Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Nevroza este o boală a consecințelor păcatului

Distribuie

Despre faptul că, pe măsură ce crește în suflet nervozitatea, crește și păcătoșenia nu este greu să ne dăm seama.

Din scrierile patristice vedem adeseori că este neapărată nevoie de păstrarea păcii sufletești. „Dobândește duh împăcat și mii de oameni se vor mântui lângă tine„, spunea marele stareț, Cuviosul Serafim de Sarov. Cuviosul Alexie, care s-a nevoit în „pustia” Zosimova, scria: „Nu vă doresc nici bogăție, nici slavă, nici succes, nici măcar sănătate, ci numai pace sufletească. Acesta este lucrul cel mai de seamă. Dacă veți avea pace, veți fi fericiți.

Bolile sufletești pot fi legate de factori naturali-biologici sau de stăpânirea sufletului de către duhurile rele. Există totodată un mare grup de tulburări psihice  cunoscut în practica clinică sub numele de „patologie de graniță”( funcțională, adică patologie psihică, care este în principiu reversibilă). Din această grupă fac parte nevrozele, stările nevrotice, unele tipuri de tulburări depresive, forme dobândite de psihopatie ș.a. Suferințele acestor oameni provin în bună parte din structura lor personal-caracterologică, structură care este condiționată de cauze duhovnicești.

Termenul de „nevroză” s-a încetățenit temeinic în viața noastră și este necunoscut poate doar copiilor. Sunt distinse nevroze de școală și de pension, nevroze de succes și de singurătate, somatogene și ecologice, precum și multe alte varietăți ale acestei boli. Un grup aparte este alcătuit de așa-numitele nevroze noogene, legate de pierderea sau lipsa sensului vieții, de conflictele de valori. Există date potrivit cărora fiecare al cincilea caz nevrotic are o bază noogenă, iar în realitate se pare că aproape fiecare nevroză are rădăcini duhovnicești.

Păcatul, fiind rădăcina a tot răul, atrage după sine tulburări nevrotice. Săvârșindu-se în adâncul duhului omenesc, el stârnește patimile, dezorganizează voința, scoate de sub controlul conștiinței emoțiile și imaginația. După spusele Sfântului Teofan Zăvorâtul, „lumea lăuntrică a omului păcătos este plină de samavolnicie, neorânduială și distrugere.” Nevroza profundă este în indiciu al lipsei de sănătate morală, al descompunerii sufletești-duhovnicești.

Sfântul Teofan Zăvorâtul arată și că „legătura firească dintre părțile alcătuitoare ale omului trebuie să urmeze legii supunerii celui mai mic față de cel mai mare  a celui mai slab față de cel mai puternic; trupul trebuie să se supună sufletului, sufletul duhului, iar duhul, potrivit firii sale, trebuie să fie cufundat în Dumnezeu. În Dumnezeu trebuie să petreacă omul cu toată ființa și conștiința sa. Iar puterea duhului asupra sufletului depinde de Dumnezeirea Care este împreună cu el, puterea sufletului asupra trupului – de duhul ce stăpânește sufletul. După căderea de la Dumnezeu a avut loc, și era firesc să aibă loc, tulburare în toată alcătuirea omului: duhul, despărțindu-se de Dumnezeu, a pierdut puterea sa și s-a supus sufletului; sufletul, nefiind înălțat de duh, s-a supus trupului.

Omul care suferă de nevroză nu este nici mai bun, nici mai rău decât ceilalți; boala lui e doar un caz particular al consecințelor păcatului. Firea omenească e vătămată de păcat din timpul protopărinților noștri și, ca atare, toți trebuie să ne pocăim și să ne îndreptăm, nădăjduind în ajutorul și în milostivirea Domnului.

Dimitri Avdeev; Nervozitatea cauze, manifestări, remedii duhovnicești

Distribuie