Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Omul, trup suflet și duh

trup suflet și duh
Distribuie

Omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. El se împarte în trei părți: 1) Partea trupească; 2) Partea sufletească; 3) Partea duhovnicească.

Citind în Sfânta Scriptură, adeseori întâlnim cuvintele: «Trup», «Suflet și
«Duh», sau «Trupesc», «Sufletesc» și «Duhovnicesc». Să cercetăm în parte fiecare numire în lumina Dumnezeieștilor Scripturi pentru a ne lămuri.


1) Partea trupească Sub cuvântul «trup» sau «trupesc», după Sfânta Scriptură, noi înțelegem uneori pe orice om, de exemplu: „Din faptele legii nu se va îndrepta nici un trup înaintea lui Dumnezeu" (Rom 3, 20). „În zilele cele de apoi - zice Domnul - turna-voi din Duhul Meu peste tot trupul" (F. Ap. 2, 17). „Să nu se laude nici un trup înaintea Lui" (1 Cor. 1, 29).


În alte locuri ale Dumnezeieștilor Scripturi, sub această numire înțelegem trupul nostru material, adică alcătuirea noastră trupească cu membrele ei: Evanghelia lui Dumnezeu… privește pe Fiul lui Dumnezeu născut din sămânța lui David, în ce privește trupul… Deci ce vom zice, că Avraam, părintele nostru să fie aflat după trup… Că neslăbind el în credință, nu s-a uitat la trupul său cel omorât fiind mai de o sută de ani, nici la omorârea pântecelui Sarei" (Rom. 1, 3; 4, 1-19). „Slugi, ascultați pe stăpânii voștri cei după trup" (Efs. 6, 5).


Cuvântul trupesc se referă adeseori la slăbiciunile omenești sau patimile trupești care ne subjugă și ne trag în jos. „Eu sunt trupesc, vândut rob păcatului" (Rom. 7, 14). „Eu, fraților, n am putut grăi vouă ca celor duhovnicești; ci ca celor trupești, ca unor prunci întru Hristos" (1 Cor. 3, 1). „Cartea noastră sunteți voi… Carte a lui Hristos slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul lui Dumnezeu celui viu, nu în table de piatră, ci în tablele inimii celei trupești" (2 Cor. 3, 2-3).


Starea trupească a omului din cauza înclinării la păcat, după învățătura Sfintei Scripturi, este cea mai de jos stare asemenea dobitoacelor: „Întocmirea gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui…" (Fac. 8, 21). „Omul în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte și s-a asemănat lor" (Ps. 48, 12, 20). Aceasta este o stare foarte păcătoasă, care îmbrâncește omenirea la pierzare. ,,Văd o altă lege întru mădularele mele, oștindu-se împotriva legii minții mele şi dându-mă pe mine rob legii păcatului care este întru mădularele mele. Ticălos om sunt eu! Cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia?… Dar eu însumi cu mintea mea slujesc legii lui Dumnezeu; iar cu trupul legii păcatului" (Rom. 7, 23-25). Omul trupesc ajunge necurat în viața sa până la dobitocie cum zice psalmistul, dacă nu-l păzește Dumnezeu și de nu se păzește și el pe cât îi stă în putință.

Cugetul trupesc este moarte… vrăjmășie asupra lui Dumnezeu, pentru că legii lui Dumnezeu nu se supune, că nici nu poate. Și cei ce sunt în trup, lui Dumnezeu a plăcea nu pot" (Rom. 8, 6 8).


Lucrările poftelor trupești sunt cele mai necurate și mai netrebnice, care dezonorează și osândesc pe omul păcătos înaintea oamenilor și a lui Dumnezeu. „Poftele trupului arătate sunt, care sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, înverșunarea, slujirea de idoli, fermecătoriile, vrăjbile, sfezile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, împerecherile, eresurile, pizmele, uciderile, bețiile, ospețele cele cu cântece şi cele asemenea acestora. Cei ce fac unele ca acestea, Împărăția lui Dumnezeu nu o vor moșteni… Și din aceea ce au semănat în trupul lor, din trup vor secera stricăciune… (Gal. 5, 19-21) moarte" (Gal. 6, 8).


2) Partea sufletească Sub cuvântul «suflet» sau, din unele locuri ale Sfintei Scripturi, înțelegem duhul personal al omului. ,,Ieși-va duhul lui și se va întoarce în pământul său…" (Ps. 145, 3). „Mărește suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul Meu" (Lc. 1, 45-46; comp. 1 Cor. 6, 20; Evr. 13). În alte locuri ale Sfintei Scripturi, cuvântul suflet opunându-se cuvântului duh, arată partea inferioară și păcătoasă a subviețuirii duhovnicești a omului, pe când duhul arată cea mai înaltă parte a viețuirii omului.


Seamănă-se trup sufletesc; scula-se-va trup duhovnicesc. Este trup sufletesc, este trup duhovnicesc. Că așa și scris este: făcutu-s-a omul cel dintâi Adam în suflet viu; iar Adam cel de pe urmă în Duh de viață făcător. Ci nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel sufletesc; apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de al doilea, Domnul din cer. În ce chip este cel pământesc, așa și cei pământești; și în ce chip este Cel ceresc așa și cei cerești. Precum am purtat chipul celui pământesc să purtăm și chipul Celui ceresc. Aceasta o zic, fraților, carne și sânge Împărăția lui Dumnezeu să o moștenească nu pot; nici stricăciunea pe nestricăciune nu o va moșteni" (1 Cor. 15, 44-50; comp. 1 Tes. 5, 23; Evr. 4, 2). Astfel cuvântul suflet sau sufletesc arată uneori starea firească, naturală a omului, ori ființa lui înțeleaptă și liberă. Alteori însemnează starea păcătoasă a omului, «Omul sufletesc nu primește cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu, că nebunie sunt lui, și nu le poate înțelege; căci duhovnicește se judecă. Cel duhovnicesc le judecă toate; iar el de nimeni nu se judecă» (1 Cor. 2, 14-15).


Starea sufletească e superioară stării trupești, pentru că pe când sub influența aceleia omul adeseori lucrează cele dobitocești, sub influența acesteia, adică a iubirii de sine precugetată și înnobilată, omul uneori săvârșește fapte plăcute oamenilor și lui Dumnezeu.


Sufletul însemnează, după unele locuri scripturistice, viața sau principiul vieții care viază trupul legându-l cu duhul. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață şi omul s-a făcut astfel, om cu suflet viu" (Fac. 2, 7). „Domnul a zis Satanei: Iată îți dau pe lov în mâna ta, numai de sufletul lui să nu te atingi" (lov 2, 6). „Au murit cei ce căutau Sufletul Pruncului" (Mt. 2, 20). ,,Doamne - striga Ilie - eu am rămas singur şi caută sufletul meu" (Rom. 11, 3). ,,El Și-a pus Sufletul Său pentru noi și noi datori suntem pentru frați să ne punem sufletele" (1 Ioan 3, 16).


Ambele stări: trupească și sufletească ale omului se găsesc în unele locuri scripturistice, în strânsă legătură și în luptă continuă (Rom. 8, 1; 1 Cor. 2, 14-15; Gal. 5, 17). Roadele stării sufletești păcătoase sunt acestea: „Slujba idolilor, fermecătoriile, vrajbele, sfezile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, împerecherile, eresurile, pizmele" (Gal. 5, 20). Pe acestea - unite cu pizma cea amară și prigonirea - Sfântul Apostol Iacob le arată că sunt însușiri ale înțelepciunii pământești, sufletești, drăcești. ,,Iar de aveți râvnire amară și prigonire întru inimile voastre, nu vă lăudați, nici mințiți împotriva adevărului. Nu este înțelepciunea aceasta de sus pogorându-se; ci este pământească, sufletească, drăcească. Pentru că unde este râvnire și prigonire, acolo este neașezare și tot lucrul rău" (Iac. 3, 14-16).


3) Partea duhovnicească Cuvântul «duh» după Sfânta Scriptură se înțelege în mai multe feluri.


a) Duhul este cea mai înaltă parte a ființei omului, Duhul este înțelept și slobod. ,,Cine dintre oameni știe ale omului fără numai duhul omului care este într-însul?" (1 Cor. 2, 11). „Înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi făcătoare de pace, blândă, plăcută, plină de milă și de roduri bune, fără de judecată și nefățarnică" (Iac. 3, 17).

b) Una sau altă direcție morală: „Pentru că n-ați luat iarăși duhul robiei spre temere; ci ați luat Duhul punerii de fii, întru care strigăm: «Avva Părinte!» Acesta însuși mărturisește cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8, 15-16).


c) Darurile harice ale Duhului Sfânt. ,,Drept aceea cel ce defăimează, nu om defăimează, ci pe Dumnezeu, Care a dat Duhul Său cel sfințit întru noi…" (1 Tes. 4, 8).


Darurile sunt felurite, dar același Duh. Și felurite slujiri sunt, dar același Domn. Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înțelepciune, iar altuia, după același Duh, cuvântul cunoștinței. Și unuia i se dă întru același Duh credință, iar altuia darurile vindecărilor, întru același Duh. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi și altuia tălmăcirea limbilor. Și toate acestea le lucrează unul şi același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește. Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa și Hristos. Pentru că într-un Duh noi toți ne-am botezat, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toți la un Duh ne-am adăpat" (1 Cor. 12, 4-13).


d) Cea mai înaltă stare morală a creștinului este starea în care omul, cu puterile Duhului Sfânt și cu silințele sale proprii, ascultă, păzește și împlinește legea Domnului Hristos. Creștinii care reușesc a păși pe această treaptă înaltă, merg din putere în putere și se înalță, treptat-treptat, la desăvârșirea morală, ieșind astfel biruitori asupra vrăjmașilor mântuirii şi fericirii lor. Om duhovnicesc este creștinul care se leapădă de lucrările poftelor trupești şi de starea sufletească potrivnică lui Dumnezeu. „De viețuiți după trup, aveți să muriți; iar de veți omorî cu Duhul faptele trupului, veți fi vii. Oricâți cu Duhul lui Dumnezeu se poartă, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu…" (Rom. 8, 13-17). ,,Omul duhovnicesc cugetă cele de sus, iar nu cele de jos… Astfel de v-ați sculat (înviat) împreună cu Hristos, cele de sus căutați, unde este Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cele de sus gândiți, iar nu cele pământești. Că ați murit (păcatului) și viața voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, Care este viața voastră, atunci și voi cu Dânsul împreună vă veți arăta întru slavă…" (Colos. 3; Comp. Mt. 6, 33).


Creștinii duhovnicești au mintea Domnului Hristos și Duhul Lui: „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El? Noi însă avem mintea lui Hristos…" (1 Cor. 2, 16). ,,Voi nu sunteți în trup, ci în Duh, că Duhul lui Dumnezeu locuiește întru voi. Iar de n-are cineva Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Însă de este Hristos întru voi, trupul vostru este mort pentru păcat; iară Duhul trăiește pentru dreptate. De locuiește întru voi Duhul Celui ce a sculat pe Hristos din morți, Cel ce a sculat pe Hristos din morți, va face vii și trupurile voastre cele muritoare, pentru Duhul Lui Cel ce locuiește întru voi…" (Rom. 8, 9-11)


Creștinii duhovnicești sunt tari în adevărata credință, în nădejdea sfântă și în dragostea aprinsă cu focul Dumnezeiesc. „Acum rămân acestea trei: credința, nădejdea şi dragostea, acestea trei; iar mai mare decât acestea, este dragostea" (1 Cor. 13, 13). Omenirea lipsită de acest Duh Sfânt și de Darurile Lui, chiar de ar avea toată înțelepciunea lumească, totuși față de științele și tainele Dumnezeiești, este asemenea orbilor care nu văd și surzilor care nu aud, și asemenea morților, pentru Dumnezeu și Împărăția Lui.

Distribuie