Ne putem ruga pentru rudele, prietenii sau cunoscuții răposați care în timpul vieții s-au declarat ieșiți din Biserica Ortodoxă, lucru pentru care nu au săvârșit pocăința cuvenită înainte de moarte; ori sau sinucis; ori au trecut la sectari? Ne putem ruga pentru copiii care au murit nebotezați?
Sfânta Biserică interzice să se săvârșească rugăciuni publice pentru cei ce au murit în afara comuniunii bisericești. Sfântul Teofan Zăvorâtul îi răspunde unuia dintre solicitanți privind această problemă astfel:
– Mă întrebați cum să-i pomeniți pe părinții dumneavoastră, care au murit sectari? În rugăciunea dumneavoastră particulară pomeniți-i și rugați-vă pentru ei, adresându-vă milei nemărginite a lui Dumnezeu, și în ea lăsați soarta lor. Iar în biserică nu trebuie să-i pomeniți. Biserica se roagă pentru fiii ei să-și păstreze credința și să izbândească în ea; iar pentru cei ce se află în afara ei, se roagă să se întoarcă la credință și să se unească cu ea. De vreme ce adresarea aceasta trebuie să se săvârșească aici, pe pământ, atunci și puterea acestei rugăciuni se limitează la șederea pe pământ a celor pentru care se săvârșește rugăciunea.
Biserica este legătura vie a tuturor credincioșilor, care, unindu-se într-un întreg sub un singur Cap Hristos Domnul, alcătuiesc un singur trup. Biserica o alcătuiesc credincioșii vii și morți. Cei ce ies de aici necăjiți rămân în afara ei și în afara Domnului, a Capului ei. Necredincioșii de pe pământ sunt chemați și, dacă se folosesc de această chemare aici și intră în Biserică, atunci și dincolo vor fi așa, adică fiii Bisericii. Mântuitorul spune: Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 16). Și mai spune: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 5), iar acest lucru trebuie să se săvârșească pe pământ. Și mai mult: în ceruri este dezlegat numai ceea ce este dezlegat pe pământ.
Au existat experiențe din acestea: când cineva dintre cei vrednici de Împărăție a murit cu un păcat nedezlegat, Domnul l-a condamnat să se întoarcă pe pământ pentru terminarea celor neterminate. Cei ce mor în afara credinței sunt asemenea sinucigașilor. Pentru sinucigași Biserica nu se roagă, căci ei mor în păcat de moarte, nedezlegat, necurățit prin pocăință… Este dureros să audă acest lucru iubirea pe care o aveți pentru părinții dumneavoastră, dar la aceasta puteți adăuga ceea ce este rânduit pentru pruncii care mor fără botez. Aceștia sunt lăsați în mila nemărginită a lui Dumnezeu. Lăsați și dumneavoastră în mila lui Dumnezeu soarta părinților și rugați-vă pentru ei în rugăciunea dumneavoastră particulară să le fie lor după mila aceasta și după credința dumneavoastră în mila aceasta.
Cu același scop, de a-i convinge pe cei nedumeriți în privința părerii lor greșite despre Biserica noastră Ortodoxă — cum că ea ar fi obligată să se conducă în toate relațiile cu oamenii nu altfel decât numai după sentimentul iubirii, de vreme ce interdicția ei de a săvârși rugăciuni pentru cineva, după cuvintele lor, înseamnă cu cuvântul să propovăduiască un lucru, iar cu fapta să procedeze cu totul pe dos — preasfințitul mitropolit al Moscovei Filaret, propune atenției celor nedumeriți următoarele de mai jos:
Iubirea — spune el — este temelia tuturor legilor și a virtuților, nu numai a celor evanghelice, ci și a celor omenești, laice; prin urmare, orice faptă, conformă cu legea, este conformă și cu iubirea și orice valoare a faptei, conformă cu legea, sau justă, este conformă și cu iubirea. Însă iubirea este mai înaltă și mai amplă decât legea. Există fapte de iubire care nu sunt hotărâte prin lege stabilită și nu sunt deloc împotriva legii; însă faptele hotărâte prin lege și neîmplinite de persoana de sub lege sunt fărădelegi și sunt potrivnice iubirii chiar dacă au tins spre binele cuiva. Acest lucru are importanță mai ales în sens juridic. Dacă judecătorul îl achită pe cel vinovat împotriva legii sau îl răsplătește pe cel nedemn de răsplată, chiar dacă, în aparență, le face un lucru bun celui vinovat și celui nedemn, totuși face mai mult rău decât bine, încălcând iubirea față de binele obștesc, autoritate și reguli.
Este lăudată, spuneți voi, mila la judecată… Așa, în chip lăudabil procedez eu dacă știu să arăt milă fără să încalc dreptatea judecății; altfel mila mea merită să fie bătută cu vărgile. Mila trebuie să se îmbine cu adevărul… Nu rezolvă cel mai bine această problemă Crucea lui Hristos?… Ce iubire nemărginit de mare este în ea și alături de ea ce dreptate nemărginit de mare!
din cartea: Sfaturi înțelepte