Pâinea Maicii Domnului (povestire)

La mănăstirea Sfântul Pavel era un părinte foarte simplu pe nume Mina. El era ajutor de brutar iar părintele care făcea pâinea, făcea prescurile, care se ocupa acolo la brutărie, îl avea pe părintele Mina ca ajutor. Părintele Mina era om foarte simplu și ascultător, nu întreba niciodată nimic, ce-i spunea aceea făcea. „Dă făina!” Dădea făina. „Adu apă! Frământă aici, pune aici…” El făcea și se ruga continu.

La un moment dat se îmbolnăvi brutarul și-l cheamă starețul pe Mina, că deja avea și el un an de zile de când ajuta la brutărie: „Părinte Mina, vezi, azi faci pâine pentru părinți, căci părintele s-a îmbolnăvit!” El a spus: „Să fie binecuvântat!” Și s-a dus la brutărie, dar omul nu știa nimic, fiindcă el făcând doar ascultare, niciodată nu s-a băgat să se intereseze cum anume se fac pâinile.

Și cum se făcea pâinea acolo? Atunci se făcea pâine în fiecare zi, erau un fel de pâinici ca și prescurile – erau porția unui călugăr. Ei, și făceau, pâine dimineața ca să ajungă când era masa seara și pentru a doua zi dimineața cum ar fi, Și după aia, următoarea zi, la fel, când era două mese. Dacă era numai o masă, atunci se făcea doar pentru masa de seară.

Și părintele trebuia să facă pâine în ziua aceea ca să aibă pentru masa de seară. S-a dus în brutărie, se uita, nu știa pe ce să puie mâna și cu ce să înceapă. Și a început să plângă și să se roage la o icoană a Maicii Domnului ce era acolo.

„Maica Domnului, ajuta-mă! Știi că eu n-am învățat, sunt nepriceput, nu știu! Și ce trebuie să fac acum? Părintele stareț mi-a spus să fac pâine, și până ajungem la masă trebuie să fie gata pâinea…”

Cum plângea el și se ruga, vede că se deschide ușa de la brutărie și intră o femeie îmbrăcată cuviincios, ca un fel de monahie, să spunem. Și el când o vede, nu s-a gândit ce caută femeie acolo, în simplitatea lui și îi zice:

– Auzi, știi cumva să faci pâine?

– Știu!

– Hai, ajuta-mă și pe mine, că nu știu!

– Sigur că te ajut! Ia dă făina încoace.

Și a început să facă precum brutarul mai înainte. El îi dădea la mână și femeia asta a început repede, a frământat, a pus la cuptor, a copt, terminând mult mai repede pâinea decât era normal, cu brutarul. Frumos, calde, bucuros părintele, femeia a ieșit pe ușă și-a plecat. Nici nu și-a dat seama să-i mulțumească, zice el: „Văleu, am uitat să-i mulțumesc!”

Bucuros omul că are pâine caldă, a pus masa, a pus la masă pâine caldă și au început părinții să vină la masă și să mănânce pâine. Și mâncau și nu se săturau și zic: „Părinte, mai adu-ne pâine!” Că întotdeauna se făcea puțin mai mult decât aveau nevoie, iar ei au lăsat mâncarea și mâncau toți pâine. Starețul zice: „Mă, treaba nu-i bună. L-am lăsat pe ăsta nepriceput să facă pâine și sigur a pus lapte, zahăr, că nu se poate – pâine atât de dulce și de bună n-am mâncat niciodată!”

După ce s-a încheiat masa, ca să nu-l ocărască acolo de față cu toți, când a ieșit afară îl cheamă starețul:

– Ia vino încoace, părinte Mina!

– Da, părinte! (lui îi era frică acum c-o să-l ocărască că nu i-a reușit pâinea sau ca n-a ieșit bună)

– Ce-ai pus în pâinea aceea?

El așa, începu să plângă:

– Dar n-am făcut-o eu!

– Dar cine a făcut-o?!

– Păi…femeia!

– Care femeie??

Și atunci și-a revenit și el, stai un pic, ce femeie în Athos?

Și i-a povestit.

– Ia spune, ce s-a întâmplat?

– Păi, uite, plângeam că nu știam cum să fac și a intrat o femeie, m-a ajutat, ea a frământat, ea a făcut pâinea. Și atunci când a auzit starețul a început să plângă, a adunat toată obștea, l-a pus din nou să povestească și a zis: „Părinților, gata, nu vă mai atingeți de pâinea asta, o s-o tăiem bucățele, o uscăm și o luăm ca de sfințenie! Să ajutăm pe cei bolnavi.” 

Și-n felul ăsta au consumat-o câte un pic, știind c-au mâncat pâine din mâinile Maicii Domnului. Adică, Maica Domnului a intervenit ea, văzând simplitatea brutarului, și a venit, a frământat și a făcut pâine pentru părinți.

Vedeți câtă dragoste are Maica Domnului și cum se îngrijește celor ce se roagă ei?