Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Parabola despre piatra de mare preț

Distribuie

Cineva avea un fiu — singur și nemăsurat de iubit. Și uite că odată fiul îi spune tatălui că vrea să se ducă prin lume, să vadă cum este lumea asta și cum se trăiește în ea. La început, tatăl a tot încercat să-l convingă să renunțe, dar, văzând că nu se lasă de planul său, s-a învoit. Bucuros, fiul a purces la drum. Când a venit să-și ia rămas bun, tatăl a scos o piatră de mare preț, l-a dus pe fiu înaintea unei oglinzi mari și l-a întrebat:

— Ce vezi în oglindă?

— Pe noi doi: pe tine, tată, și pe mine.

— Cum ne vezi? — a stăruit tatăl.

— Văd că tu ești ceva mai mare de cât mine, iar eu sunt ceva mai mic decât tine — a răspuns fiul.

— Bine — a zis tatăl. Uite, nestemata asta e pentru tine. E piatra fericirii. Dacă o vei păstra întreagă și nevătămată, o să-ți străbați cu bine căile și o să te întorci sănătos la mine. Dac-o vei vătăma, în pierzare vei ajunge.

După ce a ascultat această învățătură, fiul a luat nestemata, a înfășurat-o într-o năframă, a pus-o în sân și a pornit la drum.

A mers cale lungă, a văzut multe lucruri. Și inima i se bucura de toate cele văzute și auzite — însă odată a hotărât să-și petreacă noaptea cu niște inși ce căutau plăcere în îmbuibare și băutură. Aceștia au mâncat și au băut toată noaptea, până în zori, iar dimineața erau toți beți. Fiul — așijderea. Și atunci cineva i-a zis: „Pentru asemenea plăcere plătești doar cu o piatră prețioasă.” Auzind aceasta, el a scos mândru din sân piatra de mare preț, a spart o bucățică din ea și a plătit — dar pe urmă, atunci când, după ce a dormit și și-a venit în fire, s-a uitat în oglindă, și-a văzut tatăl întreg la stat, dar pe sine, alături de el, întrucâtva micșorat. A continuat să călătorească, luând aminte la tot, ascultând tot și admirând tot. Odată, a rămas peste noapte într-un oraș vestit pentru bogăția sa și bogații săi. Când a făcut cunoștință cu acei bogați, a auzit de la ei: „Noi primim în tovărășia noastră numai oameni bogați, așa încât dacă dorești să trăiești cu noi și să ne fii tovarăș trebuie să plătești o contribuție: o piatră prețioasă cât de mică.” Fiul a scos din sân nestemata sa, a spart din ea o bucățică și a plătit contribuția. Astfel, a fost primit în societatea bogaților și a devenit și el, într-adevăr, foarte bogat. Între timp, uitându-se odată în oglindă, l-a văzut pe tatăl său întreg la stat, dar pe sine micșorat mult.

Când s-a săturat de stat în orașul acela, și-a adunat bogățiile și s-a dus să călătorească mai departe prin lume — și a ajuns într-un oraș vestit pentru dezmățul care domnea acolo. Niște oameni l-au luat pe noul venit și l-au dus la femeile căzute, iar acelea au început să facă întrecere, care dintre ele va pune stăpânire deplin pe el (mai bine zis, pe bogăția lui). În orașul acela tânărul a petrecut mult timp, dar s-a săturat și de el, și a hotărât să călătorească mai departe. Inainte de a porni la drum, s-a uitat în oglindă — și și-a văzut tatăl întreg la stat, iar pe sine, pe lângă el, micșorat tare rău.

Drumul l-a dus într-o țară al cărei prinț-cârmuitor murise, iar fruntașii se certau care să fie prinț. Toți ar fi vrut să se învrednicească de această cinste, dar, întrucât nu reușeau să cadă la pace, să se pună la învoială, au început să-l îmbie pe tânărul călător: „Hai să te facem pe tine prinț, dacă vrei și poți să ne plătești în nestemate!” Tânărul s-a lăsat momit de rangul princiar, a scos din sân nestemata sa, a spart din ea câteva bucățele și le-a împărțit fruntașilor. În acest fel, a devenit cârmuitor al țării aceleia. A trăit și a cârmuit acolo destul de multă vreme, dar până la urmă s-a săturat și de asta. A hotărât să lase principatul său și să meargă mai departe — iar când era să pornească la drum, luându-și rămas bun de la toți, s-a privit în oglindă și l-a văzut pe tatăl său întreg la stat, iar pe sine mic de tot, ca un copilaș, abia ajungând la genunchiul tatălui.

Călătorind mai departe, a nimerit într-o țară ai cărei locuitori nu-L cunoșteau pe Dumnezeu Cel Unul, ci ascultau de tot soiul de vrăjitori și chemători de duhuri. Pentru el, lucrul acesta era nou și neobișnuit, și a hotărât să cunoască tainele vrăjitorești ale acelei țări. Vrăjitorii i-au făgăduit că o să-i descopere toate tainele lor și o să-i facă legătura cu duhurile dacă le va da o piatră prețioasă — însă din nestemata pe care i-o dăduse tatăl său când plecase la drum îi rămăsese o singură bucățică. Pe această ultimă bucățică a dat-o vrăjitorilor. Aceia l-au primit în obștea lor și l-au făcut părtaș tainelor lor. A învățat să cheme duhurile din lumea subpământeană și să vorbească cu ele, dându-se cu totul în stăpânirea lor — dar și de asta s-a săturat. Și a vrut să călătorească mai departe, dar când se pregătea să pornească la drum, s-a uitat în oglindă și l-a văzut pe tatăl său întreg la stat, iar pe sine nu s-a mai văzut deloc. Privea și se minuna, cum se face că el nu este în oglindă — dar din oglindă a pierit deodată și chipul tatălui. În locul acestuia s-a ivit un duh al întunericului rău, încornorat și cumplit de scârbavnic. Fiul a înhățat oglinda și a spart-o. Totuși, din spatele lui a țâșnit duhul subpământean al întunericului și, legându-i mâinile și picioarele, l-a târât în împărăția sa.

Vă este limpede cuprinsul acestei pilde? Tatăl e Însuși Domnul Dumnezeu. Fiul este omul. Oglinda este legea lui Dumnezeu. Piatra de mare preț este sufletul omenesc. Plecând de la Tatăl său împotriva voii Tatălui, fiul plătește cu sufletul său pentru plăcerile înșelătoare ale acestei lumi: mai întâi pentru pofta mâncării și băuturii, apoi pentru pofta bogăției, pofta trupească a curviei, pofta de stăpânire și, în cele din urmă, pentru pofta de a dobândi cunoaștere prin mijlocirea duhurilor rele. Așa s-a știrbit și s-a micșorat sufletul — piatra de mare preț primită de la Dumnezeu-Tatăl —, până când s-a pierdut cu totul și s-a dus de râpă definitiv. Faptul că fiul L-a văzut pe Tată întotdeauna de aceeași mărime arată că Dumnezeu nu Se schimbă, că rămâne totdeauna același. Faptul că în cele din urmă Tatăl S-a făcut nevăzut din oglindă arată că fiul, pierzându-și sufletul, a pierdut și orice legătură cu Tatăl său. Faptul că duhul rău al întunericului a apărut în oglindă și în realitate arată că fiul și-a vândut cu totul sufletul acestui duh al întunericului — și așa, duhul rău, care era deja stăpân peste sufletul lui, a primit stăpânire și asupra restului omului, adică asupra trupului lui.

Adevărul și bunătatea; Sfântul Nicolae Velimirovici

Distribuie