Se disting, în general, trei forme clasice fundamentale de nevroză: neurastenia, nevroza stărilor obsesive și isteria.
Se obișnuiește ca neurastenia să fie considerată cea mai frecventă formă de nevroză. În calitate de unitate nosologică de sine stătătoare, ea a fost distinsă în anii ’80 ai secolului trecut. Pentru prima dată această nevroză a fost descrisă în anul 1869 de către medicii americani Bird și Van Dusen, care lucraseră în mod independent unul față de celălalt. De atunci diagnosticul de neurastenie a dobândit o uriașă răspândire, Profesorul B. D. Karvasarski dă un exemplu curios: în timpul primului război mondial, în armata britanică a fost creat un program special de calificare în urma căruia medicul primea titlul de „expert în neurastenie”.
Această maladie, precum se vede din însăși denumirea ei, se manifestă prin slăbiciune nervoasă, irascibilitate, impulsivitate, mergând până la profunda epuizare a forțelor vitale ale omului. Se trezesc focarele infecțioase ce dormitau, încep să dea semne de viață colecistita, gastrita, ulcerul gastric sau duodenal. Această boală reprezintă un catalizator care grăbește dezvoltarea patologiei somatice.
Părintele Aleksandr Elceaninov scria: „Nervozitatea și celelalte de acest fel sunt, mi se pare mie, pur și simplu chipuri ale păcatului, și anume ale trufiei. Cel mai mare neurastenic e diavolul. Vă puteți închipui neurastenizat un om smerit, bun, răbdător?”
„Irascibilitatea vine din necunoașterea de sine, din trufie, precum și din faptul că nu ne gândim la puternica vătămare a firii noastre și că prea puțin L-am cunoscut pe blândul și smeritul Iisus” (Sfântul Ioan de Kronstadt).
„Nimeni nu-și poate îndreptăți iuțimea (irascibilitatea) prin vreo boală” (Sfântul Ambrozie de la Optina).
Despre cauzele irascibilității și pierderii păcii sufletești arhiepiscopul Arsenie (Jadanovski) spunea: „Uneori apare în tine dintr-o dată o anumită irascibilitate, o nemulțumire de oamenii care te înconjoară sau pur și simplu o proastă dispoziție, o stare de spirit apăsătoare, tristețe, dezamăgire. Cel mai mic pretext este de-ajuns ca să îți strice dispoziția. De ce ? Este limpede că terenul tău sufletesc era dinainte pregătit pentru o asemenea stare. Irascibilitatea, nemulțumirea sunt stârnite de invidie, de lipsa bunei voințe față de ei…”
Neurastenia poate fi considerată poIul opus blândeții, smereniei, răbdării și așezării pașnice a duhului.
Păstorii Bisericii dădeau o deosebită atenție păstrării păcii sufletești în orice împrejurări din viață (exterioare). „Eu nu vă doresc nici bogăție, nici slavă, nici succes, nici măcar sănătate, ci numai pace sufletească. Acesta este lucrul principal. Dacă veți avea pace veți fi fericiți” (Starețul Alexie din pustia Zosimova). De aici concluzia logică: cel mai bun medicament pentru neurastenie este un mod creștinesc de viață, cu purtarea răbdătoare a crucii date de Dumnezeu cu recunoștință față de El pentru toate, cu smerenie.
În ultimul deceniu se vorbește din ce în ce mai des despre așa-numitul sindrom de oboseală cronică. Numele vorbește de la sine. În tabloul clinic al suferinței, pe primul plan apar simptomele de astenie: omul se simte mereu slăbit, obosește repede, Acești bolnavi par a se „târâi prin viață„. Ei sunt apatici, capacitatea lor de muncă este redusă. „Am obosit„: iată expresia lor favorită!
După părerea mea, sindromul de oboseală cronică este foarte des rezultatul unei vieți fără Hristos, fără harul lui Dumnezeu. Este greu să ne imaginăm o asemenea suferință la vreunul dintre Sfinții Părinți. „Bucuria mea, Hristos a înviat” — cu acest salut pascal întâmpina Cuviosul Serafim de Sarov pe oricine venea la el. Nici necazurile pricinuite de draci sau de oameni răi, nici bolile, nici vârsta nu aveau înrâurire asupra duhului împăcat al drepților, al ostenitorilor întru Domnul,
Viața multor oameni contemporani este departe de evlavia creștină, de Hristos Mântuitorul și de Sfânta Lui Biserică. Tocmai această îndepărtare duce la pustietatea sufletească. Ce des se poate auzi de la cei veniți pentru consult că „înăuntrul meu este pustiu și nu mai am putere să trăiesc”
În sens duhovnicesc, tratamentul nevrozelor este mergerea pe calea dragostei, blândeții, smereniei, răbdării pentru Hristos — căile luptei cu păcatele și patimile.
Poate va întreba cineva: „Există cazuri de crize psihologice la creștinii ortodocși ?” Da, există. Fiindcă nu este om fără de păcat în această lume. Ortodocșii se roagă însă lui Dumnezeu ca să primească milă, folosesc Tainele vindecătoare de suflet ale Bisericii. Și Domnul Cel milostiv îi primește pe cei ce se pocăiesc, vindecă inimile și dăruiește pacea sufletească.
prof. dr. Dmitri Avdeev; Nervozitatea, cauze, manifestări, remedii duhovnicești