Păcatele mici care se iartă ușor sunt cele pe care le săvârșim din neștiință și din slăbiciunea voinței noastre. De aceea de multe ori ele trec neobservate și întinează fără să ne dăm seama lăcașul sufletului nostru.
Păcatul ce se iartă ușor îl numim mic în comparație cu greutatea unui păcat de moarte. Dar atât păcatul mic, cât și cel mare, reprezintă deopotrivă o încălcarea a Legii dumnezeiești. Despre aceasta Evanghelistul Ioan spune: Oricine făptuiește păcatul săvârșește și nelegiuirea, și păcatul este nelegiuirea.
Să arătăm aici câteva din păcatele ușoare și să le cercetăm cu atenție ca să înțelegem cât de mult păgubesc și întinează sufletul: a) Fără să ne gândim mult, spunem minciuni. b) Pentru cea mai mică pricină ne cuprinde mânia, îl invidiem și-l întristăm pe fratele nostru chiar și pentru lucruri mărunte. c) Vorbim în deșert mereu și judecăm fără să ne dăm seama. d) Ne săturăm pântecele atât cât vrem. e) Ne împodobim și acționăm potrivit obiceiurilor acestei lumi. f) Nu mergem la biserică regulat și ne rugăm cu multă plictiseală. Și sunt multe pe care nu este nevoie să le scriem.
Care este paguba pricinuită in suflet de păcatele mici? Aceste păcate sunt o continuă întinare a sufletului, iar Duhul Sfânt nu Se odihnește într-un lăcaș necurat și nu rămâne acolo. Despre aceasta Sfântul Apostol Pavel scrie: Să nu întristați Duhul lui Dumnezeu. Când aceste păcate mici rămân mult timp în suflet, atunci ele alungă curăția virtuții și mireasma Harului dumnezeiesc și împiedică mult sufletul în calea lui spre desăvârșire.
Deoarece mintea nu știe să ia aminte la gânduri, cine poate să socotească câte gânduri necurate au trecut de dimineața până seara prin sufletul său? Aceste gânduri sunt o urâciune înaintea Domnului, așa cum se spune în Pilde: Gândurile cele rele sunt o urâciune înaintea Domnului. Gândurile pătimașe ne despart de dragostea lui Dumnezeu: Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu.
Păcatele ușoare secătuiesc sufletul de puteri și atunci acesta, cu urâțenia și cu neputința lui, nu mai poate fi plăcut înaintea Domnului. Nu se mai poate înfățișa înaintea Domnului fără întinăciune și fără vreun cusur, ca o mireasă preafrumoasă, așa cum spune dumnezeiescul Pavel: neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci să fie sfântă și fără de prihană.
Aceste păcate sunt ca niște lipitori care sug toată puterea duhovnicească a sufletului. Este asemenea unei mici hemoragii pe care o pătimim zilnic și care ne slăbănogește trupul. Tot astfel și păcatele ușoare fără să ne dăm seama alungă din sufletul nostru evlavia. Alungă umilința și pocăința și duc la slăbire duhovnicească. Așadar, după ce sunt slăbite obiceiurile cele bune ale sufletului, este firesc ca acesta să fie condus apoi la păcate de moarte cu ușurință.
Cum anume poate un păcat mic să sfârșească într-un păcat de moarte ne arată Sfântul Nicodim: Ți se pare un lucru de nimic să privești cu atenție un chip frumos, dar socotește acum păcatele ce se nasc din aceasta, căci acea privire atentă de multe ori a dat naștere la atacul gândului, atacul a pricinuit însoțirea cu gândul, însoțirea a născut consimțirea, iar aceasta fapta. Fapta a născut obișnuința, obișnuința nevoia, nevoia deznădejdea, iar deznădejdea iadul.
Sfântul Vasilie cel Mare în Regulele Mici întreabă: Cum trebuie să ne purtăm cu cei care se păzesc de păcatele mari, dar le fac pe cele mici cu nepăsare?
Răspuns: Mai întâi trebuie să știm că în Noul Testament nu găsim această diferență între păcate. Acolo toate păcatele sunt osândite la fel, căci Domnul a spus că oricine săvârșește păcatul este rob al păcatului.
Chiar și păcatele mici pricinuiesc iadul? Nu este corect, ci mai degrabă este o înșelare să credem că trebuie să ne păzim numai de păcatele de moarte, iar de cele mici să nu ne temem. Dar răul astfel vine. Deoarece nu luăm seama la păcatele mici, sufletul începe să se întineze. Atunci mintea își pierde lumina și începe să se întunece. Și astfel cade cu ușurință și în păcate de moarte.
Dar să avem și aceasta în mintea noastră: păcatele mari și de moarte ne osândesc la iad, dar tot la iad ne osândesc și păcatele mici. Căci nu primesc toți aceeași osândă în iad, ci există diferite pedepse, dar nenorocirea este că aceste păcate îi scot afară din Împărăția Cerurilor pe cei ce le săvârșesc.
Pentru aceasta și Apostolul Pavel a spus: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
Atunci când punem într-o barcă mică pietre mari, aceasta se scufundă în mare. La fel se petrece și atunci când barca se umple cu nisip. Tot astfel și sufletul se osândește și pentru păcate mari și puține, dar și pentru cele mici și multe.
De multe ori păcatele cele mici sunt mai primejdioase decât cele de moarte, fiindcă atunci când cineva săvârșește un păcat de moarte, se întristează mult și se pocăiește, se mărturisește și scapă de iad, însă atunci când face păcate mici, nu se îngrijește să se curețe. Iar unul ca acesta este asemenea cu cel care are multe răni mici ce îi mănâncă în ascuns trupul, însă el nu se îngrijește să le vindece. De aceea îl și conduc încet-încet la moarte.
Toate acestea au următoarea tâlcuire: atunci când o întinăciune mare sau mică vatămă o putere a sufletului, îndată aceasta se transmite întregului suflet. Despre aceasta Sfântul Grigorie Palama scrie: Sufletul are multe puteri. Așadar, atunci când una dintre puteri va naște înlăuntrul său răutate, se va întina tot sufletul, participând la întinarea unei puteri toate puterile, fiindcă sufletul este unitar.
Sfântul Duh în chip alegoric ne poruncește să prindem vulpile și să le omorâm, fiindcă ne strică via. Prindeți vulpile, prindeți puii lor, ele ne strică viile, că via noastră acum e în floare. Nu a spus: „vânați porcul sălbatic care strică via lui Dumnezeu„, ci duhurile viclene, puii de vulpe care strică roadele viei, adică florile vieții virtuoase.
Mici sunt păcatele ușoare, dar ele strică via bietului suflet și mănâncă strugurii virtuților lui. Să ne îngrijim, așadar, în fiecare zi cum să înfățișăm sufletul nostru ca pe o mireasă preafrumoasă și fără vreo meteahnă înaintea Mirelui său, Hristos, ca să audă de la Domnul acele cuvinte: Toată ești frumoasă cea de aproape a mea, și întinăciune nu este întru tine.
Foarte practic și folositor este sfatul pe care l-a dat Sfântul Ioan Scărarul în Scara sa: Am auzit pe unii care petrec în lume cu nepăsare, zicând către mine: putem noi, cei ce viețuim împreună cu soțiile (sau cu soții) noastre (noștri), să petrecem viață monahicească? Și le-am răspuns: «Toate lucrurile bune pe care le puteți face, faceți-le: pe nimeni să nu defăimați, să nu furați de la nimeni, nimănui să nu-i spuneți minciuni, pe niciunul să nu-l disprețuiți, pe niciunul să nu-l urâți. De adunările la slujbele Bisericii nu vă despărțiți, pătimiți împreună cu cei lipsiți, pe nimeni să nu smintiți. De lucru și de femeie străină să nu vă apropiați, ci mulțumiți-vă cu femeile voastre. Dacă astfel veți face, nu veți fi departe de Împărăția Cerurilor».
Astfel, Sfântul Ioan, în acest răspuns al său, a cuprins și păcatele ușoare, odihnindu-i în felul acesta pe închinători. Să avem binecuvântarea lui!
Marcel Karakalinul; Cugetări duhovnicești
[…] Păcatele mici secătuiesc sufletul de puteri și atunci acesta, cu urâțenia și cu neputința lui, nu mai poate fi plăcut înaintea Domnului. Când mintea noastră veghează astfel, înlăuntrul nostru prisosește dragostea lui Dumnezeu și atunci este firesc să ne scârbim de păcat. Harul Sfântului Duh ne acoperă și sufletul nostru simte bucurie, pace și odihnă duhovnicească. Dar pentru aceasta trebuie ca Harul să se sălășluiască adânc în sufletul nostru. Dacă vom lăsa toate gândurile pătimașe să treacă prin mintea noastră fără să le cercetăm și nu ne vom izbăvi de păcatele mici, toate acestea se vor face arătate pe haina sufletului în vremea ieșirii lui din această lume și atunci ne vom rușina mult. Această rușine și înfricoșătoare mustrare a conștiinței trebuie să o preîntâmpinăm cu toții încă de acum. Aceasta este datoria noastră a tuturor. Să învățăm mintea să vegheze cu această Rugăciune pentru iertarea păcatelor mici […]