Cineva care a jurat strâmb mi-a povestit istoria sa: „Am jurat strâmb, zice, pentru un bou, dar n-aș fi ajuns să fiu judecat dacă nu mă denunțam singur. Și a trebuit să mă denunț, fiindcă pedepsele omenești sunt oricum mai ușoare decât pedeapsa lui Dumnezeu.
Vreme de doi ani de când jurasem strâmb, casa mea a devenit o sperietoare pentru lume. Primul necaz care a dat peste mine: boii înjugați la car mi s-au prăbușit într-o prăpastie și s-au prăpădit – și boii, și carul. Cu vestea asta mă aștepta nevasta chiar în seara zilei când m-am întors acasă de la judecătoria de plasă după ce depusesem jurământ strâmb. După câteva săptămâni, a lovit trăsnetul în staulul meu și mi-a omorât toate oile. Și hoții m-au călcat în două rânduri. Și nevasta mi s-a îmbolnăvit și, după ce m-am înglodat în datorii cu tratamentele ei, a murit în chinuri. Unul dintre copii, care până atunci a fost mereu sănătos, a căpătat o boală grea și a început să cadă ziua și noaptea și să facă spume la gură și să scrâșnească din dinți. Sărăcit, îndatorat până peste cap, supărat, prăpădit, m-am plâns într-o zi unui prieten de soarta mea cea rea. La care el m-a lovit ca un trăsnet din cer cu întrebarea: «N-ai jurat strâmb vreodată în viața ta?»
M-am deșteptat ca de o baie rece, și mi-am amintit totul, și mi-a devenit totul limpede. Fără să îi răspund nimic prietenului, am mers pe loc la tribunal, m-am denunțat și am recunoscut totul. Am făcut închisoare, și acum am început să mă gospodăresc din nou. Dar m-am învățat bine să mă tem de Dumnezeu.”
Vezi câte necazuri pot da peste cei care jură strâmb? Fiindcă așa e legea lui Dumnezeu, fratele meu: ca un foc viu, nu poți să-l calci fără să te arzi. Când calci legi omenești, care se schimbă deseori, ca frunzele din pădure, te ajung restriști și chinuri; cu atât mai mult când calci legea de foc și veșnică a Dumnezeului Celui viu!
Să nu dai mărturie mincinoasă – este poruncă a lui Dumnezeu, înscrisă în amândouă Testamentele, atât în cel Vechi, cât și în cel Nou. Nu este lucru mic să rostești minciună înaintea feței lui Dumnezeu și a îngerilor lui Dumnezeu. Nu este lucru mic să stai cu capul descoperit înaintea Crucii și Evangheliei și să strigi: „Mă jur cu Dumnezeul Cel viu și atotputernic că acest adevăr este minciună sau că această minciună este adevăr, așa să îmi ajute Dumnezeu!” Cu adevărat, nu este de mirare că Dumnezeul adevărului și dreptății lovește cu biciul Său: pe unul care jură strâmb, peste mâini, pe altul peste picioare, pe altul peste ochi, pe altul peste rudenii, pe altul peste dobitoacele de pe lângă casă, și așa mai departe.
Iată o pildă, chiar în vecinătatea noastră, a felului în care nevăzutul bici al lui Dumnezeu a lovit peste ochi pe cineva care a jurat strâmb. A jurat omul strâmb pentru un petec de pământ, pe care l-a plătit mai scump decât un milion de ducați – fiindcă l-a plătit cu sufletul său. Mergea prin țarina sa agale – însă îndată ce a pășit pe acea blestemată bucată de pământ, i s-a luat vederea. Și iată, șade orb lângă vatra sa.
Iată ce se întâmplă în lumea lui Dumnezeu celor ce cred că lumea e a lor, nu a lui Dumnezeu!
Sfântul Nicolae Velimirovici; Adevărul și bunătatea