Să intre fiecare în sine însuși și să cerceteze mai cu luare-aminte ce lucrează în el, ce îi dă imbold să acționeze, care este în el principalul resort care îi mișcă gândurile, simțămintele și faptele. Dacă vei vedea că lucrezi ba în foIosul trupului și al senzualității, ba cu gândul de a face impresie și de a crește în ochii celorlalți — pe scurt, doar în foIosul propriilor patimi, fără a te împotrivi lor în nici o privință și supunându-te fără cârtire oricărei porniri pătimașe ce se ivește — să știi că ești rob păcatului și al morții; altfel spus, ești, după expresia sfântului Apostol, mort cu păcateIe, pentru că faci voia trupului și a propriilor gânduri.
A face voia trupului și a gândurilor înseamnă a face ce-ți trece prin cap, a tinde îndată către cele de care ți s-a făcut chef. A venit mânia — te cerți; a venit pofta — o satisfaci; s-a ivit prilejul de a căpăta câștig nedrept — te foIosești îndată de el; ți s-a făcut poftă să te ridici pe scara socială — folosești toate căile strâmbe în acest scop. Cine este așa, acela seamănă foarte mult cu un dobitoc de povară. Pe măgar oamenii pun samarul, îl duc unde vor și îl mai și bat: și pe om, punând asupră-i povara patimilor, vrăjmașul îl leagă cu ele și îl duce unde voiește, tiranizându-l și batjocorindu-l. Apostolul spune că necredincioșii se duc către idolii cei fără de glas ca și cum ar fi trași (l Cor. 12, 2), adică sunt târâți, ca și cum ar li legați, pe calea patimilor și a poftelor. Dar ce fel de viață este aceasta? Ce este omenesc în ea? Acolo a murit tot ce e omenesc, și lucrează doar ceea ce este egoist, pătimaș, satanic, aducând rodul morții, nu al vieții.
Și atunci, ce se va întâmpla? Dacă nu-ți place să te întorci către Dumnezeu și să ceri de la El harul, care îl dezleagă pe om din legăturile morții, așa o să și rămâi: măgar sub jug. Și totuși, omului îi este greu să rămână în această robie și se înăbușă în ea. Deși unii par mulțumiți de faptul că își satisfac patimile, ei nu au bucurie și veselie lăuntrică. Rugina roade fierul, viermele roade pomul: și înlăuntrul lui boldul morții îi roade ființa vie, și omul se tot chinuie în agonia aceasta.
Dacă dă Dumnezeu, omul își vine în fire și, privind în jur, își dă seama cât de grea e starea în care se află și zice: „Dar, până la urma urmei, de ce slujesc eu acestor patimi scârbavnice? Tot ce fac, fac în folosul lor, dar tihnă nu am, ci doar Îl mânii pe Dumnezeu. Nu vreau să mă mai supun lor; voi lepăda toate poftele și voi începe să slujesc Domnului Dumnezeu, Mântuitorului meu”. Când păcătosul va spune acestea în inima sa și chiar se va întoarce spre Dumnezeu cu inimă înfrântă și cu mărturisire, atunci i se dă prin sfintele taine puterea harului și puterea de a rezista în hotărârea sa și de a birui patimile cu care s-a obișnuit, oricât de crâncen ar năvăli acestea asupra lui. Venind, harul îi învie sufletul, iar acesta, recăpătându-și drepturile, va începe să tot năzuiască spre Dumnezeu și, când întâmpină în cale piedici din partea patimilor, să le biruie, să le alunge și să le dezrădăcineze. De atunci începe războiul pe viață și pe moarte, și cu cât se împotrivește cineva mai hotărât patimilor, cu atât iese mai repede din tărâmul morții și intră pe tărâmul vieții.
Așadar, dacă vreți să arătați în voi înșivă adevărata înviere întru Hristos Iisus, țineți piept în lupta cu patimile și poftele, și de fiecare dată când veți simți că vă năvălesc asupra voastră împotriviți-vă lor și puneți-le pe fugă. Să zicem, de pildă, că cineva v-a zis ori v-a făcut ceva supărător, încât v-ați mâniat și vreți să-i plătiți pentru asta: nu ascultați de imboldurile acestea, alungați mânia și preschimbați-v-o în blândețe. Apare prilejul să vă distrați, își ia avânt senzualitatea și începe să manifeste pretenții? Înăbușiți-o și refaceți în voi înșivă trezvia și curăția. Se ivește prilejul să dobândiți vreun câștig ori să vă ridicați pe scara socială făcând un lucru nedrept? Nu ascultați de glasul păcatului, biruiți-vă pornirea și faceți-i împotrivă, așa cum cer dreptatea și conștiința. Tocmai asta va însemna că nu slujiți păcatului și morții, ci trăiți întru Domnul Iisus Hristos.
Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol. 2
[…] Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră. Oamenii nu cred, de aceea dau năvală la păcat. Tot răul de acolo începe, de la necredinţă. Nu cred în cealaltă viaţă şi de aceea nu iau în considerare nimic. Nedreptăţesc, îşi părăsesc copiii… Se fac lucruri… păcate grele. Nici Sfinţii Părinţi n-au prevăzut în Sfintele Canoane astfel de păcate – precum a spus Dumnezeu despre Sodoma şi Gomora: Nu cred să se facă astfel de păcate; să merg să văd! […]