Această întâmplare am spus-o la o conferință de preoți. Părintele Bogdan, protoiereul de Rădăuți, a avut o prelegere scrisă pe care a citit-o în fața celorlalți despre pomenirea morților, aducând dovezi din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți despre pomenirea morților, că sectarii nu vor să pomenească morții. Și a terminat-o el de citit, numai o mărturie n-am auzit-o eu, că poate a citit-o înainte de a veni eu, că atunci când am venit el citea. Aceea de la Macabei trebuia să o mai pună, când Iuda Macabei a făcut pomenire pentru ostașii morți pe front.
Și pe urmă am povestit eu, că s-a ridicat un preot acolo și a zis: „Părinte, dacă cineva înjură pe un preot și îl bate și preotul nu-l dezleagă, cum are să fie?” Căci a pățit el. A întâlnit un om de acolo beat și preotul atât i-a spus: „Frate, ai copii, ai scoală-te”, că acela era căzut jos în glod, așa era de beat. Și acela s-a sculat și i-a dat două palme preotului și i-a zis: „Scot cuțitul și te tai”. Preotul a fugit, că era să-l omoare. „Ce ai cu mine?” L-a înjurat de câte de pe lume pe preot. Și au sărit oamenii: „Uite acela sare la preot!” Și preotul n-a avut nimic, numai atât a zis: „Dumnezeu să te lumineze să-ți cunoști păcatul!” Tot de bine i-a zis preotul. Și așa mi-a povestit ce-a pățit și eu le-am spus altă istorie cu boierul Ghițescu de la Fălticeni, pe care am auzit-o și eu de la părintele Cosma, Dumnezeu să-l ierte, care a murit la Slatina și care a fost stareț acolo. El a apucat timpul acela.
Aceasta-i foarte înfricoșată. Ghițescu avea moșii mari, el a avut feciori miniștri, generali. Erau mari boieri. El a făcut și biserici multe, că era om credincios în felul lui. Și a avut duhovnic pe unul Varuh Socea de la Mănăstirea Slatina. Acesta a fost și secretar pe la mitropolie. Și boierul într-o toamnă a întârziat cu aratul și a pus să se are duminica, cum erau pe atunci pluguri din acelea cu două fiare, cu trei, dacă ați văzut, coardă se chema.
Duhovnicul mergea la Fălticeni, la târg, și vede pe ogorul lui Ghițescu că arau în ziua de duminică. Cum atunci era strictețe, duhovnicul a întrebat:
— Măi, cine v-a pus la arat?
— Boierul Ghițescu, că a zis că trebuie arat, că a întârziat cu semănatul.
Acesta, duhovnic râvnitor, se duce la boier acasă, că era și duhovnicul lui și al soției și al copiilor. Când ajunge acolo, găsește boierul la masă, la petrecere. Boierul era bătrân. Și îi zice părintele:
— Cucoane, nu vezi că ești cu părul alb, ai să mori. De ce ai pus să are duminica?
Acela i-a răspuns:
— Ce, mă mustri în casă la mine?…
— Cucoane, de ce faci lucrul acesta, că ești boier creștin? Are să te pedepsească Dumnezeu că dai pildă rea poporului, cutare.
Se scoală boierul de la masă, că era cu feciorii lui.
— Cum, în casă la mine? Lasă că-ți dau eu pildă.
Și-i dă două palme duhovnicului. Femeia a protestat:
— De ce ai bătut preotul?
Ei, și a început a înjura pe preot. Iar preotul, când a auzit, a plecat imediat de acolo. Dar i-a zis:
— Să nu putrezești până nu te-oi dezlega eu.
Și a plecat preotul supărat și bătut de acolo.
Dar Ghițescu nu s-a lăsat cu atâta. El se cunoștea cu mitropolitul, cu cei mari. Nu știu care era mitropolit la Iași pe atunci. Boierul a spus la mitropolie:
— Pe Varuh Socea să-l dezbrăcați de hainele de călugăr și să-l excludeți din monahism. A venit în casă la mine și mă amenință cu blesteme, cu cutare.
Mitropolitul s-a gândit:
— Măi, Ghițescu e cineva, are boieri miniștri. Și vorba aceea, are autoritate mare în țară.
Și se apucă și-l exclude pe Varuh Socea. Trimite ordin la mănăstire: „Scos din monahism, dezbrăcat de uniformă și acasă, să intre în viața civilă”. Și vine ordin, iar acela a zis: „Deci așa boierul, nu-i destul că m-a bătut, mă scoate și din mănăstire. Mă duc măi, că Dumnezeu este în tot locul”. A lăsat săracul haina, fesul, toate, s-a îmbrăcat civil. Barba nu și-a bărbierit-o, că era și el acum om în vârstă.
Se duce în Fălticeni și se întâlnește cu un evreu, prieten de-al lui.
— Părinte Varuh, dar ce-ai pățit, unde ți-i haina?
— Măi, n-ar mai ajunge Ghițescu! Uite, i-am spus să nu are duminica, m-a bătut și uite, m-au dezbrăcat din cauza lui.
— Părinte Varuh, uite eu am o casă colo lângă iarmaroc. Am cumpărat-o de la cineva că m-a rugat. Nu stă nimeni într-însa și copiii strică geamurile acolo. Că eu am dugheana mea. Du-te acolo și stai, că nu-ți cer nimica, de-abia n-or mai sparge copiii geamurile, că fură tot de acolo.
Părintele a învățat în mănăstire să-și facă linguri și cofe. S-a gândit: „Bună treabă. Casă am, acolo e și iarmaroc. Fac linguri și le vând și trăiesc și eu. Poate o da Dumnezeu și m-or ierta ăștia vreodată, dar deocamdată să trăiesc de pe azi pe mâine”.
S-a dus bietul preot acolo, a curățit chiliuța, a pregătit toate. Făcea linguri, coșărci și ieșea în târg. Un moșneag cu linguri.
— Cine-i ăsta?
— Ăsta a fost călugăr, a fost preot pe vremuri.
Știa lumea de el și trăia acolo în smerenie.
Iaca după vreo șapte ani moare Ghițescu, că era bătrân, și-l îngroapă. Iar după încă șapte ani îl dezgroapă. Au venit băieții lui: generali, colonei, miniștri, și i-au făcut dezgroparea. Când îl dezgroapă pe Ghițescu, nu-i găsesc nici limba în gură putredă. Era întreg. Putrezise sicriul și hainele, dar el era ca un cal, negru și umflat ca doba și urât. Copiii, când l-au văzut, rușinea lor. Chemaseră vreo trei episcopi la dezgropare, ca să-i facă praznic mare. Vai de mine, rușinea lor, că erau de față mitropoliți, episcopi. Ce-i de făcut?
A zis un episcop:
— Scoateți-l și rezemați-l de biserică.
Și au pus un cearșaf alb pe el, să nu-l mai vadă lumea, că era groaza lumii, parcă era un diavol. Barba îi crescuse atâta și unghiile îi crescuseră și părul îi crescuse și era negru și urât. Așa pedeapsă de la Dumnezeu. Și au întrebat ei ce-i asta. Că l-a dezlegat episcopul cu dezlegare arhierească și nici un semn, nu s-a dezlegat. Și atunci au întrebat de ce. Și a zis episcopul:
— Sau l-a pedepsit Dumnezeu că a nedreptățit pe țărani și a luat de la cei necăjiți dreptul lor — că el a fost boier și poate l-a blestemat poporul , sau l-a blestemat vreun preot și preotul acela încă trăiește. Pentru aceste două pricini n-a putrezit.
Dacă este de la furat, nu se dezleagă până nu dau înapoi neamurile lui cât a furat. Că așa-i canonul pentru furat. M-a întrebat acum la conferință un consilier: „Părinte Cleopa, care păcate nu le poate dezlega preotul?” Și apoi le-am spus: „Cele de hirotonie, cele de furtișag.. Le-am spus care nu le poate dezlega și au scris toți, au luat note. A fost conferință mare, că am vorbit patru ore. Și a zis episcopul:
— Două lucruri a făcut: ori a furat, a luat bani străini și l-a blestemat poporul. A luat cu nedreptate, i-au muncit oamenii pe lan și nu i-a plătit. Sau a luat de la unul sărac, i-a luat ceva avere și l-a blestemat. Sau l-a blestemat vreun preot care încă trăiește.
Că dacă te-a blestemat vreun preot și el trăiește, nu te poate dezlega nici patriarhul până nu moare acela. Numai după moartea lui te poate dezlega altul. Cât trăiește numai acela poate să te dezlege. Așa-i legătura canonică. A zis bine episcopul, după cum știa din pravilele Bisericii. Și atunci un băiat al lui Ghițescu, care era ofițer, a zis:
— Mamă, nu știi că tata l-a bătut pe Varuh Socea, pe duhovnicul lui? Nu știi că l-a bătut odată la masă?
— Da, măi!
— Dar nu știi preotul ce a zis, că a plecat plângând de la noi? Era să-l bată mai rău, dar a fugit preotul. Și a zis: „Să nu putrezești până nu te-oi dezlega eu”.
Și-a adus aminte și maică-sa:
— Măi, măi! Dar oare n-a murit preotul acela?
S-au dus și au întrebat la Slatina la mănăstire: Nu știți, n-ați auzit de un duhovnic Varuh?
Dar călugării mai bătrâni au zis:
— Pe acela l-a bătut Ghițescu și el l-a blestemat. Dar încă trăiește, e prin Fălticeni. E un moșneag bătrân, are aproape 90 de ani. Vinde linguri.
Când au auzit, gata, au pus mâna pe cai, au luat trăsura. Nu erau pe atunci mașini. Se duc să caute, se duc în toate părțile. Și le-a zis lumea: „Măi, este acolo la iarmaroc unul bătrân și se aude că a fost călugăr”. Și vine trăsura lui Ghițescu, trage la poartă:
— Bună ziua, moșule.
— Bună ziua, cucoane.
— Moșule, matale ai fost călugăr, preot, ce ai fost în viața matale?
— Am fost, cucoane, pe la Slatina. Am fost și preot și duhovnic și protosinghel. Am fost secretarul mitropoliei, am lucrat la mitropolie.
— Moșule, matale n-ai cunoscut pe Ghițescu?
— Măi, n-ar mai ajunge Ghițescu, din cauza lui sunt eu aici. Că Ghițescu m-a dezbrăcat de haine, a vorbit cu mitropolitul și m-a pedepsit că i-am zis de ce a arat duminica. Și iaca sunt aici acum.
— Dar de când ești?
Cutare, le-a spus, că el nu știa că a murit Ghițescu. Și i-au spus feciorii boierului cum l-au găsit la dezgropare.
— Așa? s-a minunat și părintele de pedeapsa care-l ajunsese pe boier.
— Așa, părinte, că au văzut și preasfințiții și toată lumea care a venit la pomenire. Și e lucru înfricoșat la vedere. Și au zis episcopii că numai dacă îl dezleagă cel care l-a blestemat se poate izbăvi tata. Altfel nu.
Atunci i-a părut rău părintelui de blestemul pe care l-a spus la mânie. S-a înmuiat inima lui, văzând năpasta boierului și chinurile lui, că acela se muncea în iad de atâția ani, fiind legat. A oftat și și-a adus aminte că i-a fost duhovnic multă vreme. Nu a mai ținut minte răul, că a fost izgonit din mănăstire și a trebuit să trăiască din mila altora. Și a zis:
— Măi copii, să ne ferească Dumnezeu pe toți de pedeapsa Lui cea dreaptă! Vedeți ce pățesc cei ce se scoală împotriva lui Dumnezeu și a preoților Lui!
Și a primit să meargă să-i citească dezlegările și să-i dea iertare.
— Duceți-mă la el.
Și l-au dus la cimitir. Acolo era adunată lume multă în frunte cu mitropolitul și așteptau. Boierul era ca și înainte, rezemat de biserică și acoperit, că era înfricoșător la vedere. Îi făcuseră rugăciuni și preoți și ieromonahi și episcopi și mitropolitul, dar nu se schimbase deloc.
Deci l-au adus pe părintele Varuh cel bătrân și i-au făcut loc în fața mortului. Și când l-a văzut bătrânul pe boier și groaza aceea, a început a plânge și a zis din inimă:
— Cucoane Ghițescu, să fii dezlegat de mine și în cer și pe pământ.
Și când a zis aceasta, în fața tuturor, trupul boierului s-a făcut ca praful, iar oasele au căzut grămăjoară la pământ. S-au minunat toți, văzând cât de puternic e cuvântul unui preot. Apoi au răsuflat ușurați, că se izbăvise un suflet din muncile iadului, după ce făcuse acel canon înfricoșat.
Și au strâns oasele, le-au spălat, s-a făcut pomenire mare. Iar mitropolitul a spus părintelui Varuh:
— Tot acuma, îmbrăcat așa cum ești, te duci la mănăstirea matale.
El s-a dus acolo, la chiliuța lui, mai avea ceva cărți. S-a dus la mănăstirea lui, înapoi cu drepturile lui de preot, după ce l-a dezlegat pe Ghițescu. Și s-au minunat boierii: „Măi, mare putere au preoții de la Dumnezeu!”
Și știi cât a mai trăi și el, săracul? Patruzeci de zile. Și a murit și el. Dumnezeu a vrut să trăiască pentru ca să-l dezlege pe acela.
Apoi, Doamne ferește, numai dacă-l amărăște cineva pe un preot, fără să-l blesteme preotul, acela cade fără să vrea sub blestem, pentru că l-a amărât. Preotul n-are voie să blesteme, numai la mare nevoie. Poate să blesteme și preotul și episcopul, dar, dacă n-are dreptate, nu se prinde de tine. Iar dacă preotul are dreptate, numai dacă l-a supărat cineva, fără să zică preotul vreun cuvânt, acela care l-a supărat capătă legătură nedezlegată, cade sub blestem.
De aceea vă zic, câte sunt scrise în sfintele cărți, pentru a noastră învățătură s-au scris, ca să luăm aminte și să ne păzim să nu cădem sub osândă.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 18