Puțini sunt aceia care vin la biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen? Prăznuim pomenirile sfinților și aproape nimeni nu apare în biserică, Se pare că distanța îi duce pe creștini la nesârguință; sau poate că nu distanța, ci doar nesârguința îi împiedică. Fiindcă, așa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoință și râvnă de a face ceva, la fel și nesârguința, trândăvia și amânarea, pe toate le pot împiedica.
Mucenicii și-au vărsat sângele pentru Adevăr, și tu socotești o așa mică distanță? Aceia și-au jertfit viața pentru Hristos și tu nu vrei să te ostenești deloc? Domnul a murit pentru tine și tu Îl nesocotești? Prăznuim pomenirile sfinților și ție ți-e greu să vii la biserică, preferând să stai acasă? Și totuși trebuie să vii, ca să vezi cum diavolul este biruit, cum Sfântul biruie, cum Dumnezeu este slăvit și Biserica triumfă.
„Dar sunt păcătos”, vei spune, „și nu îndrăznesc să mă întâlnesc cu cei sfinți”. Tocmai pentru că ești păcătos, vino aici, ca să devii drept. Sau nu cumva nu știi că și cei care stau în fața sfântului jertfelnic au săvârșit păcate? Și noi, care vă învățăm de la amvon, suntem păcătoși. Dar nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu este iubitor de oameni. De aceea a iconomisit ca și preoții să sufere de anumite patimi, încât să înțeleagă neputința omenească și să-i ierte pe ceilalți.
Ce trist! La baluri și la distracții alergăm binevoitori. Prostiile cântecelor le ascultăm cu plăcere. Necuviințele actorilor le privim ceasuri întregi, fără să ne plictisim. Și doar atunci când vorbește Dumnezeu, prin gura proorocilor și a apostolilor, căscăm, ne scărpinăm și ne ia cu amețeală. Dar și pe hipodromuri, cu toate că nu există acoperiș pentru a-i adăposti de ploaie pe privitori, mulți aleargă ca turbații, chiar și când plouă torențial, chiar și când vântul le răvășește pe toate. Nu socotesc nici vremea rea, nici gerul, nici distanța. Nimic nu-i poate ține acasă. Însă când e vorba să meargă la biserică, atunci și o ploaie măruntă le devine piedică. Și dacă-i întrebi cine este Amos sau Ahab, câți prooroci și apostoli sunt, nu-și pot deschide gura. Dar despre cai și călăreți, despre sofiști și oratori, despre cântăreți și actori pot să te informeze înde-amănunt. Ce situație e asta?
De multe ori v-am sfătuit să nu mergeți la locurile de distracții nerușinate. M-ați auzit, dar nu m-ați ascultat. Cu toate acestea, nu vă fie rușine să veniți iarăși să mă ascultați. „Dar de vreme ce n-am ascultat”, îmi va spune cineva, „cum voi putea veni din nou?” Întrucât n-ai ascultat de sfatul meu, ți-e rușine. Și deși nimeni nu te cercetează, singur îți pui ție hotare. Nu mă aflu în fața ta, dar cuvântul meu este înrădăcinat în sufletul tău și învățătura mea îți preocupă mintea. Așadar n-ai păzit povața mea? Vino s-o asculți iarăși și străduiește-te acum s-o păzești. Dacă pui un leac pe rana ta și n-o vindecă în prima zi, nu-l vei pune și în ziua următoare? Dacă tăietorul de lemne, care vrea să taie un stejar, nu reușește să-l taie din prima lovitură, nu va lovi și a doua, și a cincea, și a zecea oară? Fă și tu la fel.
Acestea le spun nu pentru a mări trândăvia ta, ci, dimpotrivă, ca să te fac mai binevoitor și mai atent. N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi. Ai venit și te-ai învrednicit să-L întâlnești pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba. Dacă pleci înainte de a se termina, ești vinovat la fel ca un fugar, Atâtea zile, atâta timp cheltuiești pentru satisfacerea dorințelor tale pământești, și nu poți dedica un ceas-două nevoilor tale duhovnicești și lui Dumnezeu? Te duci la teatru și, până nu se termină piesa, nu pleci. Intri în biserică, în casa Domnului, și întorci spatele Preacuratelor Taine? Fie-ți teamă măcar de cel care a spus: „Cel ce-L nesocotește pe Dumnezeu, îl va nesocoti și Acela pe el” (Parafrază la Proverbe 13, 13).
Dar și cât stai în biserică purtarea ta este necuviincioasă. Dacă te prezinți în fața unui stăpân lumesc pentru vreo treabă, nu cutezi nici să zâmbești. Și când stai în fața Stăpânului universului, râzi fără frică și fără rușine? În felul acesta Îl mânii mai mult decât prin alte păcate ale tale. Căci Dumnezeu nu se scârbește atât de cei care păcătuiesc, cât de cei care nu se rușinează după săvârșirea păcatului.
Ce faci acolo, omule? Te afli în biserică și te uiți Ia frumusețile femeiești? Cum pângărești în asemenea fel templul lui Dumnezeu? Crezi că biserica este piață sau, ceva și mai rău, bordel? În piață, desigur, ți-e rușine să privești viclean o femeie; și în biserică, tocmai în ceasul în care Domnul îți vorbește, îndemnându-te să te depărtezi de asemenea păcat — căci „oricine se uită la o femeie” zice, „spre a o pofti a și desfrânat cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) îți învârți privirile pe organele nelegiuirii și cu inima vizitezi atelierul desfrâului? Mai bine să fi fost orb, decât să-ți folosești în felul acesta ochii. Gândește-te, omule, în fața cui stai în ceasul slujbei și împreună cu cine — cu heruvimii, serafimii, cu toate puterile cerești. Dă-ți seama cu cine psalmodiezi și te rogi. Ca să-ți revii e de-ajuns să-ți aduci aminte că, în vreme ce ai trup material, te-ai învrednicit să-I aduci cântări Domnului împreună cu îngerii cei nemateriali.
Așadar să nu participi cu nepăsare la acea cântare sfântă. Să nu ai în minte gânduri pătimașe. Alungă orice cuget pământesc și urcă cu mintea la cer, lângă tronul lui Dumnezeu. Zboară acolo împreună cu serafimii, dă din aripi împreună cu heruvimii, psalmodiază imnuri închinate Preasfintei Treimi.
Și când va veni vremea sfintei împărtășanii gândește-te, ce greșeală ai îndreptat, ce virtute ai izbutit, ce păcat ai șters prin spovedanie, în ce ai devenit mai bun? Dacă conștiința te înștiințează că te-ai străduit îndeajuns pentru vindecarea rănilor tale sufletești, dacă ai făcut ceva mai mult decât postul, împărtășește-te cu frică de Dumnezeu. Altfel, stai departe de Preacuratele Taine. Și când te vei curăța de toate păcatele tale, atunci să te apropii. Căci cel care nu postește este firesc să fie iertat, aducând ca justificare boala sau slăbiciunea trupească. Însă cel care nu și-a îndreptat păcatele, e cu neputință să găsească justificare.
Dacă, de pildă, Dumnezeu îți va cere socoteală pentru nepăsarea sau necuviința pe care o arăți la slujbele bisericii, ce vei face? Iată, în ceasul când îți vorbește Dumnezeu, tu, în loc să te rogi, ai început cu cel de lângă tine o discuție în șoaptă, despre lucruri nefolositoare. Și chiar dacă Dumnezeu ar trece cu vederea toate celelalte păcate ale noastre, acesta e de ajuns pentru a pierde mântuirea. Să nu crezi că e o greșeală mică. Pentru a pricepe gravitatea lui, gândește-te ce se întâmplă în cazul analog al oamenilor. Să presupunem că discuți cu o persoană oficială sau cu un prieten bun de-al tău. Și în vreme ce acela îți vorbește, tu întorci capul cu nepăsare și începi să discuți cu altcineva. Cel cu care vorbești nu va fi jignit de această necuviință a ta? Nu se va mânia? Nu-ți va cere socoteală? Dumnezeu însă, deși este jignit în fiecare zi într-un mod mult mai rău, și nu numai de doi-trei oameni, ci aproape de noi toți, ne îngăduie cu îndelungă-răbdare. Cât despre cei care nu vin deloc la slujbe, aș vrea să știu unde se află în acel ceas sfânt. Dar cred că știu bine asta. Sau se ocupă cu lucruri necuvioase și zadarnice, sau sunt afundați în grijile lumești. În ambele situații însă, sunt de neiertat. Pentru primii acest lucru este vădit și nu mai are nevoie de dovezi. Dar și ultimii, care aduc ca justificare pentru absența lor treburile familiale, și aceștia sunt de neiertat, pentru că preferă pe cele pământești în locul celor cerești, pe cele trecătoare în locul celor veșnice, pe cele materiale în locul celor duhovnicești.
Aș vrea, dacă aș putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; și le-ați vedea murdare și respingătoare. Așa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie și duhoare, la fel și sufletele care nu se curățesc prin spovedanie, prin sfânta împărtășanie și prin învățătură duhovnicească, sunt pătate de păcat. Așa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel și sufletele necultivate duhovnicește se umplu de mărăcinii răutății.
Dacă noi, care mergem la biserică, participăm la Sfintele Taine și ascultăm Evanghelia, cu greu ne înfrânăm mânia, cu greu ne izgonim invidia din inimă, cu greu ne controlăm instinctele păcătoase, cu greu ne împotrivim poftelor rele, cu greu domesticim fiarele sălbatice ale patimilor, atunci ce vor face cei care nu calcă aproape niciodată pe la biserică?
Există însă și o altă chestiune: Mulți se împărtășesc o dată pe an, alții de două ori, alții de mai multe ori. Pe care dintre ei îi vom ferici mai mult? Pe cei care se împărtășesc o dată, pe cei care se împărtășesc de câteva ori sau pe cei care se împărtășesc de mai multe ori? Nici pe unii nici pe alții, ci pe cei care se apropie de sfântul potir cu conștiința curată, cu inima neprihănită, cu trăire lipsită de reproșuri. Aceștia se pot împărtăși mereu. Ceilalți însă, păcătoșii nepocăiți, să stea departe de Preacuratele Taine, căci altfel își pregătesc lor răutate și osândă.
Se întâmplă deci și aici ca și cu un aliment care, deși din natura lui este hrănitor și folositor, dacă este consumat de un om bolnav de stomac, îl vatămă. Adică te bucuri de hrana cerească, iei parte la adunarea duhovnicească a Împăratului Hristos și te tăvălești iar prin noroi? Te ungi cu mir și te întorci în mizerie? Ai un an de când nu te-ai împărtășit și, după ce trece o săptămână, cazi din nou în păcatele de mai înainte? Spune-mi, dacă după o boală îndelungată te faci bine și în continuare faci aceleași greșeli care au condus la producerea bolii tale, nu este zadarnică truda pe care ai depus-o pentru a te vindeca? Dacă lucrurile firești se schimbă, cu atât mai mult cele care depind de voia noastră. Cum îndrăznești, așadar, să primești în tine Preacuratul Trup al lui Hristos având sufletul pătat, în vreme ce nu vrei să mănânci nimic până nu te speli pe mâini?
Sfântul Apostol spune: „Oricine va mânca pâinea sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi față de Trupul și de Sângele Domnului… și osândă mănâncă și bea” (1 Corinteni 11; 27, 29). Adică va fi la fel de aspru ca și cei L-au răstignit pe Hristos, căci și ei s-au făcut vinovați față de Trupul Său, Asta vă sperie, știu, vă cutremură, mușcă din conștiința voastră. Dar mușcă și din conștiința mea, cel care spun acestea. Rănile sunt la fel, de aceea folosesc aceleași leacuri, atât pentru voi, cât și pentru mine, Din înțelepciunea și din iubirea de oameni a lui Dumnezeu face parte și asta, adică faptul că acelorași legi firești se supun atât cel care vorbește cât și cei ce-l ascultă, și că toți sunt la fel de responsabili când săvârșesc vreun păcat. De ce? Am spus și mai înainte. Pentru ca în felul acesta să se smerească și propovăduitorul cuvântului dumnezeiesc. Ca să judece cu cumpătare. Ca să fie îngăduitor față de cei ce păcătuiesc. Ca să cugete la slăbiciunea lui și să nu devină sever în cercetarea păcătoșilor.
Cu toate acestea, mulți n-au putut să ridice nici povara ușoară a cercetărilor reținute pe care le-am făcut asupra celor care se împărtășesc cu nevrednicie. Astfel, după slujbă, au apărut în fața mea, ca să-mi spună cu neplăcere și furie: „Așadar ne alungi din biserică? Ne lipsești de sfânta împărtășanie?” Nu, nu vă alung. Ba dimpotrivă, vă aduc mai aproape de ea. Căci teama de Pedeapsă ne pătrunde în conștiință și acționează precum flacăra asupra cerii: topește și nimicește păcatele noastre, pentru că rămâne neîncetat acolo, făcând astfel sufletul nostru mai strălucitor și dăruindu-i mai mare îndrăzneală la Dumnezeu. Și așa cum doctorul care le dă bolnavilor leacuri amare îi scapă de microbii bolii, deschizându-le astfel pofta de mâncare și făcându-i să-și dorească mâncarea, la fel și dascălul duhovnicesc, care spune cuvinte amare, îi dă conștiinței prilejul de a respira cu ușurință și-l pregătește pe om să guste cu bucurie Trupul Domnului.
Adevărat spunea fericitul Pavel: „Ascultați de mai-marii voștri și supuneți-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele” (Evrei 13, 17). Tu ai grijă doar de treburile tale; și după ce le aranjezi bine, nu te mai preocupă alt gând. Preotul însă, dacă dincolo de viața lui nu se va îngriji și de a ta cu aceeași sârguință, se va afla cu păcătoșii în iad. Și deseori, în vreme ce pentru păcatele sale nu este pedepsit, își pierde sufletul pentru păcatele altora, pe care nu s-a îngrijit să-i îndrepteze.
Așadar, după ce am vorbit cu atâta asprime celor care se împărtășesc cu nevrednicie, trebuie să spun două vorbe și celor care diaconesc la Preacuratele Taine. Voi, preoții, trebuie să dați aceste daruri sfinte cu multă luare-aminte, altfel veți ajunge în iad. Dacă știți că cineva a săvârșit păcat și rămâne nepocăit, nu-i îngăduiți să ia parte la cina pascală. Chiar de-ar fi general, chiar de-ar fi domnitor, chiar de-ar fi însuși împăratul. Dacă se apropie fără a fi vrednic, îndepărtați-l. Voi aveți putere mai mare decât acela. Nu vă fie teamă de el, orice rang ar avea. De Dumnezeu să vă fie teamă, nu de om. Altfel, și omul vă va lua în râs și pe Dumnezeu Îl veți întrista. Oricum, în cazul în care nu îndrăzniți să faceți acest lucru, nu șovăiți să mi-l încredințați mie. Iar eu nu voi îngădui să se întâmple asemenea necuviințe• Voi prefera să mor, decât să împărtășesc un nevrednic cu Trupul lui Hristos. E mai de folos să-și piardă cineva viața pentru Hristos, decât să-și salveze viața de aici și să fie lipsit pentru totdeauna de Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur; Problemele vieții