În ce condiții Biserica Ortodoxă aprobă divorțul? După învățătura dată nouă de Dumnezeu, căsătoria este indisolubilă, adică una pe toată viața: Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă (Matei 19, 6). Numai moartea desparte în chip firesc pe cei doi soți.
Totuși, sunt câteva excepții îngăduite de Biserică, care duc la despărțirea soților între ei prin divorț. Iar divorțul este desfacerea căsătoriei pe care o provoacă soții între ei pentru care Biserica nu le poate da nici o binecuvântare sau hotărâre juridică. De aceea, nici nu se prevede vreo slujbă bisericească de divorț. Adevărata legalitate a nunții constă numai în căsătoria întâia. Desfacerea ei legală o face numai moartea dintre soți, sau pe plan mai înalt, moartea ambilor soți, căci după moarte sunt ca îngerii, necăsătoriți (Matei 22, 30).
„Cu toate acestea, conducerea bisericească, ținând seama cu scopul moral al căsătoriei, încă din vremea Apostolilor a dat îngăduință văduvei rămasă prin deces de a se recăsători. Deci ca o iconomisire dintre cele două alternative: a văduvei prea superioare, în deplină stăpânire de sine (Luca 2, 36-37) și a desfrâului prea păcătos, i s-a indicat calea de mijloc a căsătoriei celei de a doua” (I Cor. 7, 8-9; I Tim. 5, 3, 6, 14), cum spune așa de clar Arhimandritul Nicodim Sachelarie, în lucrarea sa monumentală Pravila Bisericească.
Care sunt cauzele canonice ale divorțului? Motivele canonice ale divorțului sunt:
I. a. Adulterul (preacurvia), adică violarea credinței conjugale de către soț sau soție. Acest motiv de divorț se bazează pe Sfânta Evanghelie, adică pe dreptul divin (Matei 19, 9);
b. Pe lângă adulter, soțul poate să divorțeze când i se pun curse care periclitează viața, îndreptate contra existenței căsătoriei, de către un soț împotriva celuilalt, cum ar fi refuzul soțului sau soției de a naște copii. În acest caz partea nevinovată are dreptul să solicite divorțul;
c. Iarăși, soțul poate divorța când soția se face vinovată de avort intenționat și prin aceasta împiedică scopul căsătoriei.
d. Când femeia sau bărbatul participă fără voia celuilalt la ospețe și petreceri necuviincioase.
e. Pentru soție există motiv de a cere divorț când bărbatul său o acuză public pe nedrept de adulter, când soțul ei o acuză public sau în ascuns, în casă sau în altă parte cu o altă femeie.
II. Al doilea motiv principal de divorț, după adulter, este căderea unui soț din dreapta credință – apostazie, necredință, sectă etc (I Cor. 7, 15).
III. Când unul din soți sau amândoi intră în monahism, „ca o moarte superioară, față de lumea pusă în slujba păcatului” (Sinodul VI Ecumenic, canonul 12, 48). Însă „cel ce-și lasă (prin divorț neîngăduit) soția sa legitimă și ia pe alta, trebuie să fie canonisit ca un preacurvar, după porunca Domnului (Matei 19, 9), adică să fie oprit până la 15 ani de la Sfânta Împărtășanie”, după Sfântul Vasile cel Mare.
Când se consideră încheiat divorțul canonic? Adică în ce moment cei doi soți sunt liberi să se recăsătorească, din punct de vedere canonic? Divorțul canonic se consideră încheiat când între soți au urmat motivele de divorț arătate de sus (adică: adulterul, lepădarea de credință, intrarea în monahism etc). Trebuie, însă, pe lângă motivele canonice arătate mai sus, să se țină seama și de motivele de divorț hotărâte de legislația civilă.
Care sunt efectele divorțului canonic? Efectele de drept ale divorțului canonic se referă pe de o parte la soții divorțați, iar pe de altă parte la copiii născuți din căsătorie.
Divorțul canonic desface în orice privință legătura conjugală și pune pe soți în acel raport în care se găseau înainte de căsătorie (după Dreptul bisericesc oriental de episcopul Nicodim Milaș, cap. 202).
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 5