Domnul va zdrobi mândria lui și silințele mâinilor lui… Doamne Dumnezeul meu, pe Tine Te voi înălța, lăuda-voi numele Tău, că Tu ai făcut lucruri minunate. (Isaia 25, 11)
În secolul trecut a murit în Germania, la vârsta de 30 de ani, o persoană bogată și faimoasă care până în clipa morții a tăgăduit cu îndărătnicie viața de după moarte. În virtutea convingerilor sale, ea a dispus prin testament ca mormântul să îi fie acoperit cu o lespede grea de granit și înconjurat cu un zid de piatră masiv, întărit cu benzi groase de fier. Dorința i-a fost îndeplinită, și pe placa de granit a fost săpată inscripția: „Acest loc de îngropare, dobândit pentru veșnicie, trebuie să rămână neatins pentru totdeauna. Este interzis cu strictețe să fie deschis vreodată acest mormânt.” În acest fel, persoana cu pricina Îl înfrunta pe Cel Preaînalt chiar și dincolo de mormânt.
Și totuși, o sămânță mică, nimerită sub lespede, a încolțit și a răzbătut printre pietrele de la suprafața pământului. Cu timpul, din ea a apărut un arbore uriaș. Puternicele lui rădăcini, împânzind pământul, au căpătat o forță uriașă; au dărâmat zidul, au rupt benzile de fier și chiar au ridicat puțin lespedea de granit. Viața a triumfat acolo unde totul era condamnat la moarte. Stejarul înalt stă și acum deasupra mormântului, martor tăcut al adevărului și dovadă vădită împotriva necredinței răposatei.
Oamenii de rând din locul acela privesc acel monument funerar cu o teamă superstițioasă. Într-adevăr, nici o piatră, nici o opreliște nu te poate ascunde de dreapta judecată dumnezeiască. În ziua cea de pe urmă fiecare dintre noi se va înfățișa lui Dumnezeu, și atunci doar în Hristos va fi scăparea.
Mielul ne va judeca pe toți — Mielul Cel junghiat Ce Se va arăta atunci în toată slava Sa. Numai Hristos Însuși ne va scăpa de mânia lui Dumnezeu. Oricât s-ar strădui oamenii să răstoarne adevărul dumnezeiesc prin necredință sau prin mai știu eu ce, va veni vremea când el se va arăta cu neputință de tăgăduit, iar în ceasul acela vor amuți înaintea Lui toate gurile și orice suflet necredincios va fi silit să se plece în fața Lui.
din cartea: Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu