Fă ascultarea cu atenție și cu dragoste, dar nu uita rugăciunea. Că dacă faci numai ascultare într-o mănăstire și nu ai rugăciune, ești argat. Așa spune Sfântul Isaac Sirul. Cel care face treabă multă și n-are rugăciune, este exact ca și cum ai sta argat la un boier. Nici o plată nu ai de la Dumnezeu. Aceasta puteai să o faci și acasă, să faci treabă multă. Aici ai venit să slujești lui Dumnezeu cu trupul și cu sufletul. Pe Marta pune-o la treabă, că Marta este trupul, iar Maria să stea la picioarele Domnului. Marele Vasile spune: „De-a pururea înjugă acești doi boi: Marta și Maria„. Marta este trupul: mă ostenesc la bucătărie, la trapeză, mă duc la chelărie, alerg unde e ascultarea mea, dar sufletul să stea la picioarele Domnului: „Doamne Iisuse Hristoase…”. Și când nu are rugăciune, să aibă măcar o lucrare a minții, adică o cugetare duhovnicească. Că dacă mintea noastră stă goală, o umple satana. Ați văzut ce zice în Molitfelnic la rânduiala pentru spovedanie? Că satana de-a pururea caută minți fără de grijă, adică care nu se îngrijesc de cele duhovnicești.
Dacă nu îi dai tu de lucru minții, ea prin firea ei e făcută de Ziditorul să nu stea degeaba, are însușirea aceasta să izvorască veșnic gânduri și bune și rele. Dacă nu îi dăm noi cele bune ea macină ce găsește înainte, adică cele rele, Dar nu e de vină moara că macină neghină și nu macină grâu, E de vină morarul că nu i-a dat treabă să facă. Deci dacă nu e o rugăciune, să aveți măcar o lucrare a minții în ascultări. Nu cârtire, nu judecată, nu vorbire de rău, nu glumă, nu râs, nu împrăștiere, nu gânduri spurcate. Dă-i de lucru, că Dumnezeu e în mintea ta și știe ce gândești tu. Dă-i lucrare duhovnicească pururea. De-a pururea trebuie să te gândești: „Ce vorbesc eu cu Dumnezeu acum?”
Ați auzit că în Pateric era un bătrân care stătea mai sus de locul ce se chema Israil. Era așa o pustie și i-au pus numele Israil, adică loc ales. Și bătrânul acela avea această lucrare: împletea la coșnițe, la coșerci. Dar nimeni nu știa lucrarea lui, numai atât auzeau ceilalți care erau cu chilia aproape: „Oare ce va să fie?” Mai lucra oleacă și iarăși: „Oare ce va să fie?” Sau dădea din cap bătrânul și-l auzea vreunul: „Ce este, frate? Unde suntem acum?” Vorbea cu sine însuși. Și zicea cel care-l auzea: „Călugărul acesta este bătrân, se vede că e cam țicnit la minte, vorbește singur„. Dar ce vorbea? El împletea la coșerci, la panere, ce făcea el acolo, și iar zicea: „Oare ce va să fie? Oare ce va să fie?” Din când în când suspina din adânc: „Ce este, frate? Unde suntem acum?”
Ai văzut? El se ducea cu mintea prin iad, prin cer, la împărăție, la slava drepților, la moarte, la chinurile iadului, și se gândea ce are să facă el când va ajunge acolo: „Oare ce va să fie?” Și iar întreba: „Ce este, frate? Unde suntem?”, Întreba pe sufletul lui adică: „Ne găsim noi în rugăciune? Stăm înaintea lui Dumnezeu acum?”. A auzit satana această lucrare a bătrânului, că se trezea cu mintea, și atâta l-a urât pe acest călugăr trezvitor, care avea mare trezvia atenției, încât a venit aievea și i s-a arătat de față:
– Ia ascultă, bătrâne, să mă crezi, cu toate că ești așa de treaz cu mintea și pururea stai înaintea lui Dumnezeu cu cugetul și te întrebi unde ești și pururea te gândești la moarte și la judecată și la gheenă și la focul gheenei și la rai și la toate celelalte, dar tot n-ai să te mântuiești.
Dar bătrânul, având nădejdea la mila lui Dumnezeu și la lucrarea lui de toată clipa, i-a zis:
– Ascultă, drace, ce am să spun și eu. Nu e treaba ta. Ori am să mă mântuiesc, ori nu m-oi mântui, dar eu una știu, tu ai să fii mai dedesubt decât mine și eu deasupra ta, chiar dacă m-oi duce în iad.
Și a pierit dracul, că a văzut că bătrânul are nădejde de mântuire. Nu l-a mai văzut bătrânul, n-a mai venit să-l mai necăjească că nu se mântuiește.
Ce vreau să spun de aici? Ai văzut cum era viața sfinților? Totdeauna se gândeau: „Unde suntem? Ce fac eu acum? Ce gândesc eu acum îi place lui Dumnezeu? Ce intenționez eu acum îi place lui Dumnezeu?”
Tot vin frați din aceștia tineri la mine: „Părinte, mă luptă gândul cutare„. Gândul te luptă, pentru că te lenevești. N-are putere gândul să intre în suflet dacă tu ești treaz. Că tu ai aliat în nevăzutul tău război pe cine? Pe Cel ce a făcut cerul și pământul. Dacă am uitat pe Iisus, să-L chemăm din inimă, nu-i vina lui Iisus și nu-i nici vina dracului măcar. Dracul nu poate cu sila să te ia cu asalt, dacă nu-i dai tu voie, Dacă-i dai apă la moară, el macină, Dacă l-ai oprit se duce. Dar cu ce-l oprești? Cu „Doamne Iisuse…” din inimă. Nu zi numai de pe limbă, că n-are putere, Cheamă-L cu suspinul inimii pe Domnul și zi de câteva ori, că l-ai ars pe diavol. Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Nu poate sta dracul împotriva numelui Dumnezeului celui viu, că nu noi îl batem, îl bate numele Domnului. Ce zice psalmul? Înconjurând m-au înconjurat și întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul și s-au aprins ca focul în spini și întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Se aprind în noi și mânia și pofta, ambele se aprind. Una se aprinde spre ură, spre zavistie, spre răutate, alta spre desfrânare, dar întru numele Domnului se biruiesc. Lenea noastră, negrija noastră de a chema pe Iisus îndată, ne face să ne luptăm apoi cu patimile și cu gândurile și să dea război și trupul și să te ducă în gheenă. Cine e treaz cu mintea, el imediat a simțit că a intrat în război cu un păcat. Imediat cheamă pe Iisus. Stai în genunchi, dacă e posibil, dacă nu, în ogradă, la ascultare. Cheamă pe Iisus din suspinul inimii și ai tăiat puterea satanei de Ia început. Iar dacă stăm de vorbă, ne complacem, toată este iubire de sine. Că din iubirea de sine se naște mila de sine și din mila de sine cruțarea de sine și apoi părerea de sine, încântarea de sine, plăcerea de sine și celelalte trepte. N-ai tăiat păcatul, înseamnă că te iubești pe sine. Îți place să stai de vorbă cu gândul pătimaș sau cu gândul de răzbunare sau cu celelalte.
Le spun și la cei tineri și le spun și la creștinii aceștia. Să nu credeți că voi, creștinii de la țară, sunteți scutiți de ispite. Și la voi vine mânia și ura, și lăcomia, și răutatea, și gânduri necurate, că diavolul bate război, căci suflet este și la voi, ca și la noi. Lui nu-i pasă că a câștigat un suflet de călugăr sau unul de mirean, tot suflet este, și un suflet este mai scump decât toată lumea. Deci și voi să luați aminte, pururea să fiți cu rugăciunea în minte. De nimic nu se supără satana mai mult, decât când vede că ceri ajutorul lui Dumnezeu, că știe că nu îl biruiești tu. Tu Îl chemi pe Cel care poate toate și știe toate.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 18