Despre omul căzut în păcat. Zis-a avva Macarie: << Atunci când am venit la Constantinopol mi s-a născut dorința să îl vizitez în întregime. Și mergând printr-un cartier al orașului (iar conștiința mea confirmă – stă martor pentru adevărul a ceea ce spun), văd cu ochii duhovnicești pe care mi i-a dăruit Domnul pentru a putea înțelege lucrările Lui minunate, văd un om, care parcă era eunuc, care stătea în picioare în fața unui locaș de desfrâu. Părea că este foarte supărat și își ascundea fața cu ambele mâini și plângea stând așa, încât credeai că și cerul plânge împreună cu el.
După ce m-am apropiat de el, l-am întrebat: „Care este motivul pentru asemenea bucet și atâta mâhnire? Și de ce nu pleci de aici, care este un lăcaș al desfrânatelor și al femeilor nerușinate? Te rog spune-mi, pentru că plânsul tău îmi provoacă o mare milă.”
Și el, răspunzând, mi-a zis: „Preacinstite robule a lui Dumnezeu, în ceea ce privește firea mea, sunt un înger, așa cum toți creștinii în ceasul Botezului primesc de la Dumnezeu un înger păzitor pentru apărare și acoperământ de tot răul, însă acum omul meu este aici, înăuntru, și mă întristez foarte tare pentru că îl văd că săvârșește fărădelegea și cade în desfrânare, precum vezi, cu această desfrânată. Și cum să nu plâng când văd cum chipul lui Dumnezeu se pierde într-un asemenea întuneric?!”
Atunci eu i-am spus: „Și de ce nu îl sfătuiești și nu îl înveți să se ferească de acest întuneric al păcatului?”
Iar îngerul mi-a spus: „Pentru că nu mă pot apropia de el, căci din clipa în care începe să săvârșească păcatul, el devine rob al demonilor, și eu nu mai am nicio putere (adică influență pozitivă) asupra lui”.
Și iarăși eu i-am spus îngerului: „De unde se vede că tu nu mai ai nicio putere asupra lui, de vreme ce Dumnezeu ți l-a încredințat?”
Și îngerul mi-a spus: „Dumnezeul nostru, Care este bun și iubitor de oameni, l-a făcut pe om cu libertate proprie și l-a lăsat să meargă pe calea care îi place, după ce mai întâi i-a arătat cele două căi, adică cea strâmtă și cea largă. Și, desigur, după ce mai întâi i-a arătat capătul sau sfârșitul celor două căi, adică înaintarea pe calea cea strâmtă și plină de suferință, cale care trece prin dureri în mod trecător, însă conduce la odihna cea nesfârșită în vecii vecilor, iar calea cea largă, conduce la iadul veșnic și la focul gheenei și la toate celelalte pedepse. Prin urmare ce alt sfat îmi mai rămâne mie să îi dau omului meu, pe care Dumnezeu mi l-a încredințat ca să îl acopăr? De altfel Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, îi îndeamnă și îi roagă și îi învață pe toți să nu participe la fapte rușinoase și doar arareori ei se gândesc cu respect la cuvintele Lui dumnezeiești.”
Eu i-am spus iarăși îngerului: „De ce îți înalți cu lacrimi mâinile tale spre cer?”
Îngerul mi-a răspuns: „Văd că l-au înconjurat demonii și îl țin înlănțuit, îi văd pe unii demoni cum cântă, alții cum râd cu răutate bucuroși și de aceea, plângând și tânguindu-mă, mi-am ridicat mâinile în rugăciune spre Dumnezeu, pentru ca Acesta să izbăvească făptura Sa de demoni. Și să-mi dăruiască o zi, să mă bucur de pocăința lui și de întoarcerea lui de la faptele lui cele rele, să mă bucur de spovedania lui și să mă învrednicească Dumnezeu să Îi încredințez sufletul acestui om, după spovedanie și după pocăință neîntinat și curat, fără nici o acuzație adusă lui referitoare la încălcarea bunătății lui Dumnezeu.” Și după ce mi-a spus acestea, îngerul s-a făcut nevăzut din fața mea. >>
Frații mei, vă spun, așadar, că știu cu exactitate că nu există alt păcat mai cumplit și mai plin de întinaciune decât desfrânarea și adulterul și fapta cea desfrânată a sodomiților (adică homosexualitatea). Și dacă cel care se târăște în aceste păcate vrea să se pocăiască, Dumnezeu îl primește cu mai multă și mai mare căldură decât pe toți ceilalți păcătoși, pentru că patima este a propriei noastre alegeri, însă diavolul o înmulțește prin incitările pe care le provoacă. Și dacă cineva vrea să se izbăvească de aceste patimi, poate să le usuce (să le ofilească, să le mortifice) prin priveghere și prin înfrânare.
din cartea: Realități pe care nu trebuie să le uităm