sâm. mai 8th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Nu trâmbița înaintea ta!

Nu trâmbița înaintea ta!, a poruncit Domnul (Mt. 6, 2) — și totuși, aproape toți trâmbițează sau, mai bine zis, aproape tuturor li se trâmbițează. Se apropie câte cineva de inimă, își bagă în ea gura și trâmbițează — iar omul ia aminte și se admiră. Măcar de ne-ar băga mințile în cap gândul că, dacă trâmbița, să zicem, e a noastră, sunetul ei e scos de o putere străină nouă! Dar asta nu ne trece deloc prin cap; dimpotrivă, lauda ni se pare atât de îndreptățită, încât a o contrazice parcă ar fi o nelegiuire. Dacă stăm să judecăm cum trebuie, vom vedea că tocmai când trâmbițăm înaintea noastră nu suntem vrednici de laudă. Tocmai această trâmbițare dă în vileag sărăcia și nevrednicia noastră. Dacă auzi sunetul acestei pierzătoare trâmbițe a vrăjmașului, ia puțină distanță față de sinele tău și, punându-te față în față cu tine însuți, apucă-te să te judeci fără fățărnicie.

Cineva va trâmbița în tine înaintea ta că este cutare și cutare lucru bun în tine, sau că nu știu ce lucru bun ai săvârșit. Ia uită-te mai bine: de ce îți vine asta în cap și îți captează atenția? Îți spun eu: fiindcă acela este singurul lucrul bun pe care-l ai. Dacă ai avea într-adevăr multe fapte bune, fiecare faptă în parte ar dispărea în masa lor și nu s-ar face băgate de seamă. Cel ce are mulți bani nici nu dă atenție când i se dau zeci și chiar sute de ruble; cel ce are multe haine nu dă atenție unei haine noi, fiindcă are atâtea că una nouă nu are pentru el nimic special: nici cel bogat în fapte bune nu își va opri atenția asupra vreuneia dintre faptele sale bune luate în parte. Fiecare faptă bună piere la el, ca o picătură în mare, în bogăția facerii lui de bine. De aici reiese că dacă cineva își admiră o faptă bună, asta pentru că-i singura pe care o are.

Fapta bună, fie ea nedesăvârșită, atrage privirile totdeauna iar dacă ar fi multe fapte de acest fel, ochii n-ar ști la care să se oprească. Ei bine, când auzi trâmbița în tine privește lucrurile din perspectiva asta și explică-ți singur că ațintirea atenției tale asupra faptei bune cu pricina nu merită laudă de sine, ci mustrare de sine pentru puținătatea faptelor bune. Probabil că în toată suma faptelor tale n-ai la ce să te uiți, afară de aceea — iar dacă așa stau lucrurile, starea ta este vrednică de plâns. Nu, nu doar o faptă bună ești dator să ai, ci toată viața trebuie să fie un șir neîntrerupt de fapte bune.

Nu te uita la gândul lingușitor al laudei de sine, ci, pricepând puterea lui, treci cât mai grabnic la încredințarea că negreșit ești sărac în binele care place lui Dumnezeu de vreme ce te îndulcești cu gândul că ai făcut cutare sau cutare faptă vrednică de laudă. Să nu te sui la părerea înaltă despre sine, ci să te cobori la defăimarea de sine și la simțăminteIe de pocăință. Îndată ce vei face asta, va amuți și trâmbița.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol. 1