Nașterea de copii în familie – întrebări și răspunsuri în diferite situații

Principala datorie dumnezeiască a tinerilor căsătoriți este nașterea de copii. Soții care nu vor să nască copii, spre osândă se căsătoresc, căci însoțirea lor se face numai pentru plăcere trupească, pentru adunare de averi și pentru păcate. Biserica nici nu trebuie să cunune astfel de soți, care nu vor să nască copii.

Câți copii trebuie să nască cei doi soți creștini? Să nască atâția câți le dă Dumnezeu, fără a se opune în vreun fel sau altul nașterii de copii. Dacă soții totuși nu pot naște și crește mai mulți copii, ei trebuie să nască atâția cât pot crește în frică de Dumnezeu. Apoi trebuie să se înfrâneze de la viața conjugală, trăind restul vieții lor ca doi frați, în rugăciune și post și în totală abstinență, educându-și creștinește fiii. Aceasta este singura cale binecuvântată de Dumnezeu pentru cei ce se căsătoresc, excepție făcând cei care trăiesc în taină în desăvârșită curăție, ca și cei ce nu pot naște copii, deși îi doresc.

Este și o altă cale de conviețuire în familie, mai înaltă decât nașterea de copii? O cale mai plăcută lui Dumnezeu decât nașterea de fii, pentru cei căsătoriți, este trăirea în desăvârșită feciorie și înfrânare trupească, chiar din ziua cununiei celor doi soți. Aceasta este însă o .nevoință mult mai înaltă și mai grea decât nașterea de copii, pe care au practicat-o doar creștinii foarte sporiți duhovnicește, chemați și aleși de Duhul Sfânt la desăvârșire și sfințenie. Însă nimeni nu poate birui legile firii rânduite de Dumnezeu, dacă nu este întărit de El și dacă nu se roagă și postește permanent, cu smerenie și lacrimi. Calea aceasta au urmat-o doar unii dintre cei aleși, care aveau darul rugăciunii inimii, cu învoirea tainică a ambilor soți și cu binecuvântarea duhovnicului lor. Biserica însă recomandă nașterea de fii sau viața monahală și celibatul, lăsând fiecăruia libertatea să aleagă.

Ce trebuie să facă tinerii soți, pentru a naște copii buni și sănătoși? Pentru a naște copii binecuvântați de Dumnezeu și sănătoși, soții sunt datori să respecte următoarele lucruri: 

– Să țină desăvârșită curățenie în sărbători, în Duminici și în posturi și să nu zămislească copii în aceste zile;

– Să nu zămislească copii când soțul sau amândoi sunt în stare de beție sau sunt bolnavi, tulburați, certați unul cu altul sau când au pe conștiință păcate grele nemărturisite;

– Să nu zămislească copii după avorturi făcute cu voie sau fără voie, până când nu se căiesc de păcatul făcut și se mărturisesc la duhovnic;

– Să nu zămislească copii înainte de Cununia religioasă, adică din concubinaj și desfrânare, ci să se înfrâneze în feciorie până la cununie și să respecte rânduiala Bisericii.

Cei ce nu vor să ducă viață conjugală cu rânduială și înfrânare, spun părinții bătrâni, nasc uneori copii bolnavi, reduși mintal, copii nervoși și pătimași, ca și părinții lor, căci păcatele și slăbiciunile părinților se transmit copiilor, chiar din clipa zămislirii lor.

Ce trebuie să facă soțul, dacă soția nu vrea să nască copii în primii ani de căsătorie? Dacă soția își calcă jurământul de la cununie, dat înaintea lui Dumnezeu, a nașilor și a soțului și nu vrea să rămână însărcinată îndată după căsătorie, obligând soțul să o păzească pe motiv că este prea tânără, că se teme de nașterea de copii, că este bolnavă, că încă nu și-a terminat studiile sau pentru că încă nu au casă, serviciu și sunt săraci, soțul trebuie să ceară imediat sfatul duhovnicului și să se roage mai mult lui Dumnezeu pentru soție.

Dacă ea nu se învoiește să nască copii, soțul nu are voie să ducă viață conjugală cu dânsa, căci amândoi cad sub osânda desfrânării și a uciderii. In această situație, soții trebuie să urmeze porunca duhovnicului. Să nu strice însă căsătoria, căci cu rugăciune și sfătuire duhovnicească soția va accepta până la urmă să nască, spre lauda lui Dumnezeu și mântuirea lor. Este un mare păcat ca soții să amâne nașterea de copii din motive materiale, pământești. În această situație soții sunt opriți de Sfânta Împărtășanie până când vor naște copii, pentru că se păzesc și fac avorturi, spre a lor grea osândă.

Ce trebuie să facă soțul, dacă soția nu vrea să nască nici un copil, deși este sănătoasă? În această situație, să meargă amândoi la duhovnicul lor, să se mărturisească și să-i urmeze sfatul. Dacă soția poate naște și totuși nu vrea să aibă nici un copil, făcând pază sau ucigându-și pruncii și nu ascultă nici de duhovnic, nici de soț, nici de rude și nici de nași, atunci soțul are voie să dea divorț de ea și să ia altă soție, fiindcă este mai mare păcat să trăiască cu o femeie ucigașă și neascultătoare, decât să se recăsătorească. Însă, să urmeze sfatul preotului și al episcopului respectiv.

Ce trebuie să facă soția, dacă soțul nu acceptă copii în primii ani de căsnicie, din motive materiale omenești? Să ceară sfatul duhovnicului și să convingă pe soț că este păcat să avorteze sau să fie păzită ca să nu rămână însărcinată. Dacă soția este credincioasă și se roagă lui Dumnezeu și Maicii Domnului, cu lacrimi și post, ea va întoarce pe soț și va rămâne numaidecât însărcinată. Dacă soțul tot nu va vrea copii, Dumnezeu îl va judeca, iar soția să urmeze sfatul duhovnicului ei.

Ce să facă soția al cărei soț nu vrea să nască nici un copil? În această grea situație, ea nu poate trăi cu un bărbat ucigaș de copii, care iubește numai plăcerea și urăște viața și familia lăsată de Dumnezeu. Să se mărturisească la duhovnic și să urmeze sfatul lui și al episcopului. La nevoie, femeia să dea divorț sau să intre în viața monahală.

Ce ne învață Sfânta Biserică pentru tinerii care se căsătoresc, dar nu vor să nască nici un copil în viață? Înainte de cununie preotul respectiv trebuie să-i spovedească, iar dacă mirii declară că nu vor copii, să nu-i cunune religios, ca să nu răspundă el de păcatele lor înaintea lui Dumnezeu. Însă dacă totuși acceptă copii, să-i cunune religios, dându-le sfaturi pentru viața de familie.

Ce trebuie să facă soția, dacă soțul o silește la viața conjugală fără nici o rânduială creștinească și nu acceptă copii? Dacă soția nu poate ține curățenie în sărbători și în posturi, din cauză că soțul este necredincios sau bețiv, să urmeze sfatul duhovnicului ei, iar dacă rămâne gravidă. indiferent în ce zi, ea trebuie să nască copilul. Dacă totuși are vreo îndoială, atunci să ceară sfatul preotului respectiv și să se împărtășească când va hotărî el.

Ce trebuie să facă soțul a cărui soție este bolnavă și nu mai pot conviețui conjugal, ori se îmbolnăvește unul din ei imediat după căsătorie și nu pot naște copii? Să ducă crucea căsătoriei înainte, oricât de grea ar fi, până la sfârșitul vieții lor. Dacă soția este bolnavă, ori nu poate naște, fiind stearpă, soțul nu trebuie s-o asuprească, s-o certe sau s-o lase și să ia altă soție. La fel și soțul, căci astfel se calcă jurământul dat la Cununie și vor primi amândoi pedeapsă de la Dumnezeu. În toate aceste cazuri să urmeze cuvântul duhovnicului lor.

Ce trebuie să facă tinerii soți care doresc copii, dacă unul din ei sau amândoi sunt sterpi și nu au nici o speranță să nască copii? Dar când soția s-a îmbolnăvit după prima naștere? În această grea situație, soții să nu divorțeze unul de altul, ci să facă slujbe la mai multe biserici și mănăstiri, să ceară binecuvântarea și sfatul celor mai buni duhovnici din partea locului, să facă zile de post și rugăciuni cu lacrimi și să se roage, mai ales la miezul nopții, pentru a dobândi de la Domnul darul nașterii de fii.

Apoi să se roage la sfintele moaște și la icoanele făcătoare de minuni din țară, să ceară rugăciuni preoților și duhovnicilor cu har din mănăstiri, să citească zilnic cu lacrimi și cu post Paraclisul și Acatistul Maicii Domnului, și Dumnezeu le va da măcar un copil, prin minune dumnezeiască. Că unde se face rugăciune multă cu credință și post, acolo se fac adevărate minuni. Iar dacă au născut numai un copil în viață, apoi soția s-a îmbolnăvit, să mulțumească lui Dumnezeu pentru acest mare dar și să-l crească în frica Domnului. Dacă se învoiesc, mai pot înfia un copil și vor avea mare plată în cer.

Ce trebuie să facă tinerii, care din motive binecuvântate — infirmitate corporală, boli ereditare, accidente — nu se pot căsători pentru a naște copii? Acești tineri este mai bine să nu se căsătorească, ci să ducă în lume viață celibatară, în rugăciune, feciorie și iubire de Dumnezeu. Această rânduială se mai numește călugărie albă și cei ce pot s-o ducă vor avea mare plată la Dumnezeu.

Dacă au chemare, pot să intre în viața monahală, urmând lui Hristos și sfinților Lui, ascultând în toate de duhovnicul lor.

Ce să facă mamele care nu pot duce până la capăt sarcina și nasc copii morți sau infirmi? Dar cele care au sarcini anormale și malformații și li se sacrifică copiii pentru a-și salva viața? Dacă după mai multe sarcini mamele nu pot naște nici un copil viu și sănătos sau devin infirme din cauza sarcinilor extrauterine, să trăiască în curățenie cu soții lor, știind că la Dumnezeu are mai mare plată înfrânarea și sfințenia, decât nașterea de fii. Apoi să înfieze un copil sau doi. Însă în toate cazurile să urmeze sfatul duhovnicului lor.

Ce trebuie să facă soții tineri care suferă de boli creditare, ce se transmit la copii prin naștere? Dacă bolile ereditare nu sunt grave, să nască unul sau doi copii, cerând stăruitor ajutorul lui Dumnezeu, apoi să se înfrâneze de la viața conjugală. Iar dacă bolile părinților sunt grave, atunci să trăiască în înfrânare conjugală și să înfieze copii, urmând sfatul preotului lor și vor avea plată de la Dumnezeu.

Femeile bolnave și sterpe pot face tratament la doctori pentru nașterea de fii? Biserica nu oprește pe nimeni să meargă la medic când este bolnav, în speranța vindecării, fiindcă și aceștia sunt lăsați de Dumnezeu alinarea suferințelor trupești ale oamenilor. Însă este bine ca și medicii să fie buni creștini, iar femeile sterpe să urmeze tratamentul prescris, în vederea nașterii de copii. Totodată, să postească și să se roage și lui Dumnezeu cu credința că vor fi auzite și miluite.

Dacă soții fără copii s-au rugat lui Dumnezeu și totuși n-au dobândit darul nașterii de fii, ce trebuie să facă? Dacă au trecut cel puțin zece ani de la căsătorie și nu au născut nici un copil, oricât de mult s-au rugat lui Dumnezeu și au făcut amândoi și tratament, atunci să știe că ori au fost pedepsiți de dreptul Judecător pentru că au făcut vreun avort în tinerețe sau pentru că au căzut în desfrânare înainte de căsătorie, ori au îndemnat pe cineva să facă ucidere de copii, ori au fost blestemați de mamele lor să nu aibă fii, ori așa a rânduit Dumnezeu, ca o cruce de taină spre a lor mântuire.

În toate aceste cazuri, soții trebuie să nu cârtească, nici să slăbească în credință și rugăciune, ci să se lase în voia lui Dumnezeu. Căci și Sfinții Ioachim și Ana, Părinții Maicii Domnului, deși nu au avut copii decât la bătrânețe, pe Fecioara Maria, nu au cârtit, nici nu s-au deznădăjduit.

Care este cea mai bună cale de urmat pentru părinții care nu au deloc copii și au ajuns Ia jumătatea vieții lor? Trei lucruri pot face soții care nu au copii. Ori să ducă viață conjugală până la moarte în rugăciune, în post și curățenie, ca niște creștini adevărați, punându-și toată nădejdea numai în Dumnezeu. Ori să înfieze unul sau doi copii, cât pot ei crește, dându-le o bună educație religioasă și morală. Ori să se ducă amândoi Ia mănăstire, cu binecuvântarea duhovnicului. Aceasta este calea cea mai bună pentru cei ce nu au copii. Fericiți sunt acei creștini fără copii, care duc viață călugărească în lume sau care intră de bunăvoie în mănăstire și slujesc toată viața lui Hristos în nevoință, ascultare și smerenie!

Ioanichie Bălan; Călăuză ortodoxă în familie și societate vol. 2