Acest text este un răspuns al Sfântului Nicolae Velimirovici, la o scrisoare scrisă de un notar, la o problemă legată de moartea năprasnică
Ai auzit, îmi scrii, cum vorbesc unii că își doresc moarte năprasnică: „Când trebuie să vină moartea, să vină pe neașteptate și să pună capăt acestei vieți. Mai bine așa decât să ne chinuim prin boală și să îi chinuim și pe alții. Moartea așteptată e temută, moartea neașteptată nu„. În satul vostru, un vehicul a călcat o femeie şi a omorât-o. Acest fapt a dat naștere la felurite discuții. Unii susțineau că această moarte e cea mai bună. Unul s-a exprimat cu privire la moarte astfel: ,,N-ar’ decât să vină, dacă-i fără chin!” Ca atare, îmi scrii cerând lămurire.
Nu trebuie să dorești moarte năprasnică, ci să fii pregătit pentru moarte în orice vreme. Așa ne învață Biserica. Există rugăciuni anume către Dumnezeu ca să ne ferească de feluritele necazuri, între care este numărată și ,,moartea năprasnică”. Însă Cel în a Cărui stăpânire sunt viața și moartea lucrează toate, prin sfânta Sa purtare de grijă, spre folosul sufletelor omenești, atât al celor pe care le ia, cât și al celor pe care încă le mai lasă în lume. El îi lovește cu moarte neașteptată câteodată pe păcătoși, câteodată – deși arareori – pe drepți. Nu citim, oare, în
Vechiul Testament cum i-a pedepsit Dumnezeu cu moarte năprasnică pe fiii lui Aaron pentru că tămâiaseră cu de la sine putere, ca și pe cei răzvrătiți împotriva lui Moise (Ieșire 10, Levitic 16)? Anania și Safira au căzut dintr-o dată morți atunci când au mințit apostolilor. Mulți chinuitori ai creștinilor au fost omorâți cu moarte năprasnică, precum citim în Viețile mucenicilor lui Hristos. – S-a întâmplat însă uneori și ca dreptul să moară de moarte neașteptată – deși asta foarte arareori. Așa s-a întâmplat sfântului Atanasie Atonitul: în vreme ce clădea ceva, zidul a căzut peste el şi l-a omorât dimpreună cu câțiva monahi care erau cu el.
Trimițând moarte năprasnică asupra păcătoșilor, Dumnezeu atinge două scopuri: prin aceasta îi pedepsește pe păcătoșii omorâți, iar pe ceilalți îi sperie ca să nu mai păcătuiască. Așa s-a întâmplat și cu moartea năprasnică a lui Anania și a Safirei: a intrat frică în Biserică și în toți câți auziseră cele întâmplate. Iar când oamenii se bizuie prea mult pe un drept și încep, puțin câte puțin, să-l divinizeze, așa cum au stat lucrurile și cu sfântul Atanasie, Dumnezeu ia sufletul dreptului în chip năprasnic, ca să arate oamenilor că numai El este Dumnezeu, și că nu este Dumnezeu afară de Dânsul. Oricum, în toate cazurile de morți năprasnice, învățătura pentru cei rămași în trup este limpede, şi anume: toți trebuie să cugete la moartea lor și să își pregătească sufletul fără încetare prin pocăință, rugăciune şi milostenie, pentru ieșirea grabnică din această lume.
Se povestește despre vestitul stareț Nichita de la Valaam (†1907) că se temea mult de moartea năprasnică şi se ruga mereu lui Dumnezeu ca înainte de moarte să îi trimită boală cât mai grea și îndelungată, așa încât, după spusele lui, ,,prin răbdarea bolii să Îl plec măcar puțin spre milostivire pe Dreptul Judecător, Care dacă vrea îmi poate socoti aceasta în locul faptelor bune, pe care nu le am”. Un altul, zăcând pe patul de moarte, își mângâia prietenii zicând: ,,Nouă luni de zile m-am chinuit ca să vin în această lume: oare sunt mult nouă luni de chin ca să ies din ea?”
Şi, cu adevărat, boala dinainte de moarte are o mare însemnătate. Ea le-a adus multor păcătoși veșnica mântuire. Mii de păcătoși au luat cunoștință de Dumnezeu şi de sufletul lor de-abia în vremea bolii dinainte de moarte. Și luând cunoștință de aceste două mari realități, pe care le uitaseră toată viața, s-au pocăit cu amar, și-au plâns viața cheltuită nebunește, s-au împărtășit; şi astfel, curățiți prin lacrimile lor şi prin sângele lui Hristos, s-au învrednicit să intre în luminatele curți cerești. Este limpede, așadar, că boala dinainte de moarte vine din milostivirea lui Dumnezeu. Nu face nimic dacă rudele şi prietenii noștri se chinuie în jurul nostru în vremea bolii noastre dinainte de moarte. Lucrul acesta e tot spre binele lor. Prin această slujbă, ei Îl îndatorează pe Făcătorul oamenilor, Care le va plăti însutit.
Pace ție de la Dumnezeu și binecuvântare!
Sfântul Nicolae Velimirovici; Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 1