Nestorie, după ce a fost adus din Antiohia la Constantinopol și ales patriarh, după Sesinie, la început se arăta pe dinafară drept-credincios și nu zicea nimic împotriva dreptei credințe; însă în inima sa, ticălosul, era eretic, numind pe Stăpânul Hristos numai om, nu și Dumnezeu; iar pe Născătoarea de Dumnezeu, numind-o, nu Născătoare de Dumnezeu, ci, Născătoare de Hristos.
Ereticul Nestorie n-a putut să ascundă mult timp în inima sa otrava eresului său și fiind patriarh, a început a învăța pe popor aceste hule, contra lui Hristos și contra Născătoarei de Dumnezeu, zicând: „Eu nu voi numi Dumnezeu, pe acela care s-a zămislit în pântece de femeie, și a așteptat un număr de zile și de luni, până să se nască; nici voi numi Născătoare de Dumnezeu, pe femeia, care a născut om cu trup, din firea sa… Care va numi pe Maria, Născătoare de Dumnezeu, să fie anatema”.
Rostind aceste hule, s-a făcut mare tulburare și dezbinare în popor. Mai pe urmă de toate, eresul lui Nestorie crescând din zi în zi tot mai mult, dezbinarea Bisericii sporea din ce în ce în mai rău, mulți episcopi stricându-se din vătămarea eresului acestuia. dreptcredinciosul împărat, Teodosie cel tânăr, văzând acestea, vrând să îndrepteze aceste sminteli și să curețe Biserica lui Hristos, și grâul dreptei credințe de mărăcinii și neghinele rătăcirii lui Nestorie, a poruncit ca să se adune în Efes la anul 431, al treilea Sobor de a-toată lumea.
S-au adunat din toată lumea, 200 și mai bine de Episcopi; iar câți nu puteau să meargă în persoană, pentru vreo împiedicare de nevoie, aceștia și-au trimis delegații lor. Fericitul Chiril, conducând lucrările acestui Sinod de a-toată lumea, a propovăduit și învățat împreună cu ceilalți Sfinți Părinți, următoarele: „Domnul nostru Iisus Hristos este unul după Ipostas, Dumnezeu adevărat și om adevărat; iar Preacurata Fecioară Maria, care l-a născut pe El cu trup, este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu”.
Pentru aceea s-a făcut mare bucurie la toți credincioșii, și tot poporul cetății Efesului, bătea din palme și striga într-un glas: „Nu este mare Artemida Efesenilor, după cum s-a scris de demult; ci este mai mare Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu”. Iar pe Nestorie, Părinții acestui Sinod l-au anatemizat și caterisit, ca pe un eretic și hulitor. Dar fiindcă el nici așa nu se liniștea, ci propovăduia eresul lui mai departe, pentru aceea l-au surghiunit în Tason – apoi în Oasinul Arabiei, care pe turcește i se zice Iprim.
Blestematul Nestorie aflându-se acolo, și-a luat dumnezeieștile pedepse. Limba lui cea hulitoare a putrezit și a fost mâncată de viermi, de-asemeni a putrezit și tot trupul lui. Iar în Tebaida de sus, ticălosul Nestorie, a pătimit moarte înfricoșată și dureroasă, asemenea lui Arie. Căci pe când avea ieșire afară, a început a vorbi contra lui Hristos și contra Născătoarei de Dumnezeu. Pentru aceasta, Îngerul Domnului l-a lovit, și s-au vărsat toate măruntaiele lui, tocmai în ceasul necurățeniei, și acolo și-a dat sufletul, acel om rău. O necinste și o pedeapsă a luat ereticul Nestorie, cel de un gând cu Iudeii.
Pentru ca să înțeleagă fiecare, cât de urât a fost Maicii lui Dumnezeu, eresul lui Nestorie, să ascultăm povestirea părinților Limonarului, Sofronie și Ioan, care scriu următoarele:
„Am mers la părintele Chiril, Preotul lavrei Calamonului, care este lângă lordan, și ne-a spus nouă acestea: Într-una din zile am văzut în somn pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu față luminată, îmbrăcată cu haină roșie, și împreună cu dânsa doi bărbați cu sfințită cuviință, care stau afară de chilia mea. Eu am cunoscut că este Stăpâna de Dumnezeu Născătoare, iar acei doi bărbați ce erau împreună cu dânsa, erau Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și Sfântul Ioan Botezătorul.
De aceea am ieșit din chilia mea, și închinându-mă Născătoarei de Dumnezeu, am rugat-o pe ea să intre înăuntru, ca să-mi binecuvinteze chilia. Dar Născătoarea de Dumnezeu n-a voit nicidecum, și fiindcă eu am rugat-o cu stăruință, zicând: „Să nu se întoarcă robul tău rușinat și defăimat de la tine…”, și altele asemenea.
Ea căutând spre mine, mi-a răspuns: „Cum mă rogi să intru în chilia ta, când tu ai pe vrăjmașul meu într-însa”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută; iar eu deșteptându-mă, am început a plânge și a mă mâhni, pentru cuvântul acesta al Născătoarei de Dumnezeu. Nefiind altcineva în chilia mea, afară de mine singur, mă gândeam, că nu cumva să fi greșit ca vreun lucru oarecare, sau cu gândul, către Născătoarea de Dumnezeu, aceea s-a întors de la mine; însă nu găseam nimic cu care să-i fi greșit cu ceva.
Aflându-mă în mare nedumerire și mâhnire, am luat o carte ca să citesc și să mă mângâi, în supărarea aceea. Acea carte era a lui Isihie, Preotul bisericii Ierusalimului, pe care o cerusem odată de la dânsul. Citind în ea, am aflat la sfârșit cărții, două cuvinte hulitoare ale rău-credinciosului Nestorie, de unde am cunoscut, că el este vrăjmașul Născătoarei de Dumnezeu; pe acela îl aveam în chilia mea.
Atunci, am dat cartea înapoi, la acela care mi-o dădu-se, zicându-i: „Frate, ia-ți cartea ta înapoi, că dintr-însa mai mult m-am păgubit, decât am folosit”. Iar acela întrebându-mă și aflând cauza acelei pagube, fiindcă i-am povestit vedenia, s-a umplut de râvnă dumnezeiască și îndată a tăiat din carte, acele cuvinte hulitoare și le-a ars cu foc, ca să nu se mai afle în chilia lui, vrăjmașul Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.
din cartea: Minunile Maicii Domnului