Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Paharul poftelor omenești (pildă)

Distribuie

Un tânăr împărat trecea cu alai mare prin cetate. Norodul, căzând cu fața la pământ, striga:

— Trăiască împăratul!!!

Vistierul mergea îndărătul domnitorului și, când acesta dădea semn, arunca asupra norodului bani din aur. Oamenii erau gata să se omoare între ei; se îmbrânceau și se încăierau, scurmau în noroi căutând banii împrăștiați, urlau cu încrâncenare, în nădejdea că o să mai capete vreun ban:

— Trăiască împăratul! !!

Straja urmărea cu strășnicie ca toți să se închine împăratului, și împărțea cu sete lovituri de gârbaci celor care nu își plecau grumazul. Un străjer chiar a tras sabia ca să-l descăpățâneze pe un ins desculț, murdar, zdrențăros, care, ridicându-și capul cu semeție, îi aținuse calea împăratului. Când a dat să lovească, a auzit glasul amenințător al stăpânului:

— Stai!!!

Cuprins de uluire, a încremenit: cum așa? Doar împăratul poruncise cu gura lui să fie pedepsit orice îndrăzneț, și nu un singur cap prea cutezător căzuse de pe umeri în acea zi.

Ceea ce a urmat i-a zguduit însă pe toți. Împăratul s-a azvârlit de pe armăsar, a dat fuga către acel obraznic, și-a plecat genunchii și a sărutat poala halatului său murdar. Alaiul s-a mirat cu mirare nemăsurată. Norodul a suspinat a uimire: ce să fie cu împăratul? Și abia apoi s-au auzit șoapte dintre curteni cum că străinul cel zdrențăros era chiar tatăl măriei sale, care cu câțiva ani în urmă se lepădase de tron, lăsase fiului domnia și plecase în lumea largă căutând adevărul.

— Închinu-mă ție, tată. Bine te-ai înturnat…

— Nu, fiule: încă nu m-am întors, să știi. Am fost la un capăt al pământului, acum mă duc la celălalt, și așa a fost să fie — ca drumul meu să treacă prin țara ta.

— Tată, întru stăpânirile tale ai venit!

— Nu, fiule. Totul e doar al tău.

— Tare rău arăți, tată, ai slăbit foarte. Străjeri, un cal pentru împărat!

— Nu! Nu trebuie. Știi doar că am făcut legământ să umblu pedestru și să trăiesc în sărăcie. Dacă chiar vrei și vrei să-ți ajuți tatăl bătrân și beteag, pune-mi, uite, în paharul ăsta câțiva bănuți de aramă, ca să am cu ce cumpăra pită. Mai mult decât atât nu-i face trebuință tătâne-tău.

Văzând paharul din lemn, mic și murdar, pentru strâns milostenii, împăratul cel tânăr s-a tulburat.

— Vistiernice!

Vistiernicul s-a ivit ca adus de vânt

— Umple paharul!

— Fiule, mai mult decât intră în ăst pahar să știi că n-am să iau.

După primul pumn de galbeni, norodul a vuit, văzând că zdrențărosul capătă o avere întreagă. Ros de pizmă, tot insul ar fi fost gata să îl sugrume pe pribeag. Din gloată se auzeau strigăte:

— Unui coate-goale — asemenea bogăție?

Vistiernicului i-au ieșit însă ochii din cap: banii curgeau în pahar, însă paharul… rămânea gol.

— Ce vas de-a mirărilea mai e și acesta, tată? — s-a mirat tânărul împărat, după care s-a întors către vistier: Ce te holbezi? Toarnă!

Uimirea celor de față avea însă pricină să crească și iar să crească: un sac întreg de aur s-a scurs în pahar, însă paharul a rămas tot gol.

— Ce e cu ciudățenia asta de vas, tată?!

— Vezi în ce năpastă am ajuns, fiule? Dacă poți, hrănește-mă astăzi, fătul meu.

Fecioru-i a luat paharul, l-a învârtit în mâini cu nedumerire, l-a privit din toate părțile. Înfruriat, l-a trântit cu sunet în colbul drumului și a dat poruncă:

— Să-l umpleți, auzitu-m-ați?

Slugile cărau sac după sac, până când vistiernicul a grăit cu temere:

— Doamne, să știi că s-a terminat aurul…

— Trimite oameni să mai aducă! Până când nu s-o umple lemnul ăsta nenorocit nu ne mișcăm de aici!

Mulți saci pântecoși plini de aur au mai fost turnați în acel pahar, dar el se îndărătnicea să rămână gol. După al patruzecilea sac, tânărul împărat n-a mai răbdat și a strigat cu mânie:

— Ce vas drăcesc mai e și ăsta? Ce pahar diavolesc mi-ai adus, tată? Patruzeci de saci cu aur s-au dus, iar el tot deșert rămâne! Cum și cu ce se umple?

— Fiule, nu știi ce fericit sunt că te-ai arătat a fi mai mintos ca mine. Pe tine, după al patruzecilea sac cu aur, te-a dus capul să întrebi ce pahar e ăsta — pe când eu, ca să îmi dau seama, am aruncat în el toată viața mea, jumătate de lume, sute de țiitoare, toate bogățiile gândite și negândite ale pământului. Și sănătatea tot acolo mi-am aruncat-o. Totul am aruncat acolo, însă paharul a rămas tot gol. Pentru că el, fiule, este făcut din poftele mele: acesta este paharul poftelor omenești

din cartea: De ce nu sunt înger

Distribuie