Sfântul Ioan Damaschin expune în mod minunat capitolul despre sfintele parastase săvârșite de Biserică în lucrarea sa: Despre cei ce au adormit în dreapta credință. Sfântul spune următoarele: „Cei care au avut parte de îndrumarea și vederea Cuvântului, ucenicii Mântuitorului și dumnezeieștii Apostoli, care au prins (în mrejele propovăduirii) întreaga lume, au rânduit să se facă pomenirea în cadrul Tainelor înfricoșătoare și preacurate și de viață-făcătoare (ale dumnezeieștii Liturghii) a celor ce au adormit în credință, iar Biserica Apostolică și Sobornicească a lui Hristos Dumnezeu săvârșește această pomenire, a cărei rânduială nu este fără temei sau în zadar, nu fără scop sau la întâmplare, întru nădejde neclintită de atunci și până acum, de la o margine la alta a lumii, până la sfârșitul ei. Căci religia fără de rătăcire a creștinilor nu a preluat nimic nefolositor spre a păstra de-a lungul veacurilor, ci toate câte sunt utile și plăcute lui Dumnezeu, foarte folositoare și pricinuitoare mântuirii desăvârșite.„
De altfel, și Dionisie, mare și profund cunoscător al celor dumnezeiești, în tâlcuirea sa mistică despre cei adormiți, cu scopul de a ne face părtași, prin cuvintele sale dumnezeiești și demne de cinste, unei descoperiri cât mai lămurite, a afirmat următoarele: „Rugăciunile Sfinților au atât în viața de aici, cât și în cea de dincolo o înrâurire asupra celor vrednici de rugăciuni sfinte, adică asupra celor credincioși„. Și din nou: „Așadar, ruga adusă bunătății dumnezeiești caută să ierte toate greșelile celor morți, datorate slăbiciunii omenești, și să-i așeze pe ei împreună cu cei vii, în sânurile lui Avraam, Isaac și Iacov, de unde a fugit durerea, întristarea și suspinul, trecând cu vederea din bunătate dumnezeiască păcatele săvârșite de cel răposat din neputință omenească, întrucât, după cuvântul (scripturistic), nimeni nu e curat de păcat (Pild. 20, 9).” Vezi tu, cel ce te îndoiești, cum se adeverește folosul rugăciunilor pentru cei adormiți întru nădejdea cea dumnezeiască?
De asemenea și Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre folosul parastaselor: „Să luăm aminte la folosul pentru cei ce au plecat (dintre noi). Să-i ajutăm pe cât ne stă în putință, prin milostenii, zic, și ofrande, căci ele le vor aduce multă ușurare, mare câștig și folos. Căci nu ar fi fost rânduite și predate Bisericii de înțelepții ucenici ai lui Dumnezeu neîntemeiat și întâmplător și mă refer la rugăciunea adusă de preot pentru cei care au adormit în credință în timp ce săvârșește înfricoșătoarele Taine — dacă aceștia nu ar fi avut mare câștig și trebuință de pe urma lor.„
Atanasie cel Mare în cuvântul său prea minunat despre cei adormiți spune: «Chiar dacă cel ce și-a aflat sfârșitul în evlavie a fost așezat în Ceruri, tu, rugându-te lui Hristos Dumnezeu, nu înceta să aduci ofrandă untdelemn și să aprinzi lumânări la mormântul lui. Căci acestea sunt bineprimite înaintea lui Dumnezeu și aduc din partea Sa o mare răsplătire pentru că untdelemnul și lumânarea sunt o ardere de tot, iar jertfa cea dumnezeiască și fără de sânge este spre ispășire. Facerile de bine față de săraci nu sunt altceva decât înmulțirea fiecărei răsplătiri bune [de care vei avea parte], Scopul celui care face o ofrandă pentru sufletul cuiva răposat se aseamănă cu credința celui care, având un copil la vârsta prunciei, neputincios și bolnav, neînstare să vorbească deloc, va aduce la sfântul locaș lumânări, tămâie și untdelemn ca jertfă de ardere de tot și le va oferi pentru acesta. Așadar, nu copilul e cel ce le aduce și le oferă [pe acelea pentru sine]. Și oare nu tot așa se întâmplă și în cazul lepădărilor de satana și al unirilor cu Hristos de la Taina dumnezeieștii renașteri [a Sfântului Botez]? Așa trebuie privit și credinciosul care a murit în Domnul, pentru care se țin și se oferă lumânările și untdelemnul și toate cele câte se aduc ofrandă pentru izbăvirea sa. Și așa, cu harul lui Dumnezeu, scopul [acestei ofrande] însoțit de credință nu va rămâne nicidecum neîmplinit. Pentru că întotdeauna Apostolii de Dumnezeu grăitori și Învățătorii proroci și Părinții cei purtători de Duhul Sfânt, după ce au ajuns să se facă sălașe ale dumnezeirii — pe cât e aceasta cu putință — și părtași până la o anume treaptă a puterii Lui extatice, au rânduit cu gură de Dumnezeu insuflată într-un chip bineplăcut Lui Liturghiile, rugăciunile, psalmodiile și pomenirile de peste an și pentru cei răposați, care, cu harul lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, sporesc și se împlinesc din Apus până în Răsărit, de la Miazănoapte până la Miazăzi, spre slava și cinstirea Domnului domnilor și Împăratului împăraților.»
Cine ar putea înșirui toate mărturiile aflate pretutindeni în viețile Sfinților, adică în Martirologii şi în descoperiri dumnezeiești, care ne arată folosul adus celor adormiți după sfârșitul lor în urma rugăciunilor, Liturghiilor și milosteniilor pentru ei? Căci nimic din cele ce «se împrumută lui Dumnezeu» nu se pierde, ci în schimbul lor se primește o răsplată mult mai mare.