„Nu judecați, ca să nu fiți judecați, căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: «Lasă să scot paiul din ochiul tău» și, iată, bârna este în ochiul tău? Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (Mt. 7, 1-5).
Ce, Domnul Iisus Hristos nu ne dă voie să spunem că desfrânatul păcătuiește, nu ne dă voie să spunem că ucigașul, hotul, tâlharul sunt vrednici de osândire? Nu, El altceva nu ne dă voie să facem. Nu ne dă voie ceea ce nu ne dă voie nici Sfântul Apostol Pavel: „Dar tu de ce judeci pe fratele tău? Sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea judecății lui Dumnezeu” (Rom. 14, 10). Vedeți? Nici Sfântul Apostol Pavel nu dă voie să-și judece cineva fratele, dar tot el spune în Epistolele către Timotei: „Mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare” (II Tim. 4, 2), și: „Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de față cu toți” (I Tim. 5, 20).
Tot capitolul 23 din Evanghelia după Matei este un amenințător cuvânt de dare în vileag: „Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici…” (15). Domnul Iisus Hristos îi osândea pe cărturari și pe farisei în cuvinte destul de aspre. Domnul i-a osândit, i-a numit „fățarnici”. Este aici o contradicție, așa cum li se pare unora? Ce să însemne asta, cum să punem în acord lucrurile acestea? Poate, oare, să existe vreo contradicție în Domnul Iisus Hristos și în sfântul, fericitul Lui apostol? Nu este nici o contradicție; trebuie să pătrundem ce anume vrea să spună Domnul.
Lămurirea o vom găsi în cuvintele rostite de Însuși Domnul Iisus Hristos. După cuvintele acestea, El a zis: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” Asta înseamnă că Domnul Iisus Hristos nu ne dă voie să fim judecători aspri asupra fraților noștri, nu ne dă voie să facem așa cum facem noi de obicei: păcatele noastre grele nu le vedem, dar paiul, mica murdărie din ochiul fratelui nostru — o greșeală mică — o băgăm de seamă cu agerime. Fiind noi înșine plini de păcat, îl judecăm pe fratele nostru, care a făcut o mică greșeală înaintea lui Dumnezeu. Vedem un monah care nu mănâncă destul de sărăcăcios — îl judecăm că nu postește.
Dar cine sunt aceștia care osândesc? În fiecare zi se îmbată, se îmbuibă, iar pe monahul care nu se hrănește doar cu pâine și apă îl osândesc cu asprime. Bârna din ochiul lor n-o simt, dar paiul din ochiul fratelui lor îl văd. Îl osândesc, fiind ei înșiși vrednici de o mai aspră și mai grea osândă a lui Dumnezeu. Ochiul nostru este întotdeauna din cale-afară de ager în privința păcatelor aproapelui, fără să băgăm de seamă bârna din ochiul nostru.
Asa a fost și în vechime, în vremea Domnului nostru Iisus Hristos. Cărturarii — iudeii învățați din acea vreme — îi osândeau cu asprime pe El și pe ucenicii Lui pentru faptul că nu țineau sâmbetele, mâncau cu mâinile nespălate, aveau de-a face cu păcătoșii, iar la ei înșiși nu băgau de seamă acele păcate grele pentru care i-a mustrat atât de amenințător Domnul.
Si atunci, ar trebui să tăcem din gură atunci când fratele nostru se îneacă în păcate, ar trebui să ne uităm în tăcere, cu nepăsare, cum păcătuiesc oamenii? Nu, nicidecum, fiindcă tocmai ați auzit cuvintele lui Pavel, în care spune să fie mustrați și certați. Asta îi spune ucenicului său iubit, Timotei episcopul. Așadar, este nevoie să mustrăm și să certăm; treaba este că între a judeca și a mustra este o mare deosebire.
Privim cu ochi răi păcatele aproapelui nostru: vedem că păcătuiește și, cu bucurie răutăcioasă, ne facem lui judecători. Iată ce nu ne dă voie să facem Domnul Iisus Hristos, fiindcă putem face cu totul altfel. Nu trebuie să tăcem, dar trebuie să mustrăm blând, lin, nu cu osândire, ci cu dragoste, cu dorința de a îndrepta, fără bucurie răutăcioasă. Așa fac cei care nu au bârnă în ochiul lor, așa fac cei curați cu inima: în chip blând și lin îi înduplecă pe păcătoși să se lase de greșelile lor. Tocmai asta este mustrare, dar nu și osândire: este dorință de a le mântui sufletul, este dorință de a-i îndrepta, este împlinire a poruncilor Domnului. Domnul poruncește: când păcătuiește împotriva ta fratele tău, nu bate toba că a păcătuit, nu îl mustra în fața tuturor, ci începe cu mustrarea între patru ochi. Du-te cu el în altă cameră, unde să fiți singuri, vorbește-i și mustră-l. Dacă te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău: nu numai că îl vei mântui, nu numai că îl vei îndrepta, ci îi vei câștiga și inima. Dacă nu te va asculta, ia cu tine doi-trei martori. Nu va asculta nici de ei, spune-l Bisericii, iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să fie ție ca un păgân și ca un vameș. Leapădă-l ca pe păgân și pe vameș, leapădă-l cu totul.
Vedeți? Putem judeca cu privire la păcatele aproapelui în felurite chipuri: să măsurăm cu măsură aspră, să osândim cu răutate și înverșunare, dar, pe de altă parte, putem mustra cu dragoste și blândețe. Iată de ce Domnul Iisus Hristos și-a continuat cuvântul astfel: „Cu judecata cu care judecați, veți fi judecați.” Cine, unde va judeca? El Însuși, la Înfricoșata Judecată. Dacă vom face așa cum arată Domnul, și El, la Judecata Sa, cu aceeași măsură ne va măsura – cu măsura milostivirii, dragostei și iertării; dacă îi vom mustra blând și lin pe cei ce păcătuiesc, și Domnul va fi blând și iertător cu păcatele noastre; dar dacă măsurăm păcatele fraților noștri cu măsură rea și răutăcioasă, dacă batem toba că au păcătuit, vom primi grea și aspră plată de la Domnul Iisus Hristos atunci când ne va judeca.
Prima și cea mai însemnată îndatorire a noastră este să vedem și să băgăm de seamă bârna din propriul ochi, să vedem și să judecăm propriile păcate, iar cu privire la paiul din ochiul fratelui nostru trebuie să fim îndelung-răbdători: atunci va fi îndelung-răbdător cu noi Domnul Iisus Hristos în ziua Înfricoșatei Judecăți.
Sfântul Luca al Crimeei; Cuvântări de foc