Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Nesimțirea este moartea minții și omorârea sufletului mai înainte de moartea sa

Distribuie

Un ascet mare, un pustnic, mânca o dată pe săptămână, numai duminica. Și plângea toată viața că e păcătos. Avea 60 de ani în pustia aceea. Și ucenicul lui, care mânca de două ori pe zi, îl întreba:

— Părinte, de ce plângi?

— Fiule, dacă aș mai avea încă patru oameni să-i pun să plângă pentru mine, n-ar putea dovedi.

— Dar ce ai făcut, că de mic copil ai venit aici? Nu ai păcate, părinte.

— Nu ți-ai venit, fiule, întru cunoștința păcatelor tale, că ai plânge și tu la fel.

Voi ați auzit de păcatul nesimțirii? Știți voi cât este de mare acesta? Pentru acesta a plâns Sfântul Simeon Noul Teolog toată viața lui. Scrie la Sfântul Ioan Scărarul așa: „Nesimțirea este moartea minții și omorârea sufletului mai înainte de moartea sa„. Noi toți trăim în adâncul nesimțirii. Știți voi că nu este clipă când noi nu ne aflăm în păcat? Clipă, nu minut. Și ai văzut ce zice în Sbornic Sfântul Teofan: „Pentru că în toată clipa greșim, în toată clipa trebuie să plângem”. Și știi de ce nu plângem? Pentru că stăm în adâncul nesimțirii. Nu ne-am cunoscut păcatele și nici nu le-am simțit.

Voi credeți că numai acela e păcat, care-l știe toată baba: curvia, furtul, înjurăturile, beția, fumatul? Acestea le știe toată lumea, sunt păcate grave, dar sunt mult mai ușoare decât cele sufletești. Hristos, când a venit în lume ca Dumnezeu, citea în inimile tuturor. Ai auzit la vreun evanghelist ca Hristos să zică: „Vai ție, curvarule!” sau „Vai ție, hoțule!” sau „Vai ție, vameșule!” sau „Vai ție, curvă!” sau „Vai ție, cutare tâlharule!”? Niciodată, fiindcă i-a miluit și i-a făcut din vameși evangheliști și i-a făcut vase alese ale Duhului Sfânt, fiindcă au părăsit păcatul și s-au pocăit. Dar pe cine văicărește înțelepciunea lui Dumnezeu? „Vai ție, fățarnicule!” „Vai ție, cărturarule!” ,Vai ție, legiuitorule!” ,Vai vouă, morminte văruite, farisei și cărturari!” , Vai vouă, morminte văruite, nebuni și orbi, care curățiți partea cea dinafară a paharului și de cea dinăuntru nu vă grijiți!” Zice: „Fățarnicilor, nebunule, orbule, curăță partea cea dinăuntru a paharului”. Vorbea despre patimile sufletești care sunt înăuntrul sufletului.

Știți voi care sunt acestea? Sunt greu și de cunoscut, cu atât mai greu de pocăit. Patimile sufletești, dacă iei după Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Efrem, Sfântul Maxim și alții, încep cu cel mai mare păcat din lume și cel mai subțire, care după toți sfinții teologi, este maica, rădăcina și izvorul tuturor păcatelor. Știți voi care este acela? Egoismul, iubirea de sine. De aceea Mântuitorul, când spune în Evanghelie să-I urmeze cineva Lui, prima condiție știi care o pune? Să se lepede de sine.

A te lepăda de sine știți ce înseamnă? A te lepăda de mândrie, de trufie, de semeție, de ură, de zavistie, de pizmă, de invidie, de râvna cea rea, de mânie, de iuțime, de nerăbdare, de cârtire, de nemulțumirea față de binefacerile lui Dumnezeu, de nerecunoștință, de ținerea de minte de rău, de dorința de răzbunare, de răutate, de vorbirea de rău, de clevetire, de minciună, de glumă, de râs, de vorbă deșartă, de osândire, de iubirea de arătare, de dorința de a plăcea oamenilor, de slava deșartă, de fățărnicie, de viclenie, de lăudăroșie, de mila de sine, cruțarea de sine, mulțumirea de sine, îndreptățirea de sine, lauda de sine, trâmbițarea de sine, plăcerea de sine, încântarea de sine, înălțarea de sine, părerea de sine, înfumurarea, prețuirea de sine, închipuirea de sine, încrederea în sine, rezemarea de sine, bizuirea pe sine și nesimțirea, care v-am spus-o înainte, împietrirea inimii, de greșeala cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăirea, cu închipuirea, de duplicitate, rivalitate, încăpățânare, amărăciune, ironie, ambiție, înșelăciune, cruzime, neomenie, blasfemie, înfurierea năprasnică, lingușirea, împătimirea, obrăznicia, neastâmpărarea, iubirea de stăpânire, dorința de a porunci la alții, prefăcătoria, neevlavia, nepocăința, neluarea aminte, pregetarea, asprimea inimii, nemilostivirea către săraci, zgârcenia, apoi neevlavia, nepocăința, neluarea aminte, pierderea vremii în deșert, rătăcirea gândurilor, akedia, adică moleșeala voinței de a lucra fapta bună cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul, nepăsarea, negrija, și apoi de iubirea de bani, iubirea de dulceți, iubirea de agoniseală, iubirea de slavă, iubirea de plăceri, iubirea de materie și apoi mâhnirea, întristarea, deznădejdea, descurajarea, împuținarea de suflet, îndoiala, necredința, nesuferirea, nedreapta socoteală, nediscernământul, iscodirea. Pe urmă vine a nu lucra după putere postul, rugăciunea, metaniile, privegherea, citirea scripturilor, lucrările minții. Poate n-ai cugetat la moarte, poate n-ai cugetat la judecata de apoi, n-ai cugetat la slava drepților, la muncile iadului, la durerile iadului, și n-ai cugetat la focul cel nestins, la gheena, la întunericul cel mai dinafară, la tartar, la toate muncile iadului, că trebuie să le ai în minte. Sau ai smintit pe cineva, sau te-ai smintit tu, sau ai uitat să zici rugăciunea în toată vremea, cum zice apostolul: Neîncetat vă rugați. Sau n-ai iubit pe Preabunul Dumnezeu din toată inima ta, din tot cugetul, din toată puterea și pe aproapele ca pe sine, sau n-ai purtat în minte și în inimă dragostea deopotrivă față de toți, că trebuie să-i iubești pe toți deopotrivă, ca pe frații tăi. Sau ai osândit cu mintea pe unii și ai zis în minte: „Ăsta-i un curvar, ăsta-i un hoț, ăsta-i un bețiv, ăsta-i un fățarnic, ăsta-i un viclean, ăsta-i un leneș, ăsta-i o haimana”. Cum zici câteodată când judeci pe altul și nu îți vezi păcatele tale. Și nu-mi ajunge vremea să vă spun tot alaiul întunericului, că mă apucă miezul nopții zicând toate răutățile care sunt în lume. V-am spus câteva de la început după îndreptarul de spovedanie.

Și câte patimi avem în noi, atâția draci avem înăuntrul nostru, zice Sfântul Efrem. Și când moare omul toți aceștia îi ies înainte. Și noi n-am știut că am avut acele patimi.

Sfântul Teodor Studitul zice: „Nimeni să nu umble întru întunericul nemărturisirii”. Te duci la mărturisire de fățărnicie? Dar Hristos nu e acolo? Dacă nu ești sincer, nici nu te îndrepți, zaci în viclenia cea mai de pe urmă. Auzi ce spune Sfântul Ioan Scărarul: „Semn al ultimei viclenii este spovedania fățarnică”.

Eu aici am îmbătrânit cu darul lui Hristos și am avut multe scârbe și necazuri. Eu, când mă duc la duhovnic, nu știu cum să mă pârăsc mai tare. Cât mă pricep eu, începând cu cele mai mari păcate, că pe toate le am, în toată clipa sunt plin de toate fărădelegile.

Trebuie să știi când mergi la, mărturisire să începi cu păcatele sufletești. Pe acestea le-a mustrat Cuvântul lui Dumnezeu în fața fariseilor și a cărturarilor. N-ai auzit că toți teologii zic că iubirea de sine este maica și izvorul a toată răutatea? Din aceasta izvorăște mândria.

Nu te-ai mărturisit bine, n-au ieșit dracii din tine, pentru că fiecare patimă este un drac rău. Ai
auzit ce spune Sfântul Marcu Ascetul? „De-a pururea diavolul îl învață pe om să creadă că nu are draci în el”. Dar câte patimi avem, atâția draci avem în noi. De aceea în Pateric nu se mai spune că pe cutare l-a luptat patima curviei sau patima lăcomiei, ci dracul curviei sau al lăcomiei. Fiecare păcat e un drac și fiecare drac e o patimă. Deci dacă reușiți la mărturisire să faceți mărturisirea curată, scoateți dracii din inima voastră. Să-mi ajute Dumnezeu să-i scot și eu, că eu am mai mulți decât toți. Să-mi mărturisesc patimile sufletești că sunt mai grele decât cele trupești.

Vă rog să învățați să vă mărturisiți. Sunt vreo câțiva foarte clari. El îți spune în fiecare zi ce a făcut: sâmbătă, luni, marți. L-ai dezlegat, poate să moară în ziua aceea. Dar sunt o seamă care nu știu nimic. Dacă nu le spun eu, el nu știe ce să spună. Spune două cuvinte și a tăcut. De ce? N-am pătruns în noi. N-am învățat ce este nimicnicia și neputința noastră. Nu știm cum suntem robiți cu milioane și milioane de neputințe și păcate și stăm ca niște orbi, ca niște stricați și în ziua morții o să vedem milioane de draci care ne-au robit și atunci o să fie prea târziu. Să fiți sinceri la mărturisire.

Unii nu spun nimic. Cum o să se vindece acela? Cum o să se formeze duhovnicește dacă nu e sincer în fața lui Hristos? Credeți că Dumnezeu nu este de față? Voi n-auziți ce spune Scriptura? Cele mai înainte gândite ale mele le-au văzut ochii Tăi, Doamne. Ce spune Dumnezeu lui Iov? Cine este care să poată să ascundă de la mine sfaturile inimii sale? Crezi tu în inima ta că poți ascunde ceva și să nu știe Dumnezeu? Doamne ferește! Și dacă nu vă mărturisiți curat, vă iau patimile în primire și vă duc la prăpăd. Azi oleacă, mâine oleacă, că începi a te încrede în minte. Dar dacă te iei după mintea ta, ea te duce, prin rânduiala de sine, la prăpăd.

Spune că în toată ziua te-a lovit păcatul cutare și cutare. Poate tu nu, dar eu sunt lovit în toată clipa de păcat. Eu n-am clipă când nu mânii pe Dumnezeu. Asta o spun înaintea lui Dumnezeu și înaintea tuturor. Nu este o clipă în sufletul meu când păcatul nu mă stăpânește. Numai atâta că sunt orb și nu-mi cunosc păcatul. Că păcatele sunt foarte subțiri, cum este akedia, cum e iubirea de sine, cum e nesimțirea. Cât sunt de subțiri!

Sfântul Simeon Noul Teolog a plâns toată viața, când a găsit scris în Scara despre păcatul nesimțirii, că „nesimțirea este moartea minții și omorârea sufletului înainte de moartea trupului”. Ai auzit ce face nesimțirea? Omoară partea cea privitoare a sufletului, pe minte. Și de unde să mai cunoști păcatul? Ia să vă dau o pildă. Dacă aici am face acum curățenie și am mătura și am scutura toți și am zice: „nu mai este nici un fir de praf’, și ar veni o rază de soare prin perdea, atunci am vedea milioane și milioane de corpuri în raza aceea. Atunci am vedea noi câtă curățenie am făcut. N-ai știut că sunt miliarde și miliarde de corpuri străine. Pentru ce? N-ai cunoscut până n-a venit raza soarelui.

Așa se întâmplă cu sufletul nostru. Până nu prinzi adâncul inimii, până nu te cureți cu lacrimi, cu pocăință, nu cunoști în câte viclenii ești robit. Nu cunoști. Atunci cunoști, când vine soarele cel gânditor și îți arată: „Uite câte miliarde și milioane ai!” Și de aceea, ce zic sfinții? Sfântul Teofan Mărturisitorul spune: „Dacă în fiecare clipă greșim, în fiecare clipă sufletul nostru trebuie să se întoarcă la umilință”. Că nu se poate ierta păcatul fără umilință.

Băgați de seamă. Tu greșești azi, eu greșesc mâine, celălalt poimâine. Dacă ne-am mărturisit curat și am pus început bun, Dumnezeu ne ajută. Mai întâi trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine. Ai văzut cum se smerește Sfântul Teodor Studitul: „Nu sunt vrednic să vă fiu păstor, că sunt păcătos, că voi lucrați mai mult decât mine, că voi mă întreceți și eu nu sunt vrednic să vă dau pildă cu viața mea”. Aceasta o zicea Sfântul Teodor Studitul după atâția ani de schingiuiri, izgoniri, necazuri și închisori pentru icoane. Ai văzut cum era foarte atent să dea pildă nu numai cu cuvântul, ci și cu trăirea și cu viața lui? Tocmai aceasta e.

Să fiți sinceri și să trăiți în dragoste, în înțelegere, în unire. Purtați sarcina unul altuia și așa veți plini legea lui Hristos. Pentru ce? Tu greșești azi, eu te văd pe tine, iar tu mă vezi pe mine când greșesc mâine. Și atunci eu îți port neputințele tale și tu îmi porți neputințele mele. Că auzi ce spune: „Fratele tău este oglinda ta”. El vede ce ești tu, tu nu vezi. De aceea, când îți spune ceva, el îți spune adevărul, iar tu ești oglinda lui. Pentru că el vede ale tale și tu vezi ale lui. Și văzând, să ne îndreptăm cu duhul blândeții, cu duhul dragostei, unii și alții să punem început bun, că toți suntem păcătoși și toți suntem pururea în lupte și în ispite și toți avem nevoie de îndreptare și de sfătuire.

Ai văzut la avva Sisoe cel Mare? Ai văzut poziție ortodoxă la acest mare sfânt? Acesta 70 de ani a stat în pustie și s-a nevoit. Și au auzit bătrânii pustiei că Sfântul Sisoe cel Mare se săvârșește și s-au adunat mulți sihaștri, mulți părinți:

— Hai să vedem pe ava Sisoe, că se duce.

Și el stătea pe așternut, pe rogojină. El avea peste o sută de ani când au venit bătrânii să-l vadă la sfârșit. Și deodată s-a luminat ca soarele fața lui.

— Ce este, avo? l-au întrebat.

— A venit ava Antonie cu mulți sihaștri și sfinți din cer.

Apoi iarăși i-a strălucit fața și a zis:

— Ceata prorocilor a venit.

Și s-a luminat și mai tare fața lui.

— Ceata apostolilor a venit.

Și se părea că vorbește cu cineva. Și l-au întrebat părinții:

— Ava, dar cu cine vorbești?

— Iată, îngerii au venit să mă ia și eu, fraților, mă rog să mă mai lase puțin să mă pocăiesc.

Dar bătrânii i-au zis:

— Nu ai nevoie să te pocăiești, avo.

Și a zis Sfântul Sisoe:

— Cu adevărat, nu știu să fi pus început bun.

Și când s-a mai luminat o dată în chilie, toți au căzut jos. Și a zis ava Sisoe:

— A venit Mântuitorul și zice: „Aduceți-mi mie pe vasul alegerii din pustie”.

Și îndată s-a săvârșit sfântul, și s-a făcut ca un fulger acolo și s-a umplut chilia de bună mireasmă.

Ai auzit minte smerită? Tot cerul venise la el și el nu socotea că a pus început bun, nici n-a pus început de fapta bună. Aceasta este smerenie. Nu să se umfle omul că a făcut, că a dres. Aceasta e cea mai mare ispită drăcească, dacă socotește că a făcut el ceva. Toate le face omul cu harul lui Hristos, dacă el se socotește că n-a făcut nimic. Aceasta este poziția cea mai creștină și mai ortodoxă.

Deci patimile sufletești sunt mult mai subțiri ca cele trupești și mult mai greu de cunoscut, dar mult mai grele decât cele dintâi. Nouă ni se pare că n-avem păcat, dar trăim în adâncul nesimțirii și al împietririi și al necunoștinței noastre.

Citiți pe Sfinții Părinți și însușiți-vă acele învățături care să vă apere în vreme de ispită, pe care le auziți și la biserică și la masă. Și să ajute Preasfântul Dumnezeu și Maica Domnului ca noi, păcătoșii, cu mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, să călătorim pe calea mântuirii și să ne mântuim. Amin.

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 19

Distribuie