Această povestire despre moarte cu siguranță ne va aduce aminte de moartea și stricăciunea trupului, și de nemurirea sufletului…
Cu siguranță toți am citit povestiri și cuvântări despre moarte, despre moartea trupului…însă o povestire mai clară, și pătrunzătoare precum următoarea nu am mai citit. Este simplă și clară. Simplă de înțeles pentru toată lumea.
„O fată tânără aflând că tatăl ei va călători la Paris, l-a rugat ca la întoarcere să-i aducă o oglindă. Tatăl – om înțelept – cunoscând mândria fiicei sale, la reîntoarcere îi aduse un pachet. Ea era foarte curioasă să vadă ce fel de oglindă prețioasă şi aleasă i-a adus tatăl ei. Desfăcu grabnic pachetul. Mare însă i-a fost mirarea, când în loc de oglinda dorită, găsi o căpățână de om mort (un craniu) .
Ea s-a speriat văzând craniul . Tatăl ei fiind înțelept, îi răspunse: „Tu fiică alintată și îndestulată cu multe bunătăți, îți cunoști bine fața trupească, pentru că mereu stai în fața oglinzii. Această oglindă însă îți va arăta cum vei fi după moarte. Vezi această căpățână? Ea este o oglindă mult mai adevărată ca aceea.
E drept că privind-o, nu-ți vei mai putea face părul capului după modă, dar îți vei putea aranja întreaga viață morală. În scheletul acesta erau odinioară doi ochi strălucitori, acum nu se mai văd decât două găuri mari! Capul acesta avea pe el un păr frumos ondulat, acum însă e chel! Obrajii erau roșii ca trandafirii, acum au dispărut! Aici mai jos erau niște dinți frumoși ca niște perle, buze roșii ca cireșele coapte, și vorbe dulci îi ieșeau din gură! Toate acestea, după cum vezi, au fost trecătoare. Ce a fost ea atunci, ești tu acum. Și ce este ea acum, vei fi și tu odată!”
memento mori…poate asta ar trebui sa fie formula de salut intre noi muritorii