Cuvânt al Sfântului Luca al Crimeei despre proorociile din Vechiul Testament despre nașterea Domnului și Mântuitorul nostru Iisus Hristos
Cu aproape două mii de ani în urmă, în apropierea orășelului Bethleem din Palestina, într-o peșteră care slujea drept iesle dobitoacelor pe vreme proastă, o tânără evreică neștiută de nimeni a născut Fiu. Putea să fie vreo întâmplare mai nebăgată de seamă, mai de puțină însemnătate în ochii lumii de atunci?
Cine era El, pentru cine a venit în lume? Lumea nu știa asta, dar îngerii în ceruri lăudau nașterea aceasta ca pe cea mai mare dintre toate întâmplările lumii. S-a deschis cerul deasupra câmpului din Bethleem unde păstorii își păzeau turma întreaga noapte, i-a luminat lumină cerească și îngerii, lăudând, au vestit bucurie mare, că S-a născut în ceasul acela în Bethleem Mântuitorul lumii, Mesia, Hristos Dumnezeul nostru.
În comparație cu toate evenimentele istorice socotite a fi de cea mai mare însemnătate, acest eveniment a fost atât de uriaș, atât de nemăsurat, ca un ocean nețărmurit față de o nimicnică băltoacă de ploaie — iar oamenii nu știau că această naștere din peștera Bethleemului a schimbat totul radical, a dat viață nouă omenirii.
Nu doar prin arătarea îngerilor către păstori, nu doar prin cântarea cerească a îngerilor „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, nu doar prin aceste întâmplări cu totul nemaiauzite a fost însemnată Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Nici unul dintre evenimentele istoriei n-a fost vestit așa: niciodată nu s-a deschis cerul, niciodată n-au cântat sfinții îngeri.
Dar și cu mult, mult înainte, cu mii de ani înainte de această întâmplare ea a fost prevestită de Dumnezeu — încă de când Adam și Eva au fost izgoniți de El din Rai. Domnul i-a spus șarpelui-diavol, care îi amăgise: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Fac. 3, 15). Această sămânță a fost Dumnezeu-Cuvântul Cel întrupat acum, Domnul nostru Iisus Hristos. Lui i-a înțepat satana călcâiul. Lui i-a pricinuit asemenea pătimiri și de-a lungul întregii Lui vieți pământești, și — mai ales — pe Golgota cea înfricoșată.
În vechime, patriarhul Iacov, binecuvântându-și cei doisprezece fii, fiecăruia dintre ei i-a prezis ce îi așteaptă pe urmașii lui — și ce i-a zis lui Iuda? „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, și Lui se vor supune noroadele” (Fac. 49, 10). Și așa a și fost, și această prorocie s-a împlinit: în această prorocie a sa, patriarhul Iacov a arătat vremea când va veni Împăciuitorul-Mântuitorul, Domnul Iisus Hristos. Această vreme a venit la scurt timp după ce poporul lui Israel și seminția lui Iuda, din care trebuia să iasă Domnul Iisus Hristos, și-au pierdut independența politică: tocmai spre vremea nașterii Domnului Iisus Hristos a căzut poporul lui Israel sub stăpânirea romanilor, a lipsit toiagul de cârmuitor din coapsele lui Iuda, a fost luat de la el sceptrul — iar acest lucru a fost prezis cu două mii de ani înaintea Nașterii lui Hristos.
Toate lucrurile cele mai însemnate legate de viața pământească a Domnului Iisus au fost prezise de mari proroci. Vremea venirii Lui a fost prezisă cu cea mai mare exactitate de marele proroc Daniil, care a trăit cu patru sute de ani înaintea Nașterii lui Hristos. Când nimeni nu știa numele lui Hristos, acesta L-a văzut cu ochii trupești pe Domnul, I-a cunoscut numele, fiindcă așa a scris în uimitoarea sa carte: „Să știi și să înțelegi că de la ieșirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului și până la Cel uns — Cel vestit — sunt șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; și din nou vor fi zidite piețele și zidul din afară” (Daniil 9, 25).
„De la ieșirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” — asta înseamnă atunci când aveau să se scurgă cei șaptezeci de ani rânduiți de Dumnezeu ai robiei, când împăratul Artaxerxe avea să dea poruncă să li se îngăduie iudeilor să se întoarcă în țara lor, să li se îngăduie să reclădească zidurile cetății și însuși templul. Și iată că din vremea când avea să iasă această poruncă a lui Artaxerxe trebuiau să treacă șaizeci și nouă de săptămâni, adică patru sute optzeci și trei de ani. Este vorba de al cincisprezecelea an de domnie al cezarului Tiberiu din Roma — iar în capitolul al treilea al Evangheliei după Luca citim că tocmai în al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu S-a arătat lumii Înainte-Mergătorul Domnului, și știți că el era cu un an și jumătate mai în vârstă decât Domnul Iisus Hristos.
Atât de minunat s-a împlinit această prevestire a sfântului proroc Daniil cu privire la vremea venirii Domnului. Cu o precizie atât de de săvârșită a fost prezisă vremea cumplitei pustiiri a Ierusalimului de către generalii romani Titus și Vespasian, pustiire care a fost o cumplită pedeapsă dumnezeiască pentru uciderea Mesiei, Mântuitorului nostru.
Așadar, vremea venirii Domnului nostru Iisus Hristos a fost prezisă cu exactitate de proroci cu multe sute de ani înaintea venirii Lui; s-a prevestit că El Se va naște din casa lui David, din seminția lui Iuda. Înainte-Mergătorul Domnului și Botezătorul Lui s-a arătat întocmai cum a prezis sfântul proroc Maleahi, care a profețit că el va veni spre a găti calea Domnului (Mal. 3, 1); iar cea mai minunată dintre prezicerile despre Domnul Iisus a fost rostită de marele proroc Isaia, care a zis „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu, și vor numi numele Lui Emanuil, care se tâlcuiește «cu noi este Dumnezeu»” (Is. 7, 14).
Cum a putut el spune că Hristosul trebuie să Se nască din Fecioară? Unde, când s-a mai auzit ca o fecioară să nască fiu fără de bărbat? Or, el știa, știa cu șapte sute de ani înaintea împlinirii prorociei, știa, a văzut cu ochii săi că Fecioara, fără sămânță bărbătească, a luat în pântece de la Duhul Sfânt și a născut Fiu.
Asta s-a împlinit, însă când ascultați această minunată prorocie, unii cad pe gânduri deoarece acolo au numit numele Lui „Emanuil„, în vreme ce lui Iosif Logodnicul îngerul Domnului i-a zis că numele Lui este Iisus. Ce să fie aici, o inexactitate a prorociei, o lipsă de limpezime a ei? Prorociile sunt date nu de oameni, ci de Duhul Sfânt: aici n-are cum să existe contradicție. Nu există contradicție între cele două nume ale Domnului, fiindcă „Emanuil” ce înseamnă? Înseamnă „Cu noi este Dumnezeu„. Dar numele „Iisus” ce înseamnă? Înseamnă „Mântuitor„. Ce ne desparte de Dumnezeu? Ne despart așa cum spune prorocul Isaia — păcatele noastre, iar îngerul Domnului, care i-a vorbit lui Iosif de nașterea de la Duhul Sfânt a Mesiei, Mântuitorului, Care va fi numit Iisus, a zis că El va izbăvi poporul Său de păcatele lor.
Noi știm că scopul venirii Lui, scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu, stătea în a ne izbăvi pe noi, pe toți, de stăpânirea păcatului, de moartea veșnică cea întru supunerea noastră față de diavol iar când a fost biruit păcatul, care ne despărțea de Dumnezeu, atunci ne-am unit cu Dumnezeu prin Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos. El a fost Mântuitorul, El a fost „Cu noi este Dumnezeu„: Emanuil. Vedeți că amândouă numele se potrivesc cum nu se poate mai bine cu ceea ce era în esența Sa Domnul nostru Iisus Hristos. Așadar, nu este nici o contradicție între cuvintele sfântului proroc Isaia și cuvintele îngerului către Iosif Logodnicul.
La sfinții proroci aflăm zugrăvite în chip uimitor trăsăturile de temelie, cele mai însemnate, ale vieții și personalității Domnului nostru Iisus Hristos. Iată ce spune sfântul proroc Isaia: „Sluga Mea, sprijini-voi pe Ea; Cel ales al Meu, primitu-L-a pe El sufletul Meu. Dat-am Duhul Meu asupra Lui, judecată neamurilor va scoate. Nu va striga, nici va grăi tare, nici se va auzi afară glasul Lui. Trestie frântă nu va zdrobi și feștilă ce fumegă nu va stinge, ci spre adevăr va scoate judecată” (Is. 42, 1-3). Nu este, oare, aceasta o imagine vie a smeritului, blândului nostru Domn Iisus, Care a fost disprețuit în ochii multor contemporani ai Săi datorită nașterii Sale umile? El, Cel blând și lin, Care „trestie frântă nu va zdrobi și feștilă ce fumegă nu va stinge„, El a stat înaintea ochilor duhovnicești ai sfântului proroc cu șapte sute de ani înaintea venirii Sale.
Sfântul proroc Isaia este numit „evanghelistul Vechiului Testament„, fiindcă la el sunt zugrăvite toate lucrurile cele mai însemnate ce trebuie știute despre Hristos — sunt zugrăvite nu doar smerenia și blândețea Lui, ci este zugrăvită și jertfa Lui de pe Cruce, e lămurită noima lucrării pe care Mântuitorul a săvârșit-o pe pământ. Ascultați uimitoarele lui cuvinte: „Doamne, cine a crezut auzului nostru, și brațul Domnului cui s-a descoperit? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, și ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumusețe, ca să ne uităm la El, și nici o înfățișare, ca să ne fie drag. Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Și noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu” (Is. 53, 1-4). Nu așa s-au purtat cu Domnul foarte mulți dintre evrei din vremea Lui — arhierei, cărturari, farisei? Toate acestea le-a văzut mai înainte sfântul Isaia: „Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră, și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat” (Iș. 53, 5). Asta nu este, oare, ceea ce știm din Evanghelie? Nu zugrăvește, oare, pătimirile Lui de pe Cruce, înjosirile pe care le-a îndurat? Și asta s-a spus cu șapte sute de ani înainte. „Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege, dar la bogat a fost îngropat” (Iș. 53, 9). Oare nu trebuiau să ÎI arunce în groapă alături de tâlharii cu care fusese răstignit, oare nu-I pregăteau mormânt alături de cei fără de lege? Dar a fost îngropat în grădina lui Iosif din Arimateea și asta a văzut și a știut sfântul proroc.
Poate că și mai uimitoare este prorocia pe care o citim în Psalmul 21 al împăratului David: „Toți cei ce Mă văd M-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul: «Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-L pe El; mântuiască-L pe El, că-L voiește pe El»” (7-8). Or, nu înseși cuvintele acestea le auziți când se citesc Evangheliile Patimilor, cum cărturarii și fariseii, trecând pe lângă Crucea Lui, își băteau joc și ziceau: „Huo! Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască și pe Sine, dacă este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (Lc. 23, 35)? Cuvintele acestea le-a auzit Sfântul David cu o mie de ani înainte: „Că M-au înconjurat câini mulți, adunarea celor ce viclenesc M-a cuprins. Străpuns-au mâinile Mele și picioarele Mele — cu piroane le-au străpuns —, numărat-au toate oasele Mele, iar ei stăteau și se uitau la Mine. Împărțit-au hainele Mele loruși, și pentru cămașa Mea au aruncat sorții” (Ps. 21, 17-19). Până și asta s-a prorocit — până și faptul că cei ce L-au răstignit au aruncat sorții pentru cămașa Lui fără cusătură.
Și la sfântul proroc Zaharia citim o neobișnuită prorocie despre intrarea sărbătorească a Domnului în Ierusalim: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, că, iată, Împăratul tău vine la tine drept și mântuitor, blând și călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zah. 9, 9-10).
Știți că Iuda L-a trădat pe Domnul pentru treizeci de arginți, iar când a fost răstignit Domnul s-a dus cu groază și părere de rău în templu, la arhierei, a aruncat banii pe jos și a zis: „«Am păcătuit, vânzând sânge nevinovat.» Ei i-au zis: «Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea»” (Mt. 27, 4), după care au stat și s-au gândit ce să facă cu banii mânjiți de sânge: în vistieria templului nu puteau să-i pună, și atunci au hotărât să cumpere țarina olarului, pentru îngroparea străinilor. Or, acest lucru a fost prezis de prorocul Zaharia: „«De socotiți cu cale, dați-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiți» și Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginți. Atunci a grăit Domnul către Mine: «Aruncă olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei.» Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar” (Zah. 11, 12-13). Așadar, ce ar mai trebui să vi se spună, de care mărturii ați mai avea nevoie ca să înțelegeți toată cereasca măreție a praznicului de astăzi? Tot sufletul omenesc ar trebui să fie cutremurat de aceste întâmplări, de aceste prorocii, ar trebui să se pătrundă de sfânt fior, ar trebui să ardă de dragoste pentru Cel asupra Căruia s-au împlinit toate aceste prorocii.
„Si lumea nu L-a cunoscut; întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (In. 1, 10-11). Ai Săi L-au răstignit, ai Săi până acum continuă să-L răstignească. O, cât e de ciudat lucrul acesta, cum zguduie sufletele noastre! Nimic nu putem face în afară de a vărsa lacrimi amare. Așa a prevestit Domnul Iisus: „Fiul Omului, venind, va mai găsi credință pe pământ?” (Le. 18, 8). Vedeți cum o mulțime nenumărată de oameni din toate națiile, care nu cred în El, Îl batjocoresc.
Slavă Domnului, mare bucurie avem că s-a păstrat încă o mică turmă a lui Hristos, că biserica noastră s-a umplut și ieri, și astăzi până la refuz; nenorocirea este însă că îi vedem pe mulți pe care nu-i vedem la praznicele mici și în zilele de duminică, atunci când Biserica laudă învierea lui Hristos, mulți care vin la biserică numai de două, trei ori pe an, de cele mai mari praznice, care nu cinstesc ziua învierii, care nu vor să se asemene câtuși de puțin magilor, înțelepților păgâni de la Răsărit, care au venit din țară foarte îndepărtată, aducând lui Hristos darurile închinării lor înaintea Lui: aur, tămâie și smirnă; aur ca unui Împărat, tămâie ca unui Arhiereu, smirnă ca unui mort de trei zile, Care a înviat.
Să ne asemănăm, deci, măcar puțin acestor înțelepți care au venit să se închine dintr-o țară foarte îndepărtată, călăuziți de o stea minunată. Ce-I vom aduce lui Hristos? Credință, credință fierbinte, înflăcărată, în El; dragoste, care se cuvine singurului Dumnezeu adevărat — și această dragoste, această evlavie înaintea lui Dumnezeu să ne împingă să venim cât mai des acolo unde auzim propovăduirea despre Domnul Iisus Hristos, unde auzim propriile Lui cuvinte sfinte, unde El Însuși e de față între noi, pentru că El a zis: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt Eu, în mijlocul lor.” Amin.
Sfântul Luca arhiepiscopul Crimeei; Cuvântări de foc