În Biserică noi avem cele patru posturi rânduite de Mântuitorul, de Sfinții Apostoli și de miile de sfinți de la soboarele ecumenice și locale. Nu vă uitați la cei ce calcă posturile, punând drept pricină cuvântul Mântuitorului că nu ce intră în gură spurcă pe om. Acest cuvânt Mântuitorul l-a rostit pentru obiceiul fariseilor de a nu mânca cu mâinile nespălate, nu pentru ca să dezlege postul. Dacă Însuși Hristos a postit 40 de zile și 40 de nopți, neavând păcat, și ne-a învățat pe noi să postim, dacă Moise cu postul a strălucit în lume, că a postit de două ori câte 40 de zile, precum și Ilie 40 de zile, Daniil trei săptămâni de zile, atunci noi cum să nu postim? Post au ținut toată viața marele proroc Ilie și Sfântul Ioan Botezătorul, care se hrănea numai cu vlăstare, cu muguri de copaci, post au ținut apostolii. N-auzi ce spune apostolul Pavel? În foame, în frig, în golătate, în postire, în osteneli și celelalte. Și au postit apostolii, zice, și s-au rugat și au plecat la propovăduire. Totdeauna se întăreau cu postul. Posturile sunt rânduite de Biserică și nu le poate dezlega oricine așa cum vrea el.
Dar să știți că Biserica nu e omorâtoare de oameni, e omorâtoare numai de patimi. Dacă cineva e prea bătrân, prea slab sau bolnav, Biserica îngăduie și dezleagă postul, dar nu la acela care zice că „nu-mi place fasole și varză, eu vreau șuncă”. Nu pentru acela dezleagă Biserica. „Vai de mine, m-a omorât mâncarea de post!” Aceluia știi ce trebuie să-i faci? Să nu-i dai vreo trei zile mâncare și când îi vei da mămăligă cu ceapă o să i se pară că sunt cozonaci. Nu să-l dezlegi. Că acela nu de nevoie dezleagă, acela dezleagă pentru dezmierdarea și îmbuibarea lui.
Când a fost seceta cea mare, în 1947, mi-aduc aminte că omul trăia cu o mână de urzici și cu un cartof, dacă le găsea și pe acelea. Și acum, când are fasole și cartofi și orez și compot și îi face mâncare femeia, ba îi prăjește și cu untdelemn, zice: „Nu, să-mi dai brânză, să-mi tai pui”. Dracul îl pune să zică așa. Nu te potrivi la asta. Zice marele Vasile: „Dacă se va usca cineva de vreun post, de vreo boală grea, și zace pe pat și e constatat de un doctor creștin ortodox că are nevoie de supraalimentație, aceluia Biserica îi dezleagă să mănânce de frupt„. Dar acela pe care îl întoarce altul de pe o parte pe alta, nu cel căruia nu îi place mâncarea: „Băi, să faci mâncare de frupt că eu muncesc”.
Dar ce, strămoșii noștri n-au muncit? Nu muncim noi nici a mia parte din cât au muncit ei, că nu erau mașinării să te poarte, să te duci cu drujba la tăiat lemne în pădure. Strămoșii noștri cu beschia tăiau copacii și cu maiurile crăpau lemnele. Și munceau de mii de ori mai greu decât aceștia și țineau toate posturile.
Era aici odată unul Gheorghe Olteanu, care avea moară la Pipirig. Dumnezeu să-l ierte, că a murit la 88 de ani, am fost la înmormântarea lui. Și îmi povestea moșul acesta:
— Părinte, părinte, tare s-a stricat tineretul.
— Dar de ce, Moșu Gheorghe?
— Când eram eu tânăr, mergeam câte o sută de oameni la lucru, la tăiat copacii, cu beschiile în spate, că nu erau atunci drujbe și motoare. Dar când mergeam să ne facem baracă în pădure, unde deschideam o lucrare, un parchet, fiecare era cu sacul cu fasole în spate, cu cofița cu varză. Fiecare era cu sacul cu cartofi, cu făina, cu sarea, și unul rămânea la baracă și făcea borș cu fasole pentru toți, și aveam varză fiecare, și coceam cartofi în spuza aceea unde puneam lemne multe și făceam foc mare. Și, părinte, munceam, eram sănătoși și dormeam în barăci, pe cetină, iarna. Făceam focul în mijloc și foarte bine dormeam. Nu era nici unul bolnav, toți eram sănătoși. Și atunci, dacă cumva am fi auzit de unul că a mâncat de frupt, îl scoteam dintre noi: „Ieși, măi păgânule! Cine te-a adus aici, satana, ca să ne strici postul?” Și munceam, părinte, scoteam butucii la țapină și la șoflânc și cu boii și îi trăgeam la tason. Și dădeam brazii din picioare și îi curățam de cetină. Dar nu existau în tot satul, comună de nouă mii de locuitori, nu știu dacă existau cinci-șase care mâncau de frupt, dar pe ascuns, că dacă îi prindeau oamenii îi scoteau din biserică. Acum se întâmplă altfel. Acum sunt așa de rari aceia care postesc!
Cât ne-am depărtat noi de adevărații creștini! Unde-s posturile? Ai văzut ce spune Sfântul Atanasie, patriarhul Alexandriei: „Cei ce nu postesc cele patru posturi de peste an și miercurea și vinerea, a doua oară Îl răstignesc pe Hristos„.
Spui că nu poți să postești? Nu pune pricină! Că auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul: „Pricina este o învoire a păcatului și punte către păcat„. Unul vrea să facă o poftă a lui și pune pricină că n-are răbdare. După ce a pus pricina, își face pofta.
– Măi, dar de ce nu rabzi ocara?
— Nu, eu nu pot răbda!
— De ce nu te-ai înfrânat de la femeie?
— Nu pot.
Pune pricina punte către păcat.
— De ce nu postești azi?
– Eu nu pot să postesc, că slăbesc și pe urmă cutare.
Și pune pricina punte către păcat. Dar pricina nu este o justificare în fața judecății lui Dumnezeu. Că auzi ce cântă Biserica: Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele, cu oamenii cei ce lucrează fărădelegea și nu mă voi însoți cu aleșii lor. N-auziți voi cum cântă Biserica?
Pricina nu ne scuză în fața dreptății lui Dumnezeu niciodată. Să nu credem noi că Îl putem birui pe Dumnezeu cu pricinile noastre. Niciodată, Pricina este o învoire a păcatului și o punte pusă de om către păcat. Cine zice că nu poate să postească, acela încearcă să mintă pe Hristos și pe toți sfinții lui Dumnezeu care au rânduit posturile. Marele Vasile în Hexaimeron zice așa: „Bucatele cele multe și bucatele cele grase, neputând să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume. Iar postului și înfrânării pururea îi urmează sănătatea„.
Cine te duce la doctor cu cancere, cu ulcer stomacal, cu ulcer duodenal, cu infecții la intestine? Mâncarea prea multă. Te-ai culcat seara cu stomacul plin, n-au mai mistuit organele, iar toxinele și otrăvurile din mâncărurile grase atacă organismul. Mare greșeală este să te culci seara sătul. Că otrăvurile acelea, nefiind trupul în acțiune, să meargă, să se ducă, ca să se producă arderile, ele intră direct în sânge și numai ce auzi: ciroză la ficat, ulcer, gata, a perforat stomacul, se duc toți. Știi cu cât își scurtează viața cei care nu postesc? Cam cu 30-40 de ani. Pleci înainte, nu mai ai nevoie de viață, o iei mai devreme. Că pântecele se numește la Sfântul Ioan Scărarul împăratul patimilor, prințul dracilor, că de la acesta vin toate. Nu vrei să stăpânești pântecele, ai să ajungi rob la toate păcatele. Deci să nu crezi dumneata că mâncarea uscată și mâncarea de post ți-aduce boală, aceea ți-aduce sănătate.
Dar nu observați voi, când postiți, nu vedeți că sunteți mai ușori, nu vedeți că mintea voastră e mai curată, nu vedeți că sunteți mai îndemânoși? Că auzi ce spune Sfântul Teodor Studitul: „De-a pururi stau îngerii Domnului în casele creștinilor care țin sfintele posturi și se roagă”.
Nu se apropie îngerul Domnului la cel îmbuibat. Aburii mâncării din stomac și mai ales aburii alcoolului de beție, când se ridică asupra minții, întunecă rațiunea, întunecă mintea. După cum ai văzut vara când e soarele la amiază, că se ridică niște nori negri și întunecă soarele, se face întuneric, tot așa aburii din stomac și mai ales aburii alcoolului întunecă mintea. De aceea a zis Sfântul Grigorie Teologul că „trupul este norul sufletului, întunecă sufletul”. Din aburii de alcool se fac norișori și nori și se suie peste minte, și omului i-a pierit mintea în nebunii, că la beție face toate răutățile, că mintea lui nu mai raționează, nu mai are lumina Duhului Sfânt, stă într-o ceață, după cum spune Marele Vasile: „La cel care e pururea îmbuibat și pururea bețiv, sufletul lui este în balta împuțiciunii”. Toți dracii și toate broaștele iadului sunt în stomacul și în mintea lui. E plin de must, plin de putoare, îngerul stă departe de dânsul.
Învățați-vă cu postul după puterea voastră, nu stricați posturile. Miercuri a fost vândut Mântuitorul lumii și vineri a fost răstignit. Miercurea și vinerea sunt de o putere cu Postul Mare. „Dacă vrei să trăiești mult, zice marele Vasile, postește mult. Că postul este maica sănătății și lungirea vieții„. Oamenii care postesc și nu forțează organismul și mănâncă mâncăruri ușoare și seara se culcă oleacă mai flămânzi, aceia trăiesc foarte mult. Și pe lângă că trăiesc în viața asta, dar se duc în rai și vor trăi în vecii vecilor în bucuria aceea.
Cei mai mari sihaștri ai lumii, uriașii Bisericii Iui Hristos, au fost cei mai mari postitori. Sfântul Pavel Tebeul, cel dintâi pustnic înainte de Sfântul Antonie, numai cu rădăcini de copaci și buruieni a trăit 113 ani. Sfântul Antonie, marele sihastru, 105 ani. Sfântul Eftimie cel Mare, 96 ani. Sfântul Marcu de la Peșteră, de la Muntele Fracesc, a trăit 130 ani. Cu ce a trăit acesta? Ce grăsime a mâncat acesta?
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 19