În vremea aceea, în jurul Bethleem-ului, erau păduri mari cu poieni și pajiști, fiare sălbatice ca odinioară, în vremea lui David. Însuși David i-a povestit Împăratului Saul cum leii și urșii le sfâșiau oile și cum el le gonea și le ucidea (1 Regi 17, 34). De aceea, păstorii trebuiau să stea de strajă noaptea pentru a-și păzi turmele, sprijiniți în botele lor încârligate. Din când în când, se strigau unul pe altul ca să nu adoarmă și să sperie fiarele. Nici nu au bănuit că în acea noapte ei vor vedea primii ceea ce mulți proroci și regi au voit să vadă. (Luca 10, 24).
Dintr-o dată, a apărut o lumină puternică și slava Domnului a strălucit împrejurul lor (Luca 2, 9). În mijlocul acestei lumini, mai albe decât cea a Soarelui, păstorii l-au văzut pe Îngerul lui Dumnezeu și s-au înspăimântat tare. A fost același Arhanghel Gavriil care i-a vestit Mariei, cu nouă luni înainte, în Nazaret, că va naște fiu. Cuvântul lui s-a împlinit în acea noapte și el a fost trimis de Dumnezeu păstorilor ca să îi facă primii martori pe pământ ai acestei întâmplări minunate. Și îngerul i-a încurajat pe păstorii înspăimântați: „Nu vă temeți, ci bucurați-vă, căci vă vestesc o bucurie mare, care nu va fi doar a voastră, ci a întregului popor al lui Dumnezeu. Iată, s-a născut Mesia cel așteptat, Mântuitorul, Hristos Domnul.” (Luca 2, 10-12). Mergeți și vedeți în peșteră pruncul înfășat cum stă în iesle. Și din nou vă spun: Bucurați-vă, căci se bucură și Cerul și toate puterile îngerești împreună cu voi. Iată, priviți și auziți!
În acea clipă s-a arătat mulțimea oștii cerești și a prăznuit cu cântare nepământească și dulce nașterea lui Dumnezeu cel Iubitor de oameni. Și ce cântare neobișnuită: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Doar Adam cel fără de păcat, a putut auzi asemenea cântare cerească în Rai, dar, de atunci, până la păstorii din Bethleem, nimeni. Isaia, Iezechel și Miheia au văzut oștile cerești, dar în depărtare, în jurul tronului Preaînaltului în ceruri. (Regi 22, 19; Isaia 6,1). Însă aici, oastea cerească s-a pogorât pe pământ cu Împăratul lor și a cântat cântare în cinstea Lui, nu în fața unui public ales, ci în fața celor simpli dintre cei simpli. Înainte de această noapte liniștită, nicăieri pe pământ nu s-a văzut cor așa de măreț și nici nu s-a auzit astfel de cântare.
Când îngerii au isprăvit partea lor de prăznuire, s-au îndepărtat spre sălașurile lor cerești. Atunci păstorii, îndreptându-se spre peșteră ca și cum ar fi avut aripi, au găsit toate cum le-a zis Îngerul. Astfel, păstorii neînsemnați ai oilor s-au închinat Marelui Păstor al oamenilor. Și plini de bucurie s-au întors la turmele lor cântând și slăvindu-L pe Dumnezeu. (Luca 2, 15-20)
Astfel, într-un chip unic, este prăznuită nașterea celui Unic. Nu în beție și în mâncare fără măsură, și nu în râsete și chicote, ci în bucuria duhovnicească și cântarea de slavă duhovnicească înaltă. Iar Maria, când a auzit de la păstori despre toate cele petrecute, păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. (Luca 2, 19). A știut ea mult mai mult decât păstorii. Însă le-a ținut pe toate pentru ea, sub cheia de aur a tăcerii feciorelnice.
fragment la predica Sfântului Nicolae Velimirovici, Statele Unite 1957