Era un monarh lenevos și trândav, care nu păzea făgăduințele chipului celui îngeresc, ci trăia fără de nici o grijă. Numai o singură faptă bună făcea și anume:
din multa dorire și evlavie pe care o avea către Preasfânta Fecioară, ședea în fiecare zi înaintea Icoanei sale, până ce zicea de 100 de ori rugăciunea cea îngerească, că nu știa carte să citească alte rugăciuni.
Așa trăind el cu lenevire la posturi, la privegheri și la celelalte rânduieli ale vieții călugărești, Dumnezeul cel preabun, care voiește ca toți să se mântuiască, l-a învrednicit de a văzut o vedenie înfricoșată și groaznică și anume:
cum că ar fi răpit diavolii sufletul lui și l-ar fi dus înaintea Dreptului Judecător cerând să se facă dreptate și să-l dea lor după faptele lui.
Iar Împăratul știind păcatele lui, a zis demonilor: „Duceți-l pe dânsul în gheenă, că n-are parte cu Mine, pentru că n-a păzit făgăduințele Botezului și ale chipului celui monahicesc„.
Reprezindu-se demonii ca niște lupi turbați, ca să-l ia pe el, îndată s-a sculat de pe scaun Stăpâna și i-a zis: „Rogu-mă Ție, Dumnezeul meu, îngăduie-mi să fac și eu dreptățile mele pentru acest suflet”.
Și scoțând o carte în care erau scrise heretisirile ( adică închinăciunea îngerului ) pe care le zisese în toată viața sa, a poruncit celui ce-l păzea pe el să pună acea carte într-o parte a cumpenei.
Iar în cealaltă punând dracii mai multe cărți de ale lor, în care erau scrise păcatele monahului, era mai mare greutate în această parte.
Atunci Maica cea mult-milostivă a prea înduratului Dumnezeu văzând căci cu chipul acesta nimic nu s-a folosit sufletul acela ( pentru că păcatele erau mai multe, iar faptele bune puține ) a zis către Stăpânul:
„Adu-ți aminte, Preaiubitul meu Fiu, că din trupul meu ai ființa Ta cea omenească și pătimitoare și-mi dăruiește o picătură din Sângele Tău cel curat și prea scump pe care L-ai vărsat pentru păcătoși în vremea patimii celei mântuitoare. Așa, o! Stăpâne mult-milostive, fie-Ți milă de sufletul acesta, pentru că foarte mult mă iubea și se ruga pentru mine cu dragoste și cu credință„.
Răspuns-a Stăpânul: „Să ți se facă voia, o, Maica Mea, că nu este cuviincios a trece cu vederea nici o cerere a ta. Însă să ști că o picătură a Sângelui Meu acoperă toate fărădelegile lumii„.
Primindu-și Împărăteasa a toate darul cerut și punându-l în cumpănă, s-a ușurat partea aceea în care erau cărțile cu mulțimea păcatelor, așa de mult, încât părea că este o pană sau un pai.
Atunci dracii risipindu-se rușinați, au strigat zicând: „Foarte milostivă și preamilostivă este Stăpâna, către creștini și de multe ori ne face nedreptate„.
Iar monahul venindu-și în fire, a slăvit pe Domnul, mulțumind Maicii Lui, care i-a arătat o vedenie așa de minunată. Căindu-se, și-a îndreptat viața sa și a făcut așa de multe fapte bune, încât se mirau toți cei ce-l știau cum era mai înainte. Nevoindu-se cu dragoste de Dumnezeu, s-a savârșit întru Iisus Hristos Domnul nostru, căruia I se cuvine cinstea și închinăciunea în veci. Amin.
din cartea Minunile Maicii Domnului, protosinghel Nicodim Măndiță