum și pe Lazăr. Trăind viață minunată și cu bună plăcere de Dumnezeu, 20 de ani după ce a înviat, s-a odihnit întru Domnul, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Izvorul Maicii Domnului a dezlegat-o de nerodire
Împărăteasa Elena, fiind neroditoare, s-a dus la izvor și s-a rugat Precistei, și îndată a dobândit milă de la Ea, și a născut pe Constantin, care mai târziu a ajuns împărat.
Precista salvează biserica izvorului ei
Dacă au trecut mulți ani, biserica Izvorului Precistei era să se prăbușească, căci se înmulțise apa și fugise pământul dedesubt. Într-acea vreme s-a arătat Precista și a ținut biserica proptind-o, până s-a depărtat toată mulțimea de oameni de la biserică.
Mai multe minuni făcute cu apă de la Izvorul Maicii Domnului
Leon cel înțelept, împăratul grecesc, s-a îmbolnăvit de piatră, iar împărăteasa Teofana, s-a îmbolnăvit foarte greu de lingoare; iar dacă s-au adus la izvorul Precistei, s-au izbăvit amândoi de boală, vindecându-se.
Ștefan, patriarhul Țarigradului, fratele acelui Leon înțelept, s-a îmbolnăvit de umflătură. Ducându-se la izvorul Precistei s-a tămăduit.
Lui Ioan, patriarhul Ierusalimului, i s-a stricat auzul și dacă s-a udat cu apă de la izvorul Precistei, i-a venit auzul la loc.
Terasie Patrichie, mama lui Magistrina și fiul lui, se îmbolnăviseră de boli foarte cumplite. Terasie și mama lui s-au îmbolnăvit de lingoare, iar fiul lui Terasie de împietrire la inimă și de opritul udului. Așijderea și o femeie din acel loc, ce se chema Zizina, se îmbolnăvise de amorțire. Toți s-au tămăduit cu apa din izvorul Precistei.
Roman, împăratul grecesc, care era din Lapapos și se chema Lapapin, era cuprins de o boală foarte cumplită; i se dezlega și i se strângea stomacul. S-a tămăduit cu apă de la izvorul Precistei.
Ion Baran era cuprins de o boală, numită boala apei și s-a tămăduit cu apă de la izvorul Maicii Domnului.
Lui Marcu, călugărul, îi era obrazul umflat și s-a tămăduit de acea boală cu apă din izvorul Maicii Domnului.
Manarie, călugărul, se îmbolnăvise de piatră. El s-a tămăduit de acea boală tot cu apă din izvorul Maicii Domnului.
Minunile de la fântâna numită „Izvorul Doamnei”
În vestita cetate a Cretei, aproape de satul Trapsanon, este o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, dinaintea căreia, la o distanță ca de două aruncături de piatră, se află o fântână adâncă, ca de patru stânjeni. Ea este numită „Izvorul Doamnei”, pentru că are multă apă și curge fără încetare, încât îndestulează tot satul, măcar că sunt mulți oameni în el și cea mai mare parte olari, iar altă apă acolo prin apropiere nu se găsește. Și adapă toate vitele lor dintr-însa și se servesc și ei la toate treburile lor. Și de multe ori, seara, scot toată apa afară, iar a doua zi o găsesc plină. La acea fântână, se face o preaslăvită minune prin darul și puterea Preasfintei, pentru care o și numesc „Izvorul cel care azvârle afară”. Căci fiind asemenea cu suprafața pământului, de multe ori se întâmplă să cadă cineva înăuntru (bărbați sau femei, pentru că se îmbulzesc care mai de care să ia mai întâi) și atunci îndată (o! înfricoșată minune!) se înmulțește apa, crescând până la marginea fântânii, și-l aruncă pe om afară viu și nevătămat. Și ori de câte ori au zidit această fântână mai sus de cât pământul, s-a surpat singură.
Iar această minune nu s-a făcut numai odată sau de două ori, ci de multe și nenumărate ori și până în ziua de astăzi se face, cum mărturisesc toți cei care cu ochii lor au văzut.
Despre aceasta și eu însumi (zice scriitorul acestei minuni) multă îndoială având, nu ca și cum nu ar putea să facă Preasfânta asemenea minuni mari, ci pentru că astăzi s-a împuținat evlavia și credința oamenilor, am întrebat pe unul din cei care spuneau că au văzut și l-au jurat cu afurisenie cum că drept este și cu adevărat.
Și nu numai pe poporul cel de obște, ci și pe însuși preaînaltul domn al orașului, Andrei Cornarie, învățat foarte în limba latinească și grecească, la care eu am fost grămătic (secretar) doi ani, l-am întrebat dacă s-a întâmplat vreodată să cadă cineva în fântână când a fost el prin acel sat, și el mi-a răspuns zicând: „Frate, nu este cu cuviință să te îndoiești de puterea cea mare a pururea Fecioarei Maria, Maica lui Dumnezeu, ci trebuie să crezi cu tărie, cum că toate le poate câte voiește„.
Când am auzit și eu întâia dată de minunea care mă întrebi nu am crezut-o, însă odată, când mă aflam la acel sat, am poruncit oamenilor mei, să-mi vestească, îndată ce va cădea cineva înăuntru și așa s-a întâmplat, că într-o zi a căzut o femeie. Alergând cu grăbire am auzit și am văzut de departe cum a aruncat-o apa afară tocmai în ceasul când apunea soarele, atunci când toată apa era scoasă și iarăși s-a umplut fântâna și a rămas plină până sus. Atunci am plâns de bucurie și, intrând în Sfânta Biserică, am cerut iertare de la Preasfânta, pentru puțina mea credință cea mai dinainte.
Iar un doctor mi-a spus că nu numai apa izvorului aceluia are puterea aceasta; că sunt și alte ape în multe locuri și au darul vindecării de felurite boli și neputințe, dar nu au puterea izvorului ce s-a arătat mai sus.
La noi în țară, izvoare cu apă tămăduitoare ale Maicii Domnului sunt:
– Izvorul Maicii Domnului de la Horăcioara;
– Izvorul Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc;
– Izvorul Maicii Domnului de la Poșaga;
– Izvorul tămăduitor de la Mănăstirea Ghighiu;
– Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Dervent;
– Izvorul de la Mănăstirea Glavacioc;
– Izvoarele de la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, din satul Vâlcelele-Crâmpotani
din cartea: Minunile Maicii Domnului