Îndată ce se ridică în noi părerea de sine, sau îngâmfarea, sau cinstea de sine, îndată ne părăsește Domnul și ne lasă în propriile noastre puteri: „Ia să vedem ce ai să faci tu fără Mine?” Că i-a spus oarecând lui Israel: Să nu ieși la război fără Mine! Știi ce-a pățit când ai ieșit la război cu amoreii, fără să cheme ajutorul lui Dumnezeu!
Această îndrăzneală – să zicem așa -, sau semeție de cuget, sau cutezanță de sine a omului de a se bizui pe trezvia lui și pe puterea lui de voință, este izvorâtă din iubirea de sine. Egoismul! Adică, după cum arată dumnezeieștii Părinți, din mama tuturor păcatelor, care este iubirea de sine. Că din iubirea de sine se naște și mândria și trufia și semeția și celelalte.
Din iubirea de sine se naște mai întâi: mila de sine, cruțarea de sine, îndreptățirea de sine, mulțumirea de sine, trâmbițarea de sine, lauda de sine, plăcerea de sine, părerea de sine. Apoi: închipuirea de sine, simțirea de sine „că sunt ceva!„, îngâmfarea de sine, cinstea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine și, dacă vreți să vă tâlcuiesc, acestea au o mulțime de ramificații.
Apoi vine moartea minții și omorârea sufletului, mai înainte de moartea trupului – adică nesimțirea inimii -, după care a plâns Sfântul Simeon Noul Teolog toată viața, precum am găsit-o la „Scara„. Nesimțirea nu numai că omoară sufletul, ci omoară mai întâi partea privitoare, adică pe minte; nesimțirea este moartea minții și omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului.
Dacă i-ai omorât ochiul ,ai întunecat trupul. Așa și sufletul, prin minte moare; și de aici înainte diavolul a pus stăpânire peste toate puterile sufletului. Aceasta se întâmplă când omul are încredere în sine și în puterea lui de trezvie și când zice: „A! eu sunt om înțelept. Ce să mă mai rog, ce să mai stau în genunchi, ce să mai chem pe Iisus, doar eu știu să mă păzesc de păcat! Păi eu nu știu ce-i păcat?”
Când vede Dumnezeu în sufletul nostru această încredere și rezemare pe sine și cutezanță de sin, ne lasă în mâna diavolilor. Atunci ispita ne arată cât putem, fără darul lui Dumnezeu și fără milă Lui. De aceea, sufletul nostru în toată clipa are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
Părintele Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 1
[…] dragostea din inimile oamenilor din pricina arșiței păcatelor și a patimilor, precum: iubirea de sine, viclenia, iubirea de plăceri, îmbuibarea pântecelui […]
Mulțumesc pentru puținul cuvânt de învățătură.
Dumnezeu să ne lumineze și să rodească in sufletul nostru tot ce citim.
Iar d-voastră celor ce se îngrijesc de noi mă rog bunului Dumnezeu să vă țină sănătoși și mereu aproape de noi.