Părintele Cleopa Ilie despre pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr
Sfânta Scriptură nu s-a arătat așa de luminat despre iad, precum Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a descoperit în Sfânta Sa Evanghelie, în pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.
Ce zice? Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele. Iar săracul Lazăr zăcea înaintea porții lui, plin de bube, dorind să se sature de fărâmăturile ce cădeau de la masa bogatului; dar câinii, venind, îi lingeau rănile.
Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Ți-am trimis pe săracul Lazăr la ușa ta, ca să se facă ție învățător de faptă bună și pricină de iubire de oameni, dar ai trecut cu vederea folosul. Întrebuințează-l acum, însă spre mai mare muncă și pedeapsă”.
Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam, adică în veșnica bucurie a raiului, împreună cu prorocii, cu apostolii, cu mucenicii și cu toți drepții.
Vedeți că săracul și mult răbdătorul Lazăr a intrat în rai după moarte, iar zgârcitul și nepocăitul bogat a fost aruncat în iad cu diavolii. Că spune mai departe dumnezeiasca Scriptură: A murit și bogatul și a fost îngropat, iar sufletul l-au dus în fundul iadului.
Și în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și a zis: „Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci rău mă chinuiesc în această văpaie”.
Zadarnic cere bogatul apă să-și ude limba, căci nimeni nu-i dă. Avraam nu l-a ocărât, ci cu blândețe i-a zis: Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în lumea aceasta și Lazăr, cele rele; iar acum el se bucură, iar tu te chinuiești.
Dar de ce bogatul a primit cele bune în lumea aceasta? De ce a trebuit să aibă parte de bunătăți în lumea aceasta, dacă în schimb, dincolo de mormânt, este trimis în muncile iadului?
Iată ce zic Sfinții Părinți: Bogatul, la poarta căruia stătea Lazăr și veneau câinii și-i lingeau rănile lui, și nu se îndura să-i dea fărâmăturile de la masa lui, avea și el ceva bun. A avut și el ceva bun ca om. Și pentru acele fapte bune, i-a îngăduit Dumnezeu în lumea aceasta să trăiască, să chefuiască, să se veselească. I-a plătit fapta bună! Că fapta bună cere răsplătire de la Dumnezeu, sau în veacul de acum, sau în cel viitor. Dar el n-a fost vrednic de plata cea veșnică și Dumnezeu ia plătit aici în puține prin viața pe care a trăit-o.
Și Lazăr, cele rele. Care cele rele? Lazăr, cât de drept era și sfânt, ca om avea și el câteva păcate; că nimeni nu-i fără de păcat, numai Dumnezeu. Și atunci pentru păcatele lui, a suferit aici dureri și răni și necazuri, și a plătit aici; a făcut canonul, ca acolo să se veselească. Și i-a zis Avraam: Și acum, fiule, el se odihnește și se bucură, iar tu te chinuiești. Deci n-a reușit bogatul cu cererea lui.
Și văzând că n-a reușit – auzi cât a ținut vorba între ei -, începe cel de-al doilea dialog: Dacă-i așa, părinte Avraame, adică dacă nu se poate ca Lazăr să-mi aducă un deget înmuiat în apă aici în văpaia iadului, atunci trimite-l pe Lazăr în casa tatălui meu, că mai am cinci frați, să le spună lor unde mă muncesc eu, să nu vină și ei la acest loc de muncă.
Ai auzit nemilostivul cum se face milostiv acum? Cel care nu se îndura și petrecea în mahmurii și în beții, ai văzut că durerile iadului l-au făcut milostiv? Ce zicea? „Mă ard eu aici, mă chinuiesc, măcar frații mei, săracii, să nu vină aici!” Și îl roagă pe Avraam să trimită pe Lazăr la casa lor. Auzi că dragostea trece dincolo de mormânt? „Măi, măi, săracii! Ei nu știu ce-i aici!”
Dar nici aceasta n-a dobândit-o bogatul, pentru că auzi ce spune Evanghelia: Atunci a zis Avraam: Fiule, au pe Moise și pe prooroci. Adică cele cinci cărți pe care le-a scris Moise, și cărțile proorocilor. Bogatul, însă, a început a se împotrivi: Nu, părinte Avraame, că au scriptura și pe Moise, numai dacă o să meargă cineva din morți să le spună ce chinuri sunt, au să creadă! Atunci Avraam a adeverit lucrul acesta: Ba nu, fiule, dacă nu cred lui Moise și proorocilor, chiar de-ar învia cineva din morți tot nu vor crede. Și aceasta o adeverește Mântuitorul la învierea lui Lazăr.
Dacă a înviat Lazăr din morți, după patru zile, l-a crezut cineva? Ai auzit ce spune Evanghelia? Și pândeau iudeii să omoare și pe Lazăr și pe Hristos. În loc să întrebe: „Măi, ce-ai văzut dincolo, că vii după patru zile de pe cealaltă lume?” Ei voiau să omoare și pe Lazăr, ca să tăgăduiască minunea Mântuitorului, cea mai vestită, înainte de moartea Sa, și să tăgăduiască pe Hristos. Vezi cât este de adevărat!?
Dacă ar veni unul acum din morți și ar începe a predica într-un oraș undeva, știi ce fac? Imediat îl arestează! „Măi nebunule, ce bagi panică în lume?” Așa se întâmplă cu oamenii. Chiar de-ar învia cineva din morți.
Dar, dacă crede Sfânta Scriptură, îi mai de crezare cuvântul lui Dumnezeu, decât dacă învie unul din morți. Ai văzut ce spune Apostolul Petru? Noi am văzut pe Domnul în munte – Muntele Taborului -, dar avem mai adevărat cuvântul credinței.
Ai văzut? Cu toate că-L văzuse la Schimbarea la Față pe Hristos, dar mai adevărat avea cuvântul credinței, adică Sfânta Scriptură. Deci, Sfânta Scriptură când ne spune un lucru, Dumnezeu ne vorbește prin ea. Aceasta a vrut să spună Avraam.
Apoi continuă dialogul: Fiule, mai este ceva: Între noi și voi mare prăpastie s-a întărit, ca nici aceia să nu poată veni la noi, și nici noi să nu putem merge la voi. Știți voi ce înseamnă prăpastia aceasta? Întrebați pe Sfântul Grigorie de Nyssa, la cuvântul pentru cei care cheamă spiritele: „Măcar dacă îmi spui tu mie, spiritistule, că chemi duhurile morților, adică sufletele morților, dar pe mine prăpastia mă înfioară”. Că duhurile răutății, dracii, vin la spiritiști și se arată în chipul neamurilor, a mamei, a tatei și zic: „Uite, l-am văzut pe tata, pe mama!” Toți aceștia sunt draci, care iau chipul rudeniilor moarte.
Zice: „Tu dacă zici că vine cutare la cheremul tău, că-l chemi la masa spiritistă, la medium, eu te întreb pe tine cum poate trece prăpastia de care spune Evanghelia? Că între noi și voi mare prăpastie este”. Dar știți voi ce-i prăpastia aceea? Este puterea Atotțiitorului Dumnezeu, care a pus hotar sufletului. „Până aici să mergi, pe pământ nu te duci!” Numai cu iconomie dumnezeiască, când l-ar trimite pe unul să se arate undeva.
Dar de ce nu dă Dumnezeu drumul acum părintelui Caliopie, pe care l-am îngropat deunăzi sau părintelui Nicodim sau părintelui cutare, ca să vină să ne spună? Dacă ar veni, noi nu ne-am putea mântui. Dar de ce? N-am avea credință! Auzi ce spune Apostolul Pavel: Prin credință umblăm, nu prin vedere. Ce este credința? Întreabă pe același apostol: Este încredințarea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celor nevăzute.
Eu, care am credință, n-am nevoie să văd, că dacă văd, nu mai am credință. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Fără credință nu este cu putință omului să placă lui Dumnezeu. Deci de aceea nu le dă drumul, ca noi să rămânem sub credință să fim fericiți de Duhul lui Dumnezeu și de Hristos, Care a zis: Fericiți de cei ce n-au văzut si au crezut.
Dar că ne aud pe noi cei morți, adică drepții din Rai și morții din iad și că ne văd, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că ei pururea ne văd. Și când văd că cei din neamul lor sunt răi, bețivi, curvari, hoți, înjurători, hulitori, necredincioși, foarte mult plâng și se roagă: „Iată, Doamne, cum au uitat de Tine!” Iar când văd că facem fapte bune, foarte se bucură, că știu că o să moștenim bucuria împreună cu ei în cer.
Deci voi, care ați venit aici, ați pornit la rugăciune pentru voi pe cei din ceruri. Dar știți voi cât este starea asta, ca să ne vadă pe noi și să ne audă? Numai până la Judecata de Apoi. De la Judecata de Apoi s-a închis ușa, s-a pus capacul. Cei din Rai nu mai văd pe cei din iad, dar nici cei de pe pământ. N-ați citit „Ușa Pocăinței”? Iată de ce:
După judecata universală, la sfârșitul lumii, pentru că nu mai este de folos credința de atunci înainte, că nu mai avem ce crede, că ne ducem acolo să vedem, să mergem numai în vedere, nu mai este nevoie să se lase starea asta provizorie, ca să ne vadă ei pe noi și să ne audă. Dar acum de ce îi lasă să ne vadă? Pentru că dragostea a trecut dincolo de mormânt și ca să-i pună la rugăciune; că și cei răposați, când ne văd pe noi aici că suntem în ispite, în necazuri, în griji, cad la Dumnezeu, că sunt minți goale fără de trupuri, minte către minte: „Doamne, nu lăsa pe tata, pe mama, pe sora!… Uite prăpădește în păcate! Doamne, dă-i gând să vină la pocăință, nu-l lăsa, că se duce în iad!”
Dar aceasta după învierea cea de obște nu va mai fi.
Ați văzut cum va fi după învierea cea de obște? Cei din iad vor vedea pe cei din Rai, dar cei din Rai nu-i văd. Dar de ce? Pentru că acum este starea provizorie. Ei stau în Rai, dar se supără din cauza noastră. Când ne văd că facem rău, ei se întristează. Și auzi ce cântă Biserica? „Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”. Asta va fi de la judecată înainte. Dar acum ei, văzând pe sora, pe fiul, pe nepotul că face păcate pe pământ, și știind că se face vrednic de munca cea veșnică și-L mânie pe Dumnezeu, se întristează și cad și se roagă să-l ierte Dumnezeu.
Și această stare, Dumnezeu anume o lasă, ca să-i pornească spre rugăciune, ca prin rugăciunea aceea să îmbătrânească dreptatea lui Dumnezeu, ca să-i ducă pe toți la mântuire.
Ce se întâmplă însă de la judecata universală înainte? Ați văzut, dacă ați avut ocazia în viață, un foc mare în timpul nopții, pe un deal. Și noi am fi pe acel deal sau pe-un șes. Și ar fi oameni lângă focul acela, la lumina cea mare, iar noi am fi departe de foc, la întuneric. Așa este că noi de la întuneric îi vedem pe cei de la lumină? Îi vedem. Dar acei de la foc, dacă-i noaptea și-i întuneric beznă, ne văd pe noi? Nu! Până nu intrăm în raza focului, nu ne văd. Așa se întâmplă după Judecata de apoi, că vorbim după „Viața repausaților”.
Cei din iad vor vedea pe cei din rai, din lumină, iar cei din lumină nu vor mai vedea pe cei de la întuneric, ca să nu se întristeze, după cum spune: „unde nu este întristare și durere”. Aceasta va fi de la Judecata de apoi înainte. Dar până atunci cei din Rai ne văd și ne-aud, și foarte tare îi doare inima și se supără când văd că facem rău, și foarte îi bucurăm pe dânșii când facem bine.
De aceea, în starea asta în care ne aflăm acum, când Biserica mijlocește pentru cei din cer și pentru cei din iad, este o mare fericire, câtă vreme Sfânta Biserică are Liturghia. Scrie la Daniil proorocul: Va înceta jertfa și turnarea și în Biserică va fi urâciunea pustiirii. Va fi vai și amar când vor plânge Bisericile lui Dumnezeu și nu va mai fi Sfânta Liturghie. Că atunci nu se mai pot scoate sufletele din iad.
Deci acum, cu darul lui Hristos, având libertate și putând face Sfânta Liturghie și slujbe pentru morți și pentru cei vii, ferice de cei care se îngrijesc din vreme și se silesc să-și facă cât pot și cât este vreme cele ce sunt de folos pentru sufletele lor și pentru ale celor din iad.
Și acestea și le-am spus pentru că zic unii: „Da, dar el este în iad, el este în cer…” Nu. După moarte nu mai este distanță. Ai văzut că bogatul din fundul iadului vorbește și aude pe cel din înălțimea cerului, din Rai. Iar ca să fie sufletele prezente aici, dar cu ființa nu, că este prăpastia, adică puterea atotțiitorului Dumnezeu. Aceasta stăpânește să nu vie cu prezența aici, ca să avem fericirea cea zisă în fericirea a zecea de Hristos, după înviere: Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut. Amin.
Cleopa Ilie, Ne vorbește părintele Cleopa vol. 6