Seara, după ce îmi terminam programul de lucru, mă duceam să mai ascult câte un cuvânt al Părintelui Cleopa. Astfel ascultam și eu odată ce le spunea pelerinilor. Băncile erau pline. Erau cel puțin două sute de oameni atunci. Părintele a vorbit despre una și alta. La un moment dat au început întrebările și răspunsurile. Lumea întreba: „Părinte, dar ce să facem în cutare situație? Tinerii până la ce grad de rudenie pot să se căsătorească?…”. Erau fel și fel de întrebări, fiecare ce îl durea și îl frământa și putea să întrebe în public. Deodată, o bătrână care era chiar in fața Părintelui Cleopa, în primul rând, și care era poate și un pic surdă, a început să zică cu voce tare, aproape strigând:
– Părinte Cleopa, vreau și eu să spun ceva.
– Spune, babă hăi.
– Părinte Cleopa – a zis bătrâna tot așa, cu voce tare – pe mine m-a părăsit Dumnezeu.
S-a făcut o liniște mormântală, pentru că ea striga tare de tot și a auzit toată lumea.
– Cum te-a părăsit, babă hăi? a zis Părintele Cleopa.
– Părinte, a continuat bătrâna strigând, toată lumea mai are un necaz, mai are o durere, mai are o boală, mai are o suferință, mai are o ispită, o încercare, o pagubă. Eu nu mai am nimic. Pe mine m-a părăsit Dumnezeu.
Atunci Părintele Cleopa a strigat și el tare:
– Măi, baba asta ne-a întrecut pe toți de aici.
Într-adevăr, bătrâna ajunsese la măsura sfinților din Pateric care și ei, atunci când nu pătimeau ceva, ziceau: „M-a părăsit Dumnezeu și nu m-a cercetat”.
din cartea: Mânca-v-ar Raiul vol. 4
Adevărat!