sâm. mai 8th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Părintele Ilie Cleopa despre anul nou și despre calendar

Părinților, fraților și iubiți credincioși,

Fiindcă slujesc cu nevrednicie mâine Sfânta Liturghie, m-am gândit că-i bine ca privegherea din seara aceasta s-o mai împodobim și cu cântări și cu cuvinte sau cu predici, ca să nu pară prea lungă.

Mâine Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare de Răsărit prăznuiește trei sărbători: Anul Nou, Tăierea împrejur cea după trup a lui Hristos Mântuitorul și Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Și pentru că mâine nu se poate cuprinde într-o predică tot ce ar trebui spus despre aceste trei praznice, m-am gândit ca în seara aceasta să mă ocup în cuvântul meu de însemnătatea Anului Nou.

Cum s-a ajuns la noi creștinii ortodocși să se prăznuiască Anul Nou la 1 ianuarie? Iată prin ce împrejurări s-a ajuns la aceasta și ce însemnătate are Anul Nou.

Să știți, fraților și părinților, că Dumnezeu a făcut lumea aceasta primăvara și a terminat-o, cum ați auzit, în șase zile. Nu se știa pe atunci ce-i acela calendar, că nici nu era zidit omul, iar după ce l-a zidit, omul era deocamdată în rai.

După mărturia unor teologi, Adam și Eva au stat în rai numai 7 zile, alții zic că 7 ani, alții 70, iar alții 700 de ani. Toți sunt pentru cifra 7, dar nu se știe exact cât au stat ei în rai.

Lui Dumnezeu, când a făcut lumea cu cuvântul, nu I-au trebuit ciocane și hârlețe și sapă și mistrii ca să o facă. El a zis și s-au făcut. El a poruncit și s-au zidit (Psalm 148, 5). Dar a pus lumii acesteia niște legi veșnice; toate se rotesc în ceasul universului cu o precizie înspăimântătoare și pentru îngeri, nu numai pentru oameni. Pentru ce? Pentru că este lucrul lui Dumnezeu Atotțiitorul!

Și când a făcut Dumnezeu lumea, soarele era la zenit, adică în mijlocul cerului. Dar stihiile lumii tăcute de El — pământul, planetele și stelele — nu stau nemișcate nici o clipă, ci mereu se mișcă. Toate se mișcă în cerc. Ele veșnic se întorc de unde au plecat!

Așa se mișcă stelele, așa soarele și luna și toate planetele și tot ce a făcut Dumnezeu. Tuturor le-a pus lege să se miște, și nu la întâmplare, ci cu mare rânduială, încât s-au uimit și cei mai învățați oameni ai lumii din antichitate și au cunoscut pe Dumnezeu din zidiri, fără să-L cunoască din Scripturi, și au strigat: „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale!”

Așa a fost cazul și mai târziu cu Isaac Newton, și mai apoi cu Kepler și cu ceilalți mari astronomi, care, din mișcarea universului, au înțeles că este o mână, este un centru de îndrumare care le poartă pe toate acestea cu atâta precizie.

Mișcarea regulată în cerc a stelelor ne dă calendarul. Dar prin ce l-a întemeiat Dumnezeu în chip deosebit? L-a întemeiat prin cei doi ochi ai lumii: soarele și luna. După ei a făcut să se orienteze toată suflarea, până la sfârșitul lumii. Și ați auzit că se vorbește în Pascalie de crugul soarelui și de crugul lunii.

Și de ce am luat istoria așa de departe? Ca să vedeți cum a ajuns Anul Nou la noi. Când s-au făcut primele calendare din epoca străveche, pe timpul lui Nimrod, împăratul ninivitenilor, ei nu se orientau ca noi după calendare cu 12 luni, că nu știau. Ei așteptau mișcarea astrelor cerești, a crugului soarelui sau al lunii, și știau că a trecut un an din crugul soarelui.

Mai târziu s-a mai deșteptat lumea. Așa, vechii haldei, popor mai vechi decât evreii, au fost mari astronomi. Ei au împrumutat mult civilizației egiptenilor, apoi aceștia elinilor și așa mai departe, până a ajuns în părțile noastre ale Europei. Aceia au observat și alte mișcări pe cer, nu numai mișcarea soarelui și a lunii, și treptat au început să alcătuiască un fel de calendar pe pământ, după calendarul cerului sau după calendarul soarelui sau al lunii.

Calendarul ceresc, fiind opera lui Dumnezeu, nu rămâne nici o iotă în urmă și nu poate să se clintească, pentru că zice: …poruncă a pus și nu va trece (Psalm 148, 6). El nu poate să rămână în urmă. Iar calendarele făcute de oameni până acum au fost mii și zeci de mii; în fiecare epocă, după mintea oamenilor de atunci. Au fost calendare de umbră, calendare de soare, calendare de nisip, calendarele faraonilor Egiptului și altele.

Au fost o mulțime de calendare la egipteni și la popoare mai vechi ca egiptenii, cum au fost de pildă asirienii. Erau calendare fructifere. Când se coceau portocalii, și asta se întâmpla de două ori pe an, socoteau că s-a împlinit un an. A fost calendarul Nilului, care s-a practicat sute de ani, căci Nilul se revărsa periodic, de două ori într-un an. Dar Nilul, din cauza ploilor de la Ecuator, se revărsa uneori mai înainte cu două luni, altă dată mai târziu, și așa mai departe. Ei știau că atunci când s-a făcut orezul sau s-a revărsat Nilul de două ori, este anul nou.

Dar știința n-a fost mulțumită cu calendare din acestea. Și nici nu trebuia să fie sau să se ia după lucruri de acestea care n-au mers regulat. De aceea oamenii au vrut să facă alte calendare, mai bune, ca să se apropie mai mult de calendarul cerului, de calendarul pe care L-a făcut Atotțiitorul Dumnezeu.

Primii care au început să facă aceste calendare au fost egiptenii. Ei au făcut prima dată calendarul de 12 luni, măcar că luna avea câte 28-30 de zile, anul având numai 354 de zile. Poporul iudeu, care a fost în robia egiptenilor 430 de ani, când a ieșit din robia lor, a împrumutat calendarul egiptean, căci altul mai bun nu se găsea în acea vreme, și l-au folosit pe el 1500 de ani, până la împăratul Iulius Cezar, cu circa 44 de ani înainte de venirea Mântuitorului. Dar până la acea dată calendarul folosit rămăsese foarte mult în urmă. De aceea romanii, vrând să-și facă un calendar mai bun, au trimis pe vremea lui Iulius Cezar -— pe învățatul Sosigene în toate părțile lumii să vadă care calendar este mai aproape de calendarul ceresc, care se potrivește mai mult cu calendarul dumnezeiesc.

Și acela, fiind însărcinat de împăratul Iulius Cezar, a cercetat toate calendarele de pe Valea Nilului, din Palestina, de prin Africa și l-a găsit tot pe al evreilor mai aproape, fiindcă era luat de la egipteni. Dar lipseau 11 zile și 6 ceasuri față de mișcările astrelor de pe cer. Deci i-a mai adăugat încă 11 zile și 6 ceasuri.

La început toate popoarele, respectând tradiția după care începutul lumii a fost în martie, începeau anul de atunci, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Așa au socotit și egiptenii și evreii și romanii. Mai apoi romanii au adăugat lunile ianuarie și februarie și au stabilit începutul anului la 1 ianuarie.

Ei aveau obiceiul ca în ziua de 1 ianuarie să ia impozite de la popor, schimbau pe dregători, plăteau salariile la muncitori, la militari, îi avansau pe unii din aceștia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau și cele mai mari festivități și cu acest prilej făceau mare zarvă de cântece și jocuri, cum le vedeți până acum.

Că de la romani și de la păgâni vin obiceiurile acestea de a umbla din poartă în poartă și a fluiera și a cânta și a face câte și mai câte, cum le vedeți până astăzi. Și așa se fac în această zi petreceri în loc de sfinte slujbe de mulțumire lui Dumnezeu și de cerere a ajutorului Lui. Că nu de la Biserica lui Hristos vin acestea, ci de la popoarele păgâne, căci romanii le-au împrumutat de la egipteni și egiptenii de la asirieni și așa mai departe. Obiceiurile acestea nu sunt creștinești, ci păgânești, fiindcă și noi ne tragem din popoare păgâne, căci și romanii și dacii au fost păgâni.

Din anul de 354 de zile s-a făcut calendarul de 365 de zile. Și la patru ani înmulțind cele 6 ceasuri care treceau în plus în fiecare din acești ani, mai erau 24 de ceasuri, deci mai puneau o zi. Așa s-a născut anul bisect, adică trei ani de câte 365 de zile, iar al patrulea (bisect), de 366.

Dar lumina credinței lui Iisus Hristos a strălucit la Roma și în Imperiul Roman, la sud de Dunăre, iar de acolo a trecut și la daci, dincoace de Dunăre, mai ales după ce Dacia a fost cucerită de Traian și mulțime de coloniști din Peninsula Balcanică au inundat țara strămoșilor noștri. Și așa a ajuns creștinismul cu lumina credinței dincoace de Dunăre și a început să înflorească aici Biserica lui Hristos.

Dar prin acești coloniști au venit la noi și obiceiurile acestea de la 1 ianuarie. Aceste obiceiuri au trecut de la ei la noi, precum și calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns și noi românii să prăznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.

Vi le-am spus acestea pe scurt, pentru că nu vi le pot arăta acum mai pe larg. Oamenii s-au obișnuit de la început să pună semne câți ani au trecut de la zidirea lumii. Biblia nu spune aceasta, căci ea nu se ocupă de cronologie. Ea este o carte de morală, de sfințenie, plină de Duhul Sfânt. Prin ea se arată că există Dumnezeu, că El este Creatorul lumii, se arată legile date de El întregului univers, se arată că El pedepsește păcatul și răsplătește virtutea, că cei ai Lui sunt drepți, sfinți, iar ceilalți sunt păcătoși și vor lua plată după faptele lor și osândă dincolo. De acestea se ocupă Biblia.

Și au făcut oamenii însemnări de la zidirea lumii, socotind că atâția ani sunt de la Adam, și toți ceilalți au auzit de la unul. Dar nimeni nu știe precis câți ani sunt de la Adam. Unii zic că Hristos a venit în lume la 5508 ani de la facerea lumii, alții au spus alți ani. Cronologii nu se învoiesc la ce an a venit Hristos în lume, pentru că nimeni nu știe exact când a făcut Dumnezeu lumea și câți ani sunt de la zidirea lumii.

Nimeni nu știe când a zidit Dumnezeu lumea, decât Cel ce a zidit-o! Așa spunea Marele Vasile. Dar oamenii au stabilit un fel de epoci, de ere. Unele le-au pus în legătură cu diferite evenimente: era alexandrină, de când Alexandru cel Mare a avut război cu perșii; era romană, de la fondarea Romei, apoi era martirilor, de la începutul creștinismului până pe vremea lui Dioclețian. Dar de abia din vremea împăratului Justinian, de la anul 527, au început să se numească anii de la Hristos.

Așa am ajuns și noi să prăznuim Anul Nou, să se înceapă anul de la 1 ianuarie după tradiția rămasă nouă de la Roma. Și sunt calendare diferite și astăzi.

Sunt popoare care au calendarul cu doi ani, cu trei ani înainte, sau cu șase. Dar calendarul cel mai aproape de calendarul luni-solar este calendarul pe care-l avem noi ortodocșii. El este îndreptat de conferința interortodoxă din Constantinopol din anul 1923, la 15 noiembrie, din timpul Patriarhului Meletie al V-Iea și este cel mai aproape de calendarul ceresc. Abia în 42.000 de ani el rămâne cu o zi în urmă. Noi după calendarul acesta ne călăuzim și el este aprobat de toată Biserica.

Iar calendarul gregorian pe care l-a îndreptat Papa Grigorie al IX-Iea în anul 1583, prin marele filosof și astronom Lilio, rămâne la 3600 de ani cu o zi și o noapte în urmă; deci el rămâne mai mult în urmă ca al nostru din punct de vedere științific.

Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 9