Blândețea, înainte de toate, se exprimă prin tăcerea gurii noastre atunci când suntem jigniți. Și a răspunde la jignire prin blândețe este o marc minune. Iată pentru ce Sfântul Ioan Casian, în minunatele sale scrieri, spune că blândețea ori omul blând este o minune a minunilor. Blândețea este desăvârșirea noastră. Mai presus de toate, noi trebuie să năzuim către dobândirea preaînaltului dar al Sfântului Duh adică spre desăvârșita dragoste și blândețe creștină. Doar cei blânzi se află sub osebita ocrotire a lui Dumnezeu. Și acest acoperământ este izvorul tuturor îndurărilor nespuse ale lui Dumnezeu față de noi, întreaga noastră fericire — atât cea vremelnică, cât și cea veșnică.
De aici putem înțelege de ce Sfinții Părinți spun: „Nu căuta minuni, ci caută pe omul blând, care este minunea minunilor…” Blândețea este nerăutatea pruncilor, dar nu doar a pruncilor, ci și a îngerilor; și nu doar a îngerilor, ci și a lui Dumnezeu. Însușirea de temelie a sfinților este blândețea. O astfel de blândețe a avut-o Sfântul Serafim de Sarov. Când în codrul de la Sarov au năpădit asupra lui trei tâlhari, el a aruncat la pământ toporul, și-a încrucișat mâinile pe piept și le-a spus acelora cu blândețe: „Faceți cu mine cum credeți.” Tâlharii l-au bătut până aproape de moarte pe sfântul stareț cu toporul acestuia. Și când ei au fost vădiți și dați pe mâna judecății, atunci Sfântul Serafim s-a dus în fața autorităților, cerând ca ei să fie sloboziți de pedeapsă. Iar asta nu a fost de ajuns. ,Tâlharii, la mijlocirea Preacuviosului Serafim, au fost sloboziți din închisoare. Atunci ei au venit la plăcutul lui Dumnezeu ca să-i ceară iertare, și el, din toată inima, precum un tată, i-a iertat.
Această blândețe a avut-o și Sfântul Tihon de Zadonsk. Când un moșier mândru și plin de răutate l-a lovit peste față, Sfântul Tihon a căzut la picioarele moșierului și i-a cerut iertare. Pe deplin și în chip desăvârșit a avut această minunată blândețe Mântuitorul nostru. Când L-au bătut peste cap și I-au pus cunună de spini și L-au scuipat peste față, Domnul nu Și-a întors capul Său, ci cu blândețe și tăcere a privit spre chinuitorii Săi. Iar când L-au pironit pe Cruce, El S-a rugat pentru ucigașii Săi.
Iată către ce har și către ce înaltă și minunată chemare trebuie să năzuim din toată inima. Dacă ajungem la această blândețe, vom ajunge la fericirea cerească a Împărăției lui Hristos.
Sfântul Serafim Sobolev; din cartea: Călăuză duhovnicească