Frații mei, fățărnicia se amestecă în toată fapta cea bună, cum zic dumnezeieștii Părinți. Că precum iedera sau rugul, dacă le pui lângă un copac, se agață de el și dacă le pui lângă un gard se agață de el, așa și fățărnicia, viclenia, zavistia și slava deșartă se prind de sufletul nostru și ne trebuie mare pătrundere ca să putem deosebi când lucrăm fapta cea bună cu smerenie și când o lucrăm cu slavă deșartă și cu fățărnicie.
Auzi ce spune Mântuitorul: Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc.
Postul a fost privit în trei feluri necuvenite de-a lungul veacurilor. Pe vremea Mântuitorului Iisus Hristos erau cărturarii și fariseii și alți oameni care voiau să fie lăudați pentru post. Ce făceau ei? Se ungeau cu smoală ca să se arate că sunt slabi, că-s plânși, că-s trași la față, că-s necăjiți. Mântuitorul, vrând să curețe răutatea aceasta de pe fapta bună a postului, învață: Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii… Tu însă când postești, unge capul tău și spală fața ta; să te arăți vesel, să nu știe lumea că postești. Aceia erau fățarnici și vicleni și-și pierdeau toată plata pentru osteneala postului. De aceea Hristos a spus: Amin grăiesc vouă, că-și iau plata lor. De la cine? De la oameni. Îi lăudau oamenii, zicând: „Vezi, cutare cât e de slab, cât de mult a postit”. Dar vai de noi păcătoșii dacă ne vom lua plata aici. Dincolo nu vom avea decât focul veșnic.
Pe timpul Sfântului Ioan Gură de Aur postul era folosit de unii altfel. Aceștia erau mai răi ca cei dinainte. Ce făceau aceștia? Cei amintiți cel puțin posteau și se dădeau pe față cu smoală, dar pe timpul Sfântului Ioan Gură de Aur erau unii care mâncau de dulce, dar ca să nu arate că-s grași se dădeau și ei cu smoală pe față sau cu altceva, ca să pară că-s slabi. Cei dintâi posteau, dar, din pricina fățărniciei lor, pierdeau toată plata postului. Cei de-al doilea, mai fățarnici, nici măcar nu posteau, dar voiau să ia slava celor postitori.
În sfârșit, în timpul nostru postul e privit mai rău și decât în timpul Sfintului Ioan Gură de Aur. Sunt unii acum care nu mai postesc nici măcar la arătare ca cei din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, care se temeau să nu fie cunoscuți de oameni că nu postesc.
Cei dintâi erau răi că se ungeau pe față, cei de-al doilea erau mai răi, dar chiar dacă nu posteau, se temeau ca să nu smintească pe alții și de aceea se dădeau cu unsori pe față, ca să nu știe lumea că nu postesc. Dar cei de acum sunt de o mie de ori mai răi, pentru că nu numai că nu se tem că smintesc pe alții mâncând de frupt în post, dar nici grijă nu au de aceasta. Ei declară sus și tare că posturile sunt puse de preoți și călugări. Ei nu recunosc că cel ce nu postește este anatema. Dar canonul 19 din Gangra spune: „Cine nu va posti posturile rânduite de Biserică, întemeindu-se pe îndreptățirea cugetului său, să fie anatema”.
Știți ce înseamnă anatema? Cea mai grea pedeapsă a Bisericii. Anatema este despărțirea de Dumnezeu și împreunarea cu satana și pogorârea la iad împreună cu dracii. Acolo se duc cei ce nu postesc și mai ales cei ce defaimă postul.
Ei zic: Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură. Dar la ce S-a gândit Hristos când a spus cuvântul acesta? La obiceiul spălării mâinilor și la carnea diferitelor animale oprite a se mânca de iudei (carne de porc, de cal etc.), nu la post.
N-a postit Hristos 40 de zile și 40 de nopți în Muntele Carantaniei și nu a fost ispitit de satana care-I spunea să prefacă pietrele în pâini? Și ce a spus Iisus? Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul lui Dumnezeu (Matei 4, 4).
N-au postit apostolii Petru și Pavel și cei 12 când au plecat la propovăduire? N-ați auzit ce zice Pavel? În post, în foame, în sete, în frig, în golătate. Care dintre apostoli n-a postit, care dintre cuvioși, care dintre sfinți? Iar astăzi sunt mii și zeci de mii de creștini care nu mai postesc și nici nu se mai tem că smintesc pe alții. Mănâncă tatăl de față cu femeia și cu copiii săi de dulce, sau mănâncă mama de dulce de față cu copiii care trebuie crescuți în frica de Dumnezeu. Nu se tem nici de Dumnezeu că strică postul, nu le e rușine nici de cei ai casei. Vai de noi și de noi! Am ajuns mai rău decât butucii cei nesimțitori, mai rău decât păgânii, că numai numele de creștin îl mai purtăm. Am ajuns cum a proorocit Pavel, marele luminător al lumii: În vremea aceea vor avea numai chipul bunei credințe, dar puterea ei o vor tăgădui.
Deci, să luăm aminte. Cine dezleagă posturile rânduite de Biserică, fie el arhiereu, sau preot, sau dascăl de teologie, sau creștin, toți cad sub canon. Arhiereul și preotul cad sub caterisire, iar creștinul sub afurisenie. Dacă veți zice: „Este o dezlegare în caz de boală”. Da, este. Dar când? Când este cineva așa de bolnav și atât de uscat de boală încât îl întoarce altul în pat și nu poate să se ridice în picioare și vine un doctor creștin și cu frică de Dumnezeu și zice: „Omule, ca să te ridici din boala aceasta ai nevoie numaidecât de supraalimentare și trebuie să mănânci mâncărurile ce ți le prescriu eu”.
Numai acela e iertat de post. Dar nu când el e roșu ca sfecla, se duce la teatru, la bal, la nuntă, la pădure, la treburi, dar când îi vorbești de post declară că e bolnav. N-ai auzit ce cântă Biserica? Să nu pricinuiești pricinuiri întru păcate. N-ai auzit ce spun Sfinții Părinți, că pricina născocită este o punte către păcat? Vrei să strici postul? Îngerul spune: „nu-l strica”. Satana spune: „caută o pricină, spune că ai vătămătură, că ai de ridicat butuci, că pleci în călătorie, doar știi că numai pustnicii trebuie să postească”. Ai luat o pricină născocită ca scuză și ai trecut la păcat. Dar pricina aceasta nu e binecuvântată.
Ai auzit de cei ce au găsit motive în Evanghelie, când i-a chemat la nuntă marele Împărat? I-a chemat sluga să vină la nunta marelui Împărat, dar unul a spus: femeie mi-am luat și nu pot merge, adică sunt legat de patimile trupești. Altul a zis: țarină mi-am cumpărat, adică sunt legat de lumea aceasta, de grija veacului. Iar altul a zis: cinci perechi de boi mi-am cumpărat, adică s-a lăsat robit și a slujit celor cinci simțuri: vederii, gustului, mirosului, auzului și pipăitului. Și atunci le-a spus lor: Amin grăiesc vouă, niciunul din cei chemați nu va gusta din cina Mea. Ce le-a folosit lor pricina născocită? I-a scos afară din împărăția cerurilor. De accea nimeni să nu născocească pricină, că nu poate să mănânce mâncare de post.
Nu poți, pentru că nu vrei, dar dacă te-ar băga Dumnezeu într-un lagăr, cum ai putea? Că spune unul că a stat într-un lagăr șapte ani: „Părinte, era niște troscot acolo și eram vreo 14000 de deținuți. Și scoteam rădăcina cu unghiile din pământ și opt zile și opt nopți n-am mâncat și n-am băut apă, și trăiesc încă și n-am murit”. Au mâncat troscot și iarbă și nici apă n-aveau. Vezi, când omul e la necaz, cât poate? Iar când are pâine și apă de la izvor și-și poate face ceai cu zahăr și are poame de poate face compot și poate fierbe cartoful, fasolea, orezul și altele, declară că nu poate posti. Să nu ne dea Dumnezeu să ajungem în situația să vedem cât putem posti. Și s-ar putea să ajungem în această situație, că dacă nu postim de bunăvoie, ne silește Dumnezeu de nevoie.
Nu vrem să postim de bunăvoie, s-ar putea să postim de nevoie. Dar atunci postul nu ne va fi folositor, ci chinuitor. Să credem că Dumnezeu știe cât putem posti.
Zici că nu vei trăi mult dacă ai să mănânci de post? Iată, în Sfântul Munte al Atonului trăia un cuvios părinte. Iar un alt călugăr, când era tânăr, s-a dus la bătrân și l-a întrebat:
– Părinte, câți ani ai?
– Fiule, am 115 ani.
– Cum ai trăit sfinția ta, că te văd încă tare la 115 ani, și văd că vii încă la biserică?
Și a zis bătrânul:
– Fiule, eu de mâncări grase m-am păzit, carne n-am băgat în gura mea, nici lapte, nici brânză, nici untdelemn mult, ci foarte puțin am întrebuințat în viața mea, în cei 115 ani.
Și a zis acela:
– Dă-mi și mie blagoslovenie să țin așa!
Și a zis bătrânul:
– Îți dau, dar ai să ai lupte ca să te înveți cu postul. Îți trebuie voință, puțină luptă. Dar dacă dai voință, iei putere. Cu cât lupți mai mult, cu atât îți dă Dumnezeu mai multă putere la orice faptă bună, nu numai la post.
Și a început să postească și acesta, dar el a luat un post și mai mare și mai aspru decât acela. A zis: „Doamne, eu am să mănânc numai muguri de copaci și numai rădăcini de pământ: morcovi, sfeclă, cartofi și ce-o mai fi pe pământ, iar untdelemn n-am să mănânc. Să știu eu că n-am văzut untdelemn în viața mea.”
Știți cât a trăit acesta? A trăit 130 de ani. Acesta este Sfântul Leontie de Argos, care a trăit în Sfântul Munte și muncea la piatră și la biserică, făcea metanii și nevoință pustnicească, stătea în frig și alerga. Dar a avut credință. N-a zis oare Hristos, că nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu cuvântul lui Dumnezeu? Pune credința în Dumnezeu, nu în mâncare. N-auzi ce spune marele Apostol Pavel? Bine este a vă întări în inimile voastre cu darul, nu cu mâncările, din care nu s-au folosit cei ce au umblat în ele (Evrei 13, 9). Ce rămâne din pântecele plin? Putoare. Ce este îmbuibarea pântecelui? Slujire de idol. Căci spune marele apostol: Al căror Dumnezeu este pântecele. Se închină la pântece ca la Dumnezeu. Când e flămând, înjură, se mânie pe femeie că nu i-a făcut mâncare bună și socotește că a făcut mare lucru când a postit și el o zi. Vai de noi și de noi, de postul pe care-l postim noi și de creștinii de astăzi! Să știm că de nu vom posti de dragostea lui Hristos și pentru porunca Bisericii, vom posti de nevoie și Dumnezeu va da secetă și foamete și robie și ce-o mai vrea El. Căci în mâna Lui sunt toate plăgile și va bate pe toți cum a bătut Egiptul. Și atunci o să vedem că putem posti, chiar și fără să vrem.
Copilul dimineața când se scoală, îi pui bucata în mână și-i dai de dulce. Dă-i mai bine un ceai că-i mai sănătos, învață-l să postească și o să fie sănătos și cu trupul și cu sufletul și o să învețe carte mai ușor. Cine ți-a spus că nu va putea să învețe carte dacă n-are pântecele plin? Așa spunea unul, că nu poate învăța că nu are calorii destule. Dar câte calorii a avut Sfintul Ioan Gură de Aur când a tâlcuit toată Scriptura? Câte calorii avea el când mânca puțină zeamă de orz o dată la trei zile și dormea numai atâta cât se putea ține cu mâinile de niște funii ce atârnau din podul casei? Cât poți dormi ținându-te cu mâna de funie? Aceia au fost cu adevărat oamenii Duhului Sfânt, nu ai cărnii. În ei a suflat Duhul Sânt. Spune dumnezeiescul Efrem Sirul: „Seamănă Dumnezeu, dar seamănă și satana. Satana seamănă în locuri umede, în pântece pline, iar Dumnezeu în uscate și în pântece uscate”.
„Din sămânța sudorii postului – zice Sfântul Ioan Scărarul – crește spicul întregii înțelepciuni. Iar îmbuibarea pântecelui gonește mintea cea subțire”. Să știe toți care gândesc că pântecele plin și capul beat pot să învețe carte sau să treacă examenele grele. Nimic mai neadevărat. Mai ușor înveți în post, cu înfrânare, cu rugăciune, cu frică de Dumnezeu. Cu acestea puteți face și școală, puteți munci și să fiți sănătoși. Auzi ce spune marele Vasile în Hexaimeron, în cuvântul 4, despre post: „Bucatele cele grase și de multe feluri, neputând să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume, iar înfrânării și postului de-a pururi îi urmează sănătatea; și cine va posti mai mult, acela va trăi mai mult”.
Acestea nu sunt cuvintele mele, ci ale marelui Vasile, îngerul în trup, ochiul Bisericii, gura cea de foc a Duhului, care a fost îndreptar tuturor soboarelor ecumenice în privința canoanelor, a posturilor și a legii morale în Biserică. Dar unii spun: „Dar dacă îmi dă părintele blagoslovenie să mănânc dulce?” Îți dă pentru că stărui, pentru că spui că nu poți, că ai ficatul bolnav, că te doare o coastă, că mori dacă postești. Dar, făcând așa, dovedești că n-ai credință. Nu vezi că și doctorii dau post? Ei dau cel mai mult post și regim. Ai stricat organismul, l-ai otrăvit cu toxine, cu cărnuri, cu grăsimi. Căci corpul e ca o mașină și dacă tot bagi într-însa, o strici și apoi te duci la doctor. Doctorul ce să mai facă? E obosit la cap, că nu vii numai dumneata, vin sute pe capul lui. Și-ți spune să mănânci numai ceai, numai legume, numai compot. Vrea din nou să-ți redea sănătatea, dar nu prin îmbuibare.
Acestea vi le spun acum, că e postul Nașterii lui Iisus Hristos. Astăzi foarte puțini postesc. Și dacă unii postesc, nu postesc cum trebuie. Multe femei nu pot ține din cauza bărbatului. Dar altele se chinuiesc și țin postul cum pot și înfrânează și copiii. Dacă ea a postit și și-a înfrânat și copiii, de ce nu se înfrânează și el? Se va duce în gheenă, căci nu numai că nu postește el, dar strică și postul ei, îi strică și sufletul ei de nu se poate apropia din cauza lui de Preacuratele Taine. Vai de bărbatul acela și de femeile acelea care nu vor să postească și nu vor să păzească curăția. Pentru că fiecare avem să luăm plata pentru faptele noastre și fiecare avem să dăm seama de starea noastră. Dacă vreți să simțiți bucuria Nașterii lui Iisus Hristos, bucuria pe care au avut-o păstorii și îngerii la Nașterea Domnului, postiți, rugați-vă, păziți curăția, faceți milostenie, spovediți-vă cu sinceritate și, cei cărora vă vor da voie duhovnicii, împărtășiți-vă cu smerenie și atunci veți simți ce înseamnă Nașterea lui Iisus Hristos. Amin!
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 11