mar. apr. 20th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Moșii de iarnă – pomenirea morților

În fiecare an, în ziua de sâmbătă dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, creștinii ortodocși îi pomenesc pe cei trecuți la Domnul. Conform tradiției populare, această sărbătoare este numită și “Moșii de iarnă” sau “Sâmbăta morților”.

Cuvântul „moși” vine de la „strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum „Moșii de vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor) sau „Moșii de iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca sa-i elibereze pe drepții adormiți.

Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregătirea sau fără pocăința necesară, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca sa se bucure de fericirea veșnică. În aceasta zi, în Biserică se pomenesc și persoanele care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormantare.
Preadumnezeieștii Părinți au rânduit în această zi să se facă pomenirea celor din veac adormiți întru dreapta credință și nădejdea învierii spre viața de veci.

Întrucât s-a întâmplat adesea ca mulți să-și afle sfârșitul departe de casă, în apele mării, în munți greu de străbătut, în prăpăstii, sau din cauza foametei, a ciumei, a războiului, sau în incendii, ger, sau în alte feluri, și întrucât se poate din cauza sărăciei și lipsei de mijloace să nu fi avut parte de cântările și pomenirile cuvenite, dumnezeieștii Părinți au rânduit, din iubire de oameni și învățați de Sfinții Apostoli, ca Biserica Sobornicească să facă o pomenire de obște, așa încât și cei lipsiți de cele cuvenite în urma a tot felul de întâmplări — oricare ar fi fost pricina lor să se bucure de ocrotirile unei astfel de pomeniri, arătând că cele săvârșite le sunt de un mare folos. Așadar, acesta este unul dintre motivele pentru care Biserica lui Dumnezeu face pomenirea sufletelor; un altul este acela că, întrucât cea de-a Doua Venire a Domnului urmează să se prăznuiască a doua zi se face pomenirea sufletelor după cuviință, în așa fel încât acestea să afle împăcarea cu Judecătorul Cel înfricoșător și nepărtinitor, spre a-Și arăta față de acestea mila firească și a le așeza întru desfătarea făgăduită.

La biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă (panacidă), colac, sticlă cu vin (paos), pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete pentru pomană.

Duhul, chipul și rostul rugăciunii Bisericii reies din cuvintele rugăciunilor și troparelor rânduielii parastasului.
Cu ajutorul parastaselor, Biserica mai întâi îi adună laolaltă pe credincioși, încurajându-i să-și arate față de fratele mutat dragostea cuvenită, să-i ierte acestuia datoriile față de ei, să se roage pentru el Domnului celor vii și al celor morți dimpreună cu ea, să-I ceară Acestuia iertarea pentru greșelile săvârșite de cel răposat, belșugul harului dumnezeiesc și moștenirea Împărăției cerurilor; apoi, adunarea cuprinsă de întristare a credincioșilor aduce mângâiere inimilor celor întristați, care, martore ale arătării dragostei și compasiunii întregii Biserici, își află ușurare și alinare, pentru că astfel împărtășirea
suferinței celui întristat (de către ceilalți) îi aduce consolare, așa cum asumarea poverii de către un altul aduce ușurare celui împovărat; iar în al treilea rând, cu ajutorul parastaselor și pomenirilor ni se amintește de moarte, de zădărnicia lucrurilor din această lume, de viața vremelnică și de cea veșnică, suntem îndrumați către virtute și viețuirea virtuoasă, suntem încurajați spre fapte de generozitate și binefaceri și, în general, spre sporirea în virtute și înaintarea spre desăvârșire; acesta, așadar, e caracterul moral al parastaselor.