Iubitorul de arginți nu are dragoste, nu cunoaște pe tată, pe mamă sau pe frați, ci socotește pe rudenii și pe prieteni ca pe niște străini, și iubește numai banii, îi cinstește, și li se închină ca unor idoli. Pentru aceea nu are loc în împărăția cea cerească.
Nu nădăjdui niciodată bine de la iubitorul de arginți, deoarece asupra lui însuși este rău, si fără de omenie. Cum îi va fi milă de altul?
Iubitorul de arginți: câți îi vor da bani, îi păzește și îi ascunde, și nu dă nici un ban până la moarte. Atunci, fără voia lui, îi lasă, de trei ori ticălosul, și îi ia alții averea, pe care el, nebunul, a adunat-o cu sudori, cu osteneală multă și cu osândirea sufletului lui în Iad. De multe ori îl moștenesc vrăjmașii lui și străinii.
Iubitorul de arginți nu vede adevărul, nu dorește laudă, nu-i place cinstea, nu știe ce este dragostea; dar iubește aurul mai mult decât pe Hristos, adică iubește avuția mai mult decât pe Dumnezeu. Nu este ceva mai rău nici aici, nici în Iad, decât iubitorul de arginți. Ceilalți păcătoși, măcar că pentru dânșii sunt nefolositori și păgubitori, dar cel puțin sunt folositori aproapelui lor. Iar iubitorul de arginți este rău pentru toți și chiar pentru el. Decât toți este mai sărac, pentru că îi lipsesc toate lucrurile de trebuință. Ceea ce are nu stăpânește; căci pe iubitorul de arginți, toată lumea nu-l satură. Precum Iadul nu se satură niciodată, primind atâtea suflete ale oamenilor, — așa și iubitorul de arginți, la bani. Când e treaz ține aurul în mâinile lui, aur pipăie, aur socotește în gând și în minte. Iar dormind, tot aur i se nălucește și visează în somnul său.
Toți păcătoșii dobândesc în lumea aceasta oarecare plăcere și folos. Iară iubitorul de arginți, nici aici, nici în cealaltă. Fiii lui îi doresc moartea, ca să-i ia averea. Nevrednic este cerului și pământului, iubitorul de arginți, și i se cuvine să moară spânzurat în văzduh unde este casa acelor necurate duhuri, ca și vânzătorul luda care pentru iubirea lui de arginți a vândut pe cel neprețuit.
Când nu dorești, omule, lucruri pământești, are inima ta liniște și pace nemăsurată. Dorind acestea ești supus la frică și durere, pentru că poftești ce nu ai, iar când le vei câștiga, te temi să nu Ie pierzi. Scurtimea vieții mustră dorințele noastre fără orânduială. În zadar aduni avere iubitorule de arginți, fiindcă, nu poate să-ți dea vreo mângâiere trupului, ci doar arzi în această lume, în amărăciunea poftelor, și mâine lași lucrurile tale pustii de tot și te duci în Iadul cel întunecos unde arde în văpaia focului veșnic. Deci ce folos ai, nenorocitule, din vistieria aceasta pe care o aduni cu atâta osteneală și grijă? Adu-ți aminte de bogatul acela, care se bucura când i-a rodit țarina, și zicea în sine: Odihnește-te suflete al meu, — mănâncă, bea, veselește-te, — căci ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani. Și i-a zis Dumnezeu, Iui: O, nebune! În această noapte se va lua sufletul tău de la tine. și ce se vor face bunătățile tale? Cine să le ia? Ce folos vei lua de la ele, ticălosule?
Această pildă trebuie să și-o aducă aminte toți bogații, căci aducerea aminte noaptea, este asupra iubirii de arginți, vindecare și leac. Cu înlesnire vei defăima cele vremelnice, dacă îți vei aduce aminte de moarte, căci atunci cu multă jale, silnic te desparți de toate acestea, pe care cu atâta strâmbătate le-ai câștigat. Și ce ajutor poate să-ți dea atunci avuția, care te lasă gol în mormânt, deznădăjduit și împuțit, să te mănânce viermii, și moștenitorii să ia toată averea ta? Deci, fiindcă nu iei nimic din aceste vremelnice bunătăți în cealaltă lume, trimite-le prin cei săraci acum, să afli atunci ajutor.
Sfântul și Marele Vasilie, scrie despre iubitorii de arginți, acestea: „Pâinea pe care o ții, nemilostive bogat, este a săracului flămând. Haina pe care o păstrezi, este a celui gol. Și argintul pe care îl închizi, este al săracului ce n-are…„. Păcătuiești greu, când ai mai mult decât îți trebuie, și nu dai și lui spre ajutor.
Împărații persani s-au ostenit să întreacă în lux tot restul lumii. Pereții odăilor în care locuiau erau acoperiți cu aur, argint și fildeș. Apă beau dintr-un singur râu, Hoaspes, vin din Damasc. iar pâine doar din grâu de Frigia. La masa lor se puneau în fiecare zi mâncăruri din alt ținut al împărăției. Trei sute de cântăreți alcătuiau corul care cânta când prânzea și când se culca împăratul, ce se numea pe sine „împăratul împăraților și domnul tuturor popoarelor”! Prinții din insulele Malaeziei își dădeau numele de „domnul vânturilor și al mării de la răsărit până la apus”! Marele mogul avea titlul de „cuceritorul întregii lumi” iar demnitarilor lui li se spunea „purtătorul de trăsnete”, „strălucitorul” ș.a.m.d. Unde sunt ei acum, unde e luxul lor, unde sunt titlurile lor? Pământ, umbră și cenușă! Așa va trece și luxul tău. bogăția ta va ajunge în alte mâini, zilele tale se vor împuțina degrabă, sănătatea ți se va ofili, puterea îți va scădea și mormântul tău va fi netezit cu cazmaua. Nu ți-ar ajuta nici dacă ai avea cerul și pământul, fiindcă cerul și pământul vor trece. Dar există ceva care va rămâne chiar după ce vor trece și cerul, și pământul. E vorba de sufletele drepților, ce s-au îmbogățit în această viață cu adevărul și bunătatea. Nu te ține nici tu de umbre trecătoare, ci ține-te de realitatea care rămâne, de adevăr si de bunătate, ce nu sunt trecătoare!