„Mare și neînțeleasă minune se săvârșește astăzi. Fecioara naște și pântecele ei rămâne nestricat” (Vecernia Nașterii Domnului).
Biserica, vrând să arate marea minune a nașterii lui Hristos, nu o numește simplu minune, ci mare minune, și nu o numește doar mare, ci mare și neînțeleasă.
Fecioară și Maică Fecioara naște, devine mamă, dar rămâne fecioară. Singura oară când s-a întâmplat așa ceva. Nici o femeie nu a rămas fecioară după naștere. Nimeni nu a înțeles cum s-a întâmplat acest lucru unic, nici măcar îngerii. „Puterile îngerești cele netrupești nu au cunoscut cum s-a petrecut întruparea Ta, Hristoase” (Paraclis, glasul al 5-lea). Nici măcar Maica Domnului nu a priceput cum s-a petrecut o astfel de minune. Ea însăși pare mirată și minunată. Cântăm în biserică: „Ce te minunezi, Marie? Ce minune s-a săvârșit întru tine?” (Catismele Nașterii Domnului).
„Și într-adevăr taina nașterii tale îi este cu neputință limbii omenești a o tâlcui” (Cântarea de sâmbătă seara, glasul al 7-lea). Până și ritorii, vorbitorii cei cu glas și știință meșteșugită, rămân fără de glas ca peștii înaintea nașterii lui Hristos, așa cum cântăm și în Paraclisul Maicii Domnului.
Naștere fără durere Întru dureri vei naște copii (Facerea 3, 16), a auzit Eva după ce păcătuise. Va naște în dureri, adică durerile reprezintă toată încercarea și chinul pe care-l simte femeia atunci când naște, aceasta fiind o epitimie primită de Eva de la Dumnezeu pentru păcatul ei.
Însă Maica Domnului L-a născut pe Hristos fără dureri, precum a prezis și Prorocul Isaia: înainte de a simți chinul ea a născut un Fiu (Isaia 66, 7). A fost, este și va fi cu siguranță singura femeie din lume care a născut fără dureri.
Întru curăție Fecioara, deoarece a născut pe Hristos fără stricăciune, ÎI naște și întru curăție — adică fără dureri, fără sânge. Noi mărturisim că dumnezeiasca naștere cea din Fecioară a fost fără lăuzie.
Icoana nașterii lui Hristos redă pe deplin caracterul suprafiresc al nașterii din Maica Domnului. Nu se prezintă Maica Domnului ca o lăuză, nici epuizată, nici întinsă, ci îngenuncheată (icoana autentic ortodoxă), ca și cum n-ar fi născut, ca și cum s-ar ruga, ca și cum s-ar închina Pruncului ei. Și cum arată icoana? Nu doar că se închină, ci se închină Pruncului din peșteră, ea stând în afara peșterii unde este Pruncul, căci nu a născut un om, ci pe Dumnezeu-Omul și nu era nevoie de grija ei, și de aceea atunci când Îl ține în brațele sale nu-L ține cu ambele mâini, ci doar cu o mână; deoarece Îl ține în mâna sa pe Domnul cel atotstăpânitor, Care ține toate. „Bucură-te, ceea ce ai hrănit pe Hrănitorul a toate!” (Condacul I din Acatistul Bunei Vestiri).
Naștere sfântă Femeia când naște se întinează, de aceea nici nu i se permite să intre în casa lui Dumnezeu înainte de a i se citi rugăciunea necesară: „și curățește-o pe aceasta de întinăciunea trupului și la împlinirea acestor patruzeci de zile” (Rugăciunea la lăuzie).
Maria a născut însă fără lăuzie, întru curăție, fără stricăciune și nu doar că nu s-a întinat de nașterea lui Hristos, dar s-a și sfințit prin ea: „pântecele fecioresc s-a sfințit prin nașterea ta” (din Condacul Întâmpinării Domnului).
Fecioara a simțit aceasta în clipa nașterii Fiului și Dumnezeului ei, de aceea de cum a născut I-a și căzut înainte închinându-l-se. Iată o mamă închinându-se Fiului ei!
•••••
După șapte sute de ani de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, era un pustnic, atenian de neam, înțelept în scripturi și în fapta bună mai înțelept, cu numele Eghidie. Care după moartea părinților lui, împărțind la săraci averile sale, a plecat din patria sa. Deci călătorind el la Ierusalim, după ce s-a închinat Sfintelor Locuri s-a dus în părțile cele mai dinăuntru ale pustiului într-un loc neumblat și foarte ascuns. Iară acolo găsind o peșteră cu un izvor limpede și cu vreo câțiva copaci, i-a plăcut mult liniștea locului aceluia. Și rămânând acolo, petrecea pustnicește, hrănindu-se de o cerboaică, ce cu Dumnezeiasca voie se ducea la el de o mulgea și cu laptele ei și cu buruieni se hrănea.
Deci prin apropierea acelui loc, într-o cetate oarecare, se afla un dascăl, în a cărui minte diavolul cel ucigător de oameni, semănase neghina îndoielii despre Fecioria Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, căci își zicea în mintea lui: Cum poate să fie Maică și Fecioară!
Și se silea sărmanul dascăl să scoată această drăcească gândire din mintea sa, dar nu izbutea. Auzind că pustnicul cel mai sus zis avea darul lui Dumnezeu și înțelepciune omenească, s-a dus la dânsul pentru ca să vadă, nu l-ar putea izbăvi de hula aceea pe care o avea în mintea lui? Iar când era aproape de chilia Avvei Eghidie ca la trei stadii, (ca din Dumnezeiescul dar), a ieșit Cuviosul în întâmpinarea lui, pentru că a cunoscut de venirea dascălului și de gândul inimii lui. Când s-au apropiat unul de altul, dascălul salutându-l pe Sfântul, i-a făcut metanie până la pământ, însă Cuviosul drept răspuns lovind cu toiagul într-o piatră a zis cu mare glas:
„Fecioară mai înainte de naștere” și îndată: O! preaslăvită minune! a răsărit dintr-acea piatră un crin foarte frumos la vedere, iar la miros cu neasemănată bună mireasmă. Atunci lovind a doua oară în piatră a zis:
„Fecioară în naștere„. Și a răsărit alt crin asemenea celui mai dinainte. Apoi lovind a treia oară cu toiagul în piatră și zicând:
„Și după naștere Fecioară a rămas„, îndată a răsărit alt crin asemenea prea minunat.
După care Cuviosul s-a întors la chilia sa ne mai vorbind nicidecum alt cuvânt.
Deci înspăimântându-se Dascălul de o facere de minune ca aceasta, s-a izbăvit de ispită. Și a propovăduit tuturor minunea pentru ca să se proslăvească Preacurata Fecioară, Maica lui Dumnezeu. Pentru ale căreia rugăciuni o, de am dobândi și noi împărăția cerurilor. Amin.
din cărțile: Viața Maicii Domnului și Vârtejul rătăcirilor